Cine mai merită să fie pe copertă?

| | 13 reactii »
Revistele glossy româneşti luptă anul ăsta. Să fie mai mult despre vieţile şi bugetele cumpărătorilor, să fie mai isteţ scrise, să-şi apropie abonaţii livrând emoţie măiestru împachetată.

Să ajungă în biblioteca "răsfoitorilor" şi nu în coşul lor de gunoi, de fapt, dându-le acestora tot mai multe motive de a le îndrăgi şi păstra.

Pentru mine, coperta e un bun motiv de a ţine o revistă glossy mult şi bine şi de a mă întoarce, într-un moment de răgaz, pe ea. În special dacă personajul e proaspăt descoperit şi, prin povestea lui, relevant pentru imaginea lumii fix la acel moment dat.

Şi-aici ajung la un bai: de vreo cinci ani, pe copertele revistelor de femei "circulă" aceleaşi chipuri şi trupuri.

Pentru că sunt, desigur, imagini ce vând fără mari bătăi de cap la poveste. Nu pentru că sunt personaje ce "mişcă munţii" în vremea lor, de-ar merita să le fie spusă povestea.





Tocmai de asta vă şi întreb cine credeţi că mai merită să fie pe coperta unei reviste în 2010: NAME-urile fără miez sau NO NAME-urile cu miez? Voi pentru cine aţi da banii mai degrabă?

Şi pentru că tot am adus vorba: oare o revistă românească mai are, în vremurile astea, puterea de a face dintr-un NO NAME un NAME?

CU sau FĂRĂ? De borsetă zic.

| | 6 reactii »
Pentru mine, borseta nu mai e însemnul turiştilor avertizaţi că în România e plin de ciorditori. Nici insigna bişniţarilor din pieţe care mă agaţă cu "Frumoasa, ce-ţi pofteşte inima?".

Pentru mine, BORSETA pare tare bună de înlocuit "poşetuţa" (şi ridicolul micimii ei, deseori) în unele ţinute de stradă, răsturnând prejudecăţile. Pentru ţinutele de seară voi alege întotdeauna geanta-plic supradimensionată, dacă nu era, nah, limpede.





O borseta chic cu trei adăposturi - unul pentru o carte de suflet şi-un miniparfum de împrospătare, unul pentru o gaşcă subtilă de farduri, unul pentru bani şi carduri - mie mi-ar face un mare bine. Vouă?





Îi vedeţi rostul borsetei? Aţi integra un asemenea accesoriu în viaţa de zi cu zi?


COMENZI LA Diana Niţă

Papuci pentru "al nouălea cer"

| | 5 reactii »
Nici că v-am uitat şi nici pe departe că ar trebui să vă "bag pe gât" nişte papuci hip, domnilor. Nu.


M-aţi supărat anul ăsta, e drept.

Pentru că aţi renunţat să luptaţi ca să împliniţi ce aveaţi în gând de mult, din "greutăţi" de criză. Sau pentru că, na, copleşiti, n-aţi mai avut vreme să ne puneţi întrebările corecte şi să ne "lucraţi" niţel la strălucire; pe noi, iubitele voastre. Sau pentru că aţi vrut un an "liber", dar, la naiba, nu-l trăiţi offline, acolo unde se trăieşte.

Totuşi, az, amintindu-mi de cât de "hip" puteţi fi din iubire, mi-am propus să uit de supărare şi să vă sugerez nişte papuci pentru "al nouălea cer", poate-poate vă resetează.














Gâdilaţi de multă iubire, voi ştiţi să fiţi incredibili, domnilor. Şi aici am două întâmplări care chiar vă ridică în slăvi. Şi care pe mine mă îmblânzesc întotdeauna şi, mai ales, acum, la nevoie. Fiţi pe fază, ladies!

Era în prejma aniversării ei, când el o dus-o la Sinaia şi a ţinut-o în casă. Dubios de plictisitor faţă de tot ce trăiseră până atunci. Până în dimineaţa de sărbătoare, când ea a primit vestea că va lua masa cu Neagu Djuvara, în adăpostul maestrului.

Cado mai cado decât să te umpli cu poveştile unui om aşa mare şi frumos, nici că se putea!

Era în preajma aniversării ei. Şi el, prins de tot cu ziarul, îşi scria primul editorial: mare semn al trecerii la seniori. N-avea nicicum vreme pentru pregătiri anume de ziua ei, aşa că iată cum şi-a gândit cadoul...

Fiecare paragraf al editorialului începea cu o literă din "TE IUBESC, (NUMELE EI)", dezvăluit întreg, la o citeală pe verticală - bucurie mare, în câteva zeci de mii de exemplare.


La bună resetare şi inspiraţie, domnilor, cu sau fără papuci!

PENTRU COMANDĂ: Istvan Cimpan


CITEŞTE ŞI Iubiri-minune, poveşti muritoare? PLUS Seria sfaturilor de stil pentru gentălmenii cititori

Eu, de Crăciun, vreau un tractor. Voi?

| | 2 reactii »
Bunicule, te-ai înşelat, Dumnezeu să te ierte! De fapt, după facultăţi vine tractorul.

**

Zilele trecute mă sună Andrei-mic să mă ureze de nume. Culmea, nu e-n drum spre niciun club. E la plimbarea de seară pe câmpurile Moldovei.

„Paula-are-Mere?”, îmi zice amuzat, în amintirea vremurilor când mă tachina că sunt de la Bran, deci era imposibil SĂ NU AM.

„Ea, dar cu mult mai puţină zestre ca pe vremuri. De toantă”, zic.

Noi am scos câteva reviste împreună. Numai că el s-a lăsat la timp de DTP şi s-a apucat de grâne. Încă puţin şi-o să împărăţească România, ascultaţi la mine!

**

Când am intrat la liceul Şaguna, bunicu’ meu a dat de băut la toată cârciuma, de mândrie. Mai erau zece ani şi aveam să mă fac, de isteaţă şi de luptătoare, „o doamnă fină”.

Eram unul dintre puţinii tineri brăneni care ajungea la o şcoală prestigioasă. Cu mari şanse ca, prin educaţie aleasă, să scap de povara vieţii la ţară, de muncile pământului. Minunea asta se întâmpla cam o dată la câţiva ani, acolo, pe vremea aia.




E, aflaţi c-am învăţat.

Iar bunicul s-a stins şi, de învăţată şi citadină ce-am ajuns, i-am încurajat pe părinţii mei să-i vândă oile.

Cu pământurile ce să facem, cine să le îngrijească pomii? Le-am lăsat în atenţia cui le-a vrut. Mă mir că, de mironosită, nu i-am convins pe ai mei să vândă şi casa şi să se mute la Bucureşti, în Icoanei. E, dar de la Bran căram de-ale gurii, totuşi...

Mai că s-au dus cei zece ani pe care mi i-a „dat” bunicu’. Şi a fost nevoie de iunie 2010 ca să înţeleg că nu am şanse să ajung „o doamnă fină”, prea curând, plimbând hârtii în Bucureştiul de acum. Cu toată şcoala mea, oricât de brici aş scrie hârtiile alea şi oricât de fine mi-ar fi gleznele.

Poate că dacă n-aş fi auzit un ditamai omul, maestru al economiei, mărturisind că tractorul e viitorul şi că agricultura e noul „petrol”, nu m-aş fi zdruncinat.

Şi poate că dacă Andrei-mic nu mi-ar fi telefonat de pe câmpurile de care se-ngrijeşte, nu mi-aş fi dat seama la timp că am tot luat de la Bran (de ACASĂ, da) fără să dau ceva ’napoi.

Ca, de altfel, muuuuuulţi dintre voi, dragi cititori, aşa-i?

Şi-am „văzut” în iunie 2011: foame mare. Şi... de unde să mai iei, după cum ziceam? Dac-ai tot consumat şi n-ai produs nimic. Tu, acolo, la tine, în grădina copilăriei


**

Nu ştiu ce vă e vouă scris de acum, de mă tot întreabă Şuţu. Pot doar să vă spun sigur că nu veţi trăi nicio Revoluţie (poate-o aşteptaţi). Sau, că dacă veţi trăi o Revoluţie, va fi una la care se va fura mireasa. Chiar dacă se va muri de foame.

Ştiu bine, însă, ce mi-e mie scris şi de ce vreau eu un tractor de Crăciunul ăsta: să mă-ngrijesc atent de tot ce mi-a lăsat bunicu’ şi să construiesc încă ceva pe lângă.

Poate un beci cu ciuperci, repejor. Să am de dat ciuperci, în loc de carne, la Paştele şi la Crăciunul lui 2011, căci ăsta va fi „trendul”, se-nţelege.


GUEST POST Palatul Şuţu


CITEŞTE ŞI O lady profetesă la Palat, Dintr-un 2010 în care omul "face" haina

Pentru somnul dulce al concediilor preţioase din 2010, HAI LA Vila Fetei de Blănar

Iulia Stănescu. Citeşte-i cartea!

| | 2 reactii »
Buna mea prietenă Iulia Stănescu a scos o carte, ta naaaa! Cei mai talentaţi ILUSTRATORI DE MODĂ ai lui 2010 povestesc în ea CUM SE FACE, ia vedeţi!





Anul trecut, pe vremea asta, eu şi Iulia ne dădeam demisia şi ne zâmbeam încurajator una-alteia, parcă la fel de inocent-"am vreme" precum o făceam în urmă cu şase ani, scriind poveşti pe-o canapea în Colentina, în "secta" lui Costi Stan.

Şi-o luam iar din loc. Cu o gaşcă de vise, fiecare, sub îndemnul "Once more, with feeling!".

Ne luptam des cu "Nu se poate", şi mai des ne lăsam ignorate, dar continuam să credem că putem deschide drumuri.





Ilustraţia de modă nu-i încă o meserie în România. Cine să te îndrume, aşadar, ca să ajungi s-o stăpâneşti up-to-date, dacă eşti pasionat şi-ţi doreşti să obţii colaborări pe "felia" asta?

Răspunsul: cartea "Fashion Illustration Exposed", în care ilustratori brici din toată lumea îţi dau sfaturi despre cum să-ţi creşti talentul după cum "se caută".

Cartea asta e rezultatul muncii serioase de documentare a Iuliei Stănescu. Şi-a puterii antreprenoriale a iubitului ei, Octav Druţă, în faţa căruia mă înclin pentru că i-a fost atât de aproape ambiţioasei.


Mai rar aşa echipă, bravou!