Ce-i doresc românului de modă nouă

Să fi ajuns românul un consumator fără niciun fel de aşteptări de bine în ţara lui?

Eu, una, am ajuns să cred că românul a fost privat "la greu" de multe experienţe isteţ-creative, jucăuşe, fantezoase, în toată halca de capitalism pe care a avut-o de înfulecat în ultimii douăj de ani.

Vorbesc de experienţe terapeutice la vremea lor. Pe care, din neobişnuinţă, pariez că se simte obligat să dea bani, în 2010...





Şi pentru că am adus vorba de privaţiunea asta dubioasă, hai să-i doresc ceva anume românului de modă nouă, azi: să fie copleşit de experienţe din neamul celor de mai sus, chiar anul ăsta.

Prin surprize care-mai-de-care. De la, aţi ghicit, brandurile şi magazinele de modă.

Experienţe pentru care să nu plătească în plus, nu. Experienţe în care să se simtă agăţat, în care să flirteze.

Experienţe care să-şi propună să-l seducă şi să-i întărească ataşamentul faţă de valorile (aţi citit bine) unui tricou, unor blugi ori pantofi, unei genţi ori bentiţe.

Să ţină românul minte de ce cumpără, când cumpără.





Să se trezească în mijlocul unui flash-mob într-o piaţă cu sute de oameni încălţaţi Ecco sau al unui pop-up store pe-un acoperiş de vilă interbelică împânzit cu rochii Manoush.

Să-şi facă fotografii în tot felul de outfituri, în cabina Zara, şi să le poată pune ţac-pac pe Facebook, ca să-şi decidă supercomod achiziţiile cu ajutorul prietenilor.

Să plece în Gaia mândru îmbrăcat în haine ro-mâ-neşti, pentru că ăsta e dress-code-ul de week-end al clubului.

Să surâdă şi să vibreze la nişte reclame ca "pozele" astea presărate în text, de sănătos la cap şi educat ce e!





VOI CE-I DORIŢI ROMÂNULUI DE MODĂ NOUĂ? CUMVA, TOT BRAND EXPERIENCE?

Din amanta, sotie. La timp.

Industria de textile si confectii a fost una dintre cele mai cuceritoare amante ale Statului roman pana in anii '00. Atat de descurcareata, incat el nu i-a mai purtat aproape deloc de grija, de atunci. Iar ea a ajuns cam asa, in 2010...


Statul turc, in schimb, a lasat pe mana Industriei sale de T&C - si ea, tot o descurcareata si o cuceritoare, in anii '90 - vreo 80 de miliarde de dolari, numai in ultimii noua ani. Iar ea a facut din Stat unul dintre gigantii productiei de profil din lume. Motiv chiar bun sa fie luata de sotie in 2009, nu-i asa?

Casnicia lor, una fericita, fara indoiala, cu un prim copil "sa-l mananci!": Istanbul Fashion Week. Eh, da: Statul turc si Industria lui de textile si confectii vor nepoti de brand foarte curand. 10, mai precis, pana in 2023, care sa vanda moda turceasca in toata lumea!

Preturile de productie din Turcia sunt ceva mai mari ca in China, materialele, mai bune, iar designul, foarte agatator, dupa cum au ajuns sa declare buyerii parizieni la prima editie IFW. Asa ca de ce nu si-ar propune Istanbulul sa ajunga, din centru manufacturier, centru de referinta al creatiei vestimentare, in rand cu Milano si Paris?

De ce nu si-ar propune Statul turc sa imbrace tot Globul, in douaj' de ani de acum, cu brandurile sale, avand in vedere ca a ales si investit intr-o ea minunata, la timp?

Credeti sau va indoiti?

Ca viata merge 'nainte si fara branduri si ca lumea aia, reala, functioneaza pentru ca nu brandurile, ci non-brandurile fac lucrurile sa mearga.




Eu zic BA! Pentru ca am ajuns sa povestim presarand sintagme branduite pe 'ici, pe 'colo, ca sa mai animam spiritele sau ca sa-i dam gust blabla-ului; ca sa facem lucrurile sa mearga, de fapt! Un pic de DOVADA: Ea avea putin zuzu in ea. El era genul "imposibilul e o nimica toata". Eram precisaa! Un LOVE STORY tare ghidus, chiar "de consum" ;)


Voi cu ce sloganuri publicitare "aruncati" prin gospodarie? :) Magnetizati de-un slogan, va "prinde" si brandul-lui-mama LA RAFT?