Becali. Dincolo de TOATE.

| |
Sunt plecata de acasa de noua ani. Mereu, cand ma intorc, prefer s-o iau pe jos, 15 minute, sa-mi salut oamenii de pe strada. Pentru ca mi se vor intrerupe din munca, din blesteme sau din chiuit si vor iesi la poarta sa ma intrebe.

Cum mai e la Bucuresti cu impozitele alea? Ti-ai gasit un baiat bun acolo, la ziar? Cand apari la TV sa transmiti cum trebuie de la inundatii? Cat de doamna e Adriana asta, Saftoiu?

Nici nu banuiti placerea de a sta la povesti cu ei: de fapt, EI imi explica sfatos cum stau lucrurile in Romania asta.. au pareri si injuraturi pertinent-pregatite pentru tot; doar e cineva de la Bucuresti sa-i asculte!

In vara s-a intamplat sa aflu ca unul dintre branenii mei e grav bolnav si internat tocmai la Bucuresti pentru investigatii. Am fost in vizita si l-am gasit veselind un salon intreg cu povestile de pe coclauri, cu dorul de animalele lui, vrajind cu asistentele in toata bolnaveala din pijamalele Hugo Boss.

Mi-a plans tot timpul cat am stat acolo; pentru ca venisem. A ramas ca el imi da neaparat bani pentru apartament in Bucurestiul asta, sa stie ca stau bine si aici, ca sa pot face treaba buna pentru neamul asta oropsit. Numai sa nu ma "las", eu - ziarista, nici barbatilor, nici politicii! Le-o datorez branenilor.


CUM SA NU-L PRICEP, ASADAR, PE BECALI, cand povesteste ca a trecut pe la oile lui dragi inainte de interviu; cand se vaita ca "Strasbourgu' ala parca e facut sa nu existe pacat", dar tuna (sucit) ca pe fetele lui nu le va atinge decat cel care le va lua (doar ele sunt icoanele lui vii); cand si-aminteste de neamuri, si bune, si proaste (mai vede niste oropsiti si le mai arunca niste bani, s-or face ei la loc) si plange; cand mananca paine cu branza si cu ceapa ca asta-i cade bine dintotdeauna; cand spune blajin, incarcat, teiubescul; cand se imbraca de la Brioni si Scabal, de 10.000 de euro lunar, sa fie macar asa in rand cu lumea asta "buna", de la oras?.. :)


ATAT pot spune sigur: e cum vreti voi, dar nu insidios.

2 reactii:

Anonim spunea...

Draga mea, cuvintele tale, se pare, ne-au lasat fara replica...

Paula NEGREA spunea...

Ma lasati in dileala mea, asa-i? :))