La bunica-n fundu' curţii e rezervat!

| | 3 reactii »



















Abia a ieşit revista, aşa că iată cronicutza de la MY GRANDMA'S BACKYARD şi nişte foto-uri.

<< MY GRANDMA’S BACKYARD este un târg pentru tinerii dichisiţi, care nu se îmbracă la întâmplare. În străinătate, talciocurile cu obiecte vintage şi second-hand sunt un obicei de sfârşit de săptămână. În România, My Grandma’s Backyard este prima încercare de acest fel. Târgul se ţine deja de trei ediţii, susţinut prin entuziasmul şi puterea de cumpărare a unei comunităţi de tineri pasionaţi de modă. El nu se poziţionează doar ca un talcioc, ci şi ca un eveniment de promovare a tinerilor designeri, incluzând prezentări de modă, free makeup şi free hairstyling, concerte cu muzică self-made.

„My Grandma’s Backyard devine din ce în ce mai cunoscut şi mai iubit. Nici nu ia sfârşit o ediţie, că mă şi întreabă lumea când va avea loc următoarea. E şi artă şi comerţ şi divertisment, 3 în 1 dacă vreţi”, explică Gabriela Vlad, organizatoarea târgului.

La prima ediţie, expozanţii au fost prieteni de-ai Gabrielei. La a doua, prietenii şi-au adus prietenii, iar la a treia, organizatoarea a fost copleşită de solicitări şi a trebuit să sorteze participanţii. Toţi fashioniştii au auzit până acum de târgul din “curtea bunicii”. Pentru că evenimentul a fost foarte bine promovat pe Internet - site-uri, bloguri, fotologuri, forumuri.

Gabriela a gândit o structură specială pentru târg, împărţind expozanţii din clubul La Scena pe camere: o cameră cu obiecte second hand, alta cu obiecte vintage, alta cu accesorii, alta pentru tineri designeri, alta pentru „new concepts” (jucării urbane, piese de design interior). La fiecare ediţie a târgului, invitaţi speciali au fost designerii cunoscuţi din noua generaţie: Carla Szabo, Zasha, Maria Lucia Hohan, Kinga Varga, George Enache.

Gabriela Vlad spune că târgurile nu au avut până acum nici un fel de susţinere financiară: “Am făcut prima ediţie din plăcere; la următoarele două prinsesem deja gustul organizării aşa că m-am descurcat cum am putut din bugetul propriu”. Însă, pentru următoarea ediţie My Grandma’s Backyard, organizatoarea a obţinut o sponsorizare care o va ajuta să închirieze spaţiul “mai mare” după care tânjeşte. “Nu mai trebuie decât să-mi iau un asistent şi un avocat, pentru că apar tot mai multe detalii care trebuie rezolvate la timp” (G.V.)

Târgul cu concept a prins la tineri – studenţi la design, la arhitectură, la teatru şi film, la conservator, stilişti, jurnalişti de modă, ceea ce o încurajează pe organizatoarea Gabriela Vlad să iasă în curând la bătaie cu o emisiune TV de modă şi cu un concept-store.


Diana Bobar
vinde chiar şi în Singapore.
Internetul e de vină!

La târg, Diana Bobar a fost unul dintre expozanţii cu mare succes la vânzare şi cu mare priză la presă. E o fată de doar 21 de ani, încă studentă la pictură în Timişoara, peste care a dat norocul: în patru luni a devenit foarte cunoscută, prin creaţiile ei vestimentare postate pe Internet.

“Toamna trecută îmi făceam topuri şi bluziţe din cămăşile tatălui meu. Avea nişte cămăşi superbe de mătase, pe care nu le-a purtat niciodata. Mie mi-a părut rău de material, aşa că le-am tăiat pur şi simplu si am facut bluziţe de tot felul pentru mine; evident, nu aveam manechin de croitorie. Am postat “creaţiile” mele pe blog şi am primit comentarii de la fete din toată lumea care au insistat să le cumpere. Asta mi-a dat încredere!”, povesteşte Diana Bobar.

La sfârşitul lui ianuarie şi-a lansat prima colecţie, cu 30 de piese, la sfârşitul lui martie, a doua, cu 70. Comenzile au curs, iar banii câştigaţi au fost investiţi în maşini de cusut, în manechine de croitorie, în materiale de calitate mai bună, în etichete ţesute, cutii şi plase personalizate, cataloage de promovare.

“Nu mă susţine nimeni financiar. Spre bucuria mea, chiar a devenit o afacere care merge de la sine. Primesc foarte multe comenzi şi investesc banii câştigaţi în noi materiale pentru noi colecţii”, mărturiseşte Diana.

Face haine pe care ea le-ar purta, majoritatea clientelor ei fiind tinere care trăiesc “în viteză”. Îi place să lucreze cu materiale plasticate, cu bumbacuri satinate, cu voaluri transparente şi materiale fluide pe care le poate drapa uşor. “În principal vând online, pe blogul meu de modă So Fash’on. Am multe cliente din Bucureşti; în America şi în Marea Britanie trimit haine constant, am mai trimis şi în Singapore, Malaesia, Iran, Danemarca, Olanda, Germania, Austria. Internetul îţi oferă posibilităţi nelimitate!”, consideră Diana Bobar.

În curând, Diana va expune câteva haine din colecţiile realizate până acum în magazinul Ummagumma din capitală. Va începe să lucreze, de la Timişoara, şi la colecţia primăvară-vară 2009, imediat ce va onora un contract amplu cu un buyer din Iran. Nu are de gând să se mute în Bucureşti, mai aproape de faimă, pentru că nu-i place aglomeraţia..


Alexandra Câmpeanu a furat meserie de la americani

La târg, Alexandra Câmpeanu împodobise un colţ din „curtea buncii” cu cele mai colorate bijuuri – cercei, broşe, coliere hand-made. Ea e kinetoterapeut într-un spital de pediatrie. După liceul de arte, părinţii au îndemnat-o să facă ceva practic, „să nu moară copilul de foame”. Alexandra a priceput însă între timp cum poate face bani şi din pasiunea pentru artă..

A învăţat să facă figurine din plastilină la Fundaţia Motivation din România: „Nişte americani plini de talent, inventivi, făceau orice din acea plastilină, toate minunăţiile! Am furat şi eu meseria” (A.C.) Astfel că şi-a dezvoltat „o mică afacere profitabilă” cu accesorii hand-made, pe Internet.

Lucrează singură, folosind pastele de modelat pe care şi le procură de pe site-uri din Franţa şi din Germania. Tatăl ei o susţine financiar, „încântat să vadă cât mă fac de fericită aceste lucruri mărunte”. O inspiră orice, de la un personaj simpatic de desene animate, la un obiect colorat. Creează pentru tinerii trendy, mereu accesorizaţi foarte vesel.

Alexandra a ales mai multe căi pentru a-şi vinde accesoriile: târgurile de profil din Bucureşti, un blog pe care îşi postează aproape zilnic creaţiile, magazinul de haine al unei prietene din Galaţi.


Maria Stroe desenează poveşti pe tricouri

A studiat modă la Tonitza, apoi scenografie la UNATC. Îşi doreşte să devină o acordeonistă „foarte, dar foarte bună”.

La şcoală nu se putea abţine să nu mâzgălească toate caietele. „Cu cât mă plictiseam mai mult, cu atât desenam mai bine.. Treptat au apărut nişte personaje şi nişte teme”, îşi aminteşte Maria Stroe.

Întâmplător, în primăvara lui 2006, Maria primise din Germania nişte culori textile. Le-a folosit ca să-şi deseneze pe un tricou un craniu de iepure roz. Stârnită de entuziasmul prietenilor, folosindu-se de personajele şi temele închipuite până atunci şi de nişte markere textile permanente, ea a început să deseneze poveşti pe tot mai multe tricouri.

Acum ţine o afacere de care e tare mândră: Un desen de mână pe un tricou mi se pare de sute de ori mai interesant decât unul printat!” (M.S.) Lucrează singură, dar şi-ar dori o colaborare cu designeri care să creeze tricouri, rochii, bluze, pantofi, genţi de calitate, pe care ea apoi să le poată desena. O inspiră muzica pe care o ascultă, oamenii pentru care creează, personajele din benzile desenate.

Maria Stroe recunoaşte că Internetul i-a fost de mare ajutor în afacere. Aici a reuşit să îşi vândă toate creaţiile, clienţii ei fiind din străinătate, în principal - Germania, Norvegia, Marea Britanie, SUA. La târgul My Grandma’s Backyard a participat de curând, profitând de ocazie mai ales pentru a se confrunta cu cerinţele şi exigenţele tinerilor români pasionaţi de modă >>


Grijă la oameni!

| | 0 reactii »

Minţile ilustre discuta IDEI, minţile medii, EVENIMENTE.
Minţile înguste discută PE ALŢII.



Vitrina te ridică / Vitrina te coboară

| | 1 reactii





Să luăm un oraş, noaptea, şi să stingem luminile publice. În lipsa unei arhitecturi deosebite, rămân de admirat vitrinele luminate, nu?

VITRINELE. Prima lecţie de expresivitate şi estetică pe care un oraş dovedeşte că a învăţat-o. Prima formă de comunicare a unui magazin, invitaţia lui cea mai directă, reconfirmarea promisiunii brandului-gazdă!

Mihaela Nicola povesteşte de Polonia anilor '70, când proprietarii unei blănării au angajat nişte publicitari ca să-i scape de faliment.. Creativii au mers pe un secsi rebranding, folosindu-se de vitrina magazinului unde, pe o masă ginecologică, au aşezat o femeie (în carne - putzină şi oase - fine) îmbrăcată (doar) într-o haină de blană. Autorităţile au interzis "expoziţia".. Tocmai pe asta mizaseră publicitarii, care au vopsit imediat vitrina magazinului în negru, cu excepţia unor mici pătrate prin care curioşii puteau privi înăuntru la aceeaşi expunere..:) Restul e happy-end!


P.S. Fosta mea redactoriţă-şefă organizează o dezbatere mijto pe branding şi modă, zilele astea, cu ocazia primei ediţii a PASARELLA.

Despre vitrinele din Bucureştiul ăsta de ciocolată, bârfim acolo!


MAI. 11.

| | 4 reactii »
M-a făcut mama cu gândul la borcanele cu dulceaţă pe care nu apucase să le aranjeze la milimetru, pe rafturi, în cămară. Deh, i se rupsese apa când nu programase asta..

Am ieşit cu idei. Multe, ordonate la milimetru.. Ce e drept trebuie să fie drept! Gândeşte momentul potrivit! Cel mai mare bine pentru cel mai mare număr de oameni. Pe Dumnezeu îl găseşti în detalii. Nu poţi să vorbeşti bine decât dacă eşti un om de bine.

Mă omoară traiul printre oameni fără interes şi entuziasm. Mă omoară să pierd vremea, să "let it be". Îmi fac mereu planuri-planuri şi am mania lui "what if..??" :))

Nu contează unde mă doare! Pe mine mai bine întreabă-mă de unde vin şi încotro mă-ndrept! (zicea Ţuţea..)

M-am găsit cu alţii, tot pe 11 şi ei - Ciprian Ciocan, Miha Dedeoglu, Mira Lazăr, Mihnea Miculescu - şi am înţeles că suntem oameni cu ambitz. Mare!

Mulţi ani nouă!

UE, u-haaa!!

| | 1 reactii

Dan Puric m.a ajutat să-mi găsesc cel mai mijto atribut.

Nici europeană. Nici eurosceptică. AntiSTUPIDĂ!


Logica şcolii?

| | 4 reactii »

DEPRINDERI, nu cunoştinţe

ATITUDINI, nu ani şi nume

SĂ GÂNDIM, nu să memorăm


Mda.. Şi timpul nu mai avea răbdare!

Vis cu nerv?

| | 3 reactii »
Eu visez multe şi întortocheate. Ţin minte mereu scenariile, iar ăsta e chiar funi, în culori.

Ce-o fi vestind?

Tocmai ajunsesem într-o cameră cu mobilă veche şi grea, praf de un desht all around. Tipul a scos din rucsac un cearşaf alb-alb şi l-a aruncat pe pat. A scos şi două mere verzi-verzi. Am făcut picnic acolo, cuminţi, cu ochii în tavan. Era o senzaţie de chilluială, mirosea cumva a BV.. La marginea patului păştea un rinocer!

UTF?? :)