Cum mi-am petrecut sfarsitul crizei

| | 2 reactii »
Nu, n-o sa iasa nimeni la TV sa ne spuna ca s-a sfarsit. Si tot asteptand sa "sune" de non-criza, dupa dulcele nostru obicei, o sa ratam ce-ar fi mai cu talc de povestit copiilor, din vremuri de jale: cum am riscat si am castigat, pentru ca ne-am facut primii curaj.

Despre "Cum mi-am petrecut istet sfarsitul crizei" vorbesc, afcors! Si nu degeaba. Si nu fara exemple de gandire sanatoasa.





Zilele trecute m-am revazut cu domnu' Gigi de la Brasov. Businessul ii merge bine: inca face niste blugi "sa-i mananci" pentru multe branduri hip din lumea larga. Marcile astea au, insa, magazine oriunde altundeva decat in Romania, de aici baiul si nefericirea producatorului: nu-si vede aproape deloc munca pe strazile din tara...

E criza! E criza. E criza? O fi. Dar domnu' Gigi e gata sa riste sa scoata o colectie proprie de blugi "de avangarda", la preturi politicoase, "nicidecum ca Desigual". E gata sa deschida si niste magazine, sub un brand "cu forta", in orasele care jinduiesc dupa MODA. Cu ambitia de a elimina incet-incet "albastrul ala urat" din alegerile romanilor.

"Ce daca nu s-a redresat oficial consumul? Eu vreau o alta moda a strazii in trei ani si, ca s-o am, trebuie sa insinuez o alternativa la blugii aia plictisitori chiar de acum", mi-a marturisit brasoveanul.

Si mi-am zis, bucuroasa: uite-un om care-si petrece istet sfarsitul crizei!

No, cum mai e sa fii femeie?

| | 4 reactii »
Womanity e-un "mozaic" interactiv. Un loc ce cauta, strange si impartaseste ganduri si sentimente despre cum mai e sa fii femeie. Un site de expresie si schimb marca Thierry Mugler & MSN.





Privit atent, e-un user generated content ce nazuieste dupa insights / drivers. Un focus grup tare istet, ce nu agaseaza mai deloc, asa-i? O inspiratie pentru noi tipuri si concepte brici de produse de lux, se-ntelege.

"Poate cea mai relevanta pentru Noua Ordine e intinderea stapanirii consumatorului chiar in zona creatiei", scriam eu odata. "We are ready to become whatever the users want", declara mai marii grupului Clarins, confirmand profetia.


No, ladies, cum mai e sa fii femeie? Si cam ce produs ar trebui sa se inventeze ca sa va unga pe voi la suflet anul asta?

Voi v-ati facut provizia de MOV?

| | 5 reactii »
Basescu a facut din violet "culoarea anului". A declarat la teve cat e de magica, deci nu mai e indoiala (si nici scapare) in popor...

Asa ca nu pot sa nu ma intreb cum a mers vanzarea de haine si accesorii mov la reducerile de toamna-iarna. Sau in ce procent s-au gandit retailerii sa introduca in magazine culoarea asta minune pentru primavara-vara. Tre' verificat!





Voi ce credeti, pana una-alta: or da romanii bani sa-si faca special provizii de violet? Sa fi ajuns presedintele asa un div-influentator?

CREDIT PHOTO - Mediafax

Cum sa facem, totusi?

| | 5 reactii »
In Romania, MODA n-a fost niciodata inteleasa in toate "arderile" ei - creatie, productie, marketare, distributie, comunicare. De aceea nici n-a ajuns sa conteze cu adevarat, ca business, in 2010.


Daca ar fi fost astfel inteleasa, n-am privi acum cu jind la Turcia. O tara care a investit din timp zeci de miliarde de euro in industria sa de textile si confectii; care si-a propus sa raspandeasca prin Instanbul Fashion Week cel putin zece branduri proprii in toata lumea, pana in 2023.

Care, cu preturi de productie ceva mai mari ca in China, insa cu materiale mai bune si cu design "agatator" - spun buyerii parizieni, are ambitia sa ajunga, din centru manufacturier, centru de referinta al creatiei vestimentare; care se bucura, din 2010, de-un Vogue local.

Daca ar fi fost astfel inteleasa, nu ne-am fi intalnit cu o intarziere de zece ani, la un eveniment Fashion&Business, la World Trade Center Bucharest, cu rost de… "Intrebari/ Raspunsuri care vor schimba viitorul Industriei Modei din Romania" (?!)





Un Forum despre "ce sa facem cu ce a mai ramas"


Industria noastra de T&C e pe muchie de cutit. Nu mai avem producatori locali de materie prima. Nu am avut mai niciodata targuri locale business-to-business pentru confectioneri, cu focus pe contractare. Legislatia favorizeaza "teparii" iar brandurile romanesti care apuca sa scoata putin capul "se sfarsesc" in competitia neloiala cu chinezariile.

Totusi, 350.000 de oameni lucreaza inca in productia de imbracaminte (un milion, acum trei ani...), la fabrici care supravietuiesc din comenzile de tip lohn ale nemtilor, francezilor, italienilor si britanicilor. Nu mult timp de-acum, insa...

De ce? Pentru ca, in curand, daca nu vor oferi si altceva decat o executie impecabila tehnologic (cu materialul si dupa modelul clientului), vor fi judecate exclusiv dupa pret si vor ajunge sa piarda mereu manopera (cu exceptia orderelor migaloase de la brandurile high-end) in favoarea fabricilor asiatice.





Rene Mardellat, coordonatorul cooperarii franco-romane pentru industria de T&C, crede ca se impun, astfel, noi competente pentru producatorii romani: "E vremea sa puteti oferi mini-colectii clientilor, integrand impecabil tendintele in productie. E vremea sa profitati cat mai curajos de pozitia geografica strategica pe care o aveti fata de pietele-cheie. E vremea sa puteti livra fast-fashion".

El ii incurajeaza pe confectionerii locali chiar sa isi lanseze marci proprii, parafand un parteneriat istet creatie-productie; sa produca, insa, dupa anumite standarde creative si la preturi corecte; sa-si scoata neaparat brandurile in lume, la targurile si saloanele Eurovet si Igedo, si sa-si evalueze, acolo, atent, concurenta.

Maria Parcalabescu, reprezentant al Ministerului IMMM-urilor, Comertului si Mediului de Afaceri, garanteaza ca participarea la targurile internationale va fi sustinuta financiar de Stat: "Chiar fac un apel la firme sa se inscrie sa isi promoveze produsele la aceste manifestari. Ministerul le ajuta sa plateasca chiria, sa amenajeze standul si acopera 50% din cheltuielile de deplasare si cazare pentru un delegat".





Sa ne incumetam sa fim jucatori!", indeamna senatorul Sorina Placinta, profesionist cu background puternic in gestionarea productiei Sorste si Artifex pentru branduri ca IKEA, H&M, Benetton, Luisa Spagnoli, Marella, Marina Rinaldi, D&G, Massimo Dutti, Valentino. "Statul nu trebuie sa ne ajute decat cu legi corecte".

Pana cand consumul local se va revigora, exportul va fi, cu siguranta, sansa modei romanesti. Dar numai printr-un efort sustinut creatie - productie - marketare - distributie - comunicare!

De unde, totusi, marketeri sau comunicatori, pe segment? Dupa ureche, cu fler sau prin mimetism, pe moment... Cu asteptari mari de la scolile romanesti de moda care, prin parteneriatele cu scoli prestigioase din Franta, Germania, Italia sau Marea Britanie - unul dintre ele, incheiat chiar la Forum, vor "livra" curand modei locale si oameni ce transforma profesionist ideile in idei vandabile.

Noi cum ne-om creste copiii?

| | 10 reactii »
"Lui Andrei ii plac fetele si fetitele. Se bucura cand le vede, le urmareste prin parc si pe aleile dintre blocuri, le rade strengareste, le fura pietrele, se impiedica de vede vreuna mai fistichie.

Le cauta compania.

Semn bun dupa taica-sau, dar chin pentru mine, caci trebuie sa-l pazesc sa nu le scuipe din prea mult entuziasm sau sa-l ridic cand cade pe panta abrupta din parc, dupa ce incearca sa o ia pe scurtatura sa prinda o codana blonda".



Mama de Andrei-mic isi creste puiul cu bunele si cu relele lui 2010. Si cu o siguranta, tot a vremurilor noastre: ca fusta n-are ce cauta in garderoba lui; ca el, baietelul, e despre pan-ta-loni.

Eu o sa-mi cresc copilul, oare, cu aceeasi siguranta vestimentara, in zece ani de acum?








Anul asta se tot insinueaza o intrebare: "Are we ready to discuss skirt lengths for men?" Fusta pentru barbati nu mai apare doar in colectiile de podium, ci in moda tuturor strazilor "desuetei" Europe.

Cat credeti ca mai e pana sa ajunga, din excentricitate, un obicei de consum?

Broscatean la Wendy&Jim

| | 0 reactii »
Nimic nu e intamplator. Cu atat mai putin un internship in atelierele unui brand de avangarda castigat de un tanar designer roman la competitia internationala Arts of Fashion.

Cum i-a fost, pe scurt, de invatatura lui Broscatean ucenicia la Wendy&Jim?

"In punctul in care ma aflu, aveam nevoie de o astfel de experienta care sa ma faca sa imi dau seama ce conteaza si ce nu sau ce merita sa continuu si ce nu".





Ce obiective si-a setat ca intern la Viena? Ce responsabilitati a avut si ce proiecte a dus la bun-sfarsit in atelierele W&J? Cum a relationat cu eclecticii subversivi Helga Schania si Hermann Fankhauser?

Care sunt semnele excentricitatii W&J? Cat de vandabili isi propun cei doi designeri sa fie? Cum i-au evaluat acestia colectiile tanarului creator roman, ce concepte i-au validat, spre ce executii l-au indrumat?





Se va incumeta Lucian Broscatean sa creeze moda in ritm real, de business?

Romantat, pe Fashion&Beauty, afcors!

Galetusa de Nirvana [TAKE 3]

| | 4 reactii »
Eu sunt fericita luna asta. Voi?


Martie a inceput in joculcucuvinte al domnilor. Joc ce a ajuns sa bucure vreo 3.500 de ladies in noo zile, ioi!

Luna asta am reusit sa-i pun mamei un zambet-de-un-an intre pometi. L-am rugat pe Cristi Brancu, febletea ei cea-mai-cea, sa fie parte din surpriza de aniversare. A acceptat un-doi si un telefon de la el a facut, imaginati-va, cat toate dressingurile din lume!

--

De luna asta invat de la Cristi Lupsa sa scriu povesti. Sa-i vad si sa-i aud mai bine pe oameni. Sa simt locuri. Sa gandesc actiune. Sa fie simplu despre lucruri complicate. Jurnalism narativ, nah.

De la Cristi Sutu invat sa fiu al naibii de atenta la detalii. Detalii care executa sau vindeca. Detalii care expun sau implinesc. Detalii-minune.


Pana una-alta, as scrie aventurile unui par lung de 103 cm. Iar m-am trezit cu resturi de merdenea in el si iar s-a incurcat in curea... I-am facut nod de fericire, momentan, afcors.

Ce sa fie?

| | 22 reactii »
Ca iesi de la sala, de la Radisson ori de la biserica, n-ai cum sa ratezi cu privirea magazinul in paragina, fost Hugo Boss, de pe Victoriei colt rotunjt cu o straduta ce duce-n "vale".

E o bijuterie de spatiu. Un loc care, asa cum am aflat eu aseara (dupa ce am cotrobait prin el) de la un paznic pupator de ambele maini, se va umple elegant de viata in doua saptamani.



Pana la inaugurarea-surpriza, va propun un exercitiu de imaginatie: hai sa umplem spatiul asta gol cu un rost demn de bulevardul mare. Ce brand, din ce gama, credeti ca l-ar "coafa" cel mai cel? Eu l-as face sediul Decat o Revista.

Mango. Mai dubios de atat...

| | 8 reactii »
Rasfoind un glossy romanesc ravasitoor, am citit eu acum vreo cateva luni urmatoarele: "Fusta din piele Mango. Pretul, la cerere". Si-am ramas nitel marcata. Carevasazica, un retailer mass-market isi da aere high-end asa, peste noapte. Isi permite si e si usor de crezut, mi-am zis. Doar, in Romania, Zara e-un Dumnezeu [bleah].

Mai sa uit trebusoara... Dar a venit vestea: "Prezentare de colectie primavara-vara 2010 Mango. La Muzeul National de Arta Contemporana. Intrarea, numai pe baza de invitatie". Retailerul tzipa, iar, a exclusivism. Ieftin. Pentru ca in magazinele Mango din Romania n-am vazut altceva decat "paruiala" intre adolescente pe mocaciuni.





O crea fi'su lui Oscar de la Renta cateva tricouri "editie limitata" pentru Mango. Si o fi diva Scarlet Johansson imaginea de brand. Dar prea nu face el cat isi doreste sa ne inchipuim ca face... Deloc. De acord?

SELECTZIUNI

| | 3 reactii »
VOI VEDETI CE VAD SI EU?

































PHOTO CREDIT: Jak&Jil + Fred the Mole

Caderi cu tronc (cu rost de business)

| | 2 reactii »
2010 e anul refugiului in povesti, vise si fantezii. Un an in care moda ne hraneste, cum poate ea mai istet si mai bine inspirat, dorinta de evadare, reasezandu-se, incet-incet, ca business.





Cum i-a cazut Alice cu tronc modei

Pentru Zac Posen si Donatella Versace, Alice a fost o inspiratie in construirea look-ului good-girl-gone-bad din colectiile de primavara-vara. Pentru magazinele Printemps si Selfridges, Tara Minunilor a ajuns peisaj de vitrine-fantezie postcriza.

Alice in Tara Minunilor a cazut cu tronc, asadar, si designerilor, si retailerilor. De ce? Poate pentru ca magia vizuala a productiei cinematografice reuseste sa-i poarte pe consumatori neasteptat de departe de propriile reprezentari onirice ale dorintei de evadare.

Orice fashion-item conectat la poveste capata, astfel, o incarcatura magica si devine must-have. De aici, miscarile de afaceri din primavara lui 2010: Furla a lansat geanta cu inchizatoare sub forma unui cap de iepure iar OPI, colectia de oje Palarierul Nebun.





Studiourile de film Disney, in parteneriat cu designerul Tom Binns, vor scoate curand pe piata o colectie de bijuterii de lux mixand iconuri ale povestii. Swarovski a prezentat deja o minicolectie de coliere si bratari Alice-kinda ce pot fi purtate, fara sa tipe a fanatism, pe timpul zilei.


Cum le-a cazut imprimeul Liberty cu tronc retailerilor internationali de moda

In 2009, la vernisajul expozitiei Prints Charming, Liberty a “scaldat” cladiri, canapele si biciclete londoneze in imprimeurile sale, oferind britanicilor un spectacol flower-power.

In 2010, imprimeurile florale tipic englezesti rasar peste tot, in martie, in colectiile retailerilor de moda internationali, din americanul Target in parizianul Merci, japonezul Isetan si milanezul 10 Corso Como.





Colaborarea Target cu iconicul department-store Liberty se manifesta in rochii, salopete, costume de baie si genti imprimate cu flori-fantezie. 10 Corso Como reinterpreteaza, cu ajutorul designerului Kris Ruhs, imprimeurile saizeciste englezesti pe esarfe, genti si costume de baie. Merci se alatura sarbatorii flower-power printr-o colectie florala de textile de casa si decoratiuni interioare. Din Isetan poti achizitiona chiar bandane imprimate Liberty.

Spectacolul floral se regaseste si in segmentul de frumusete: MAC tocmai a lansat o colectie inspirata de imprimeul-fantezie, cu produse impachetate in ambalaj Liberty la cumparare.





PRIMITI SA-NFLORITI, LADIES?

Gentalmenilor cititori!

| | 2 reactii »
Riscati. Lasati sa vi se intample povesti, domnilor!


A fost un “Buna. Stii, imi placi!”, din senin, pe strada mare. N-a indragostit-o, dar i-a ramas in minte ca un nebun-frumos pentru vremea lui.

A mai fost o casa prea plina de flori, imprastiate tacticos, in lipsa ei. Primul gand, atunci cand le-a descoperit, la intoarcerea in tara: “Cum naiba strang eu toooot?”. I-a starnit cei-mai-cei nervi de amor dintotdeauna.

Si-a mai fost...

Si cand nu te mai tin steroizii?

| | 0 reactii »
Noi, fetele, povesteam despre un continut tare. Ei, baietii, povestesc, la randul lor, dar despre un continut moale.

Cum pentru ce? Pentru o posibila existenta profitabila in print a revistelor (noi) si a ziarelor (ei). Pentru a mai putea obtine rezultate in piata, in "bataia" vremurilor...

Baietii, in cazul ziarelor, amintesc de steroizii-solutie: cresterile artificiale si isterice de tiraj, cu rost de supravietuire.

Cica n-ar mai conta, pe criza, daca un ziar e "moale" in continut. Mai mult, faptul ca ziarul de hartie n-a daramat niciun ministru ar putea fi chiar un atu in fata advertiserilor ce mai degraba se asociaza cu un ziar "cuminte", dar care "rupe" in tiraj si in audienta (prin cartile-cado, de exemplu).


Asta ar fi, asadar, logica de supravietuire a ziarelor, in print, pe-acum. Numai sa le tina steroizii pana la profit... Verdictul e ca jurnalistii pur-sange nu mai prea au cum. Ei costa mult si nu se vand.

Nu-mi vine sa cred. Si mi-e ciuda.

Din amanta, sotie. La timp.

| | 7 reactii »
Industria de textile si confectii a fost una dintre cele mai cuceritoare amante ale Statului roman pana in anii '00. Atat de descurcareata, incat el nu i-a mai purtat aproape deloc de grija, de atunci. Iar ea a ajuns cam asa, in 2010...


Statul turc, in schimb, a lasat pe mana Industriei sale de T&C - si ea, tot o descurcareata si o cuceritoare, in anii '90 - vreo 80 de miliarde de dolari, numai in ultimii noua ani. Iar ea a facut din Stat unul dintre gigantii productiei de profil din lume. Motiv chiar bun sa fie luata de sotie in 2009, nu-i asa?

Casnicia lor, una fericita, fara indoiala, cu un prim copil "sa-l mananci!": Istanbul Fashion Week. Eh, da: Statul turc si Industria lui de textile si confectii vor nepoti de brand foarte curand. 10, mai precis, pana in 2023, care sa vanda moda turceasca in toata lumea!

Preturile de productie din Turcia sunt ceva mai mari ca in China, materialele, mai bune, iar designul, foarte agatator, dupa cum au ajuns sa declare buyerii parizieni la prima editie IFW. Asa ca de ce nu si-ar propune Istanbulul sa ajunga, din centru manufacturier, centru de referinta al creatiei vestimentare, in rand cu Milano si Paris?

De ce nu si-ar propune Statul turc sa imbrace tot Globul, in douaj' de ani de acum, cu brandurile sale, avand in vedere ca a ales si investit intr-o ea minunata, la timp?

Mutu-i mai lipsea lu' Modexpo

| | 0 reactii »
Modexpo isi tot cauta de cativa ani "perspectivele". Se vrea targ international de moda, dar ajunge, mereu, bazar. Anul asta i-a iesit, totusi, de-o stire business-glam... Noroc cu Mutu.


La targul de la Romexpo, producatorii straini (italieni, turci, polonezi) vin sa-si prezinte colectiile si sa poarte negocieri cu retaileri romani (buyeri) pentru contractari.

Sfarsesc repede in depresie, in lipsa vizitatorilor business, si ajung chiar sa vanda din mostre vizitatorilor "din strada", numai ca sa-si acopere cheltuielile de deplasare si de stand... A doua oara nu-i mai prinzi la Bucuresti, se-ntelege.

Producatorii romani vand, cu nonsalanta, la bucata si la reducere, tot ce au "in duba". Nu, pe ei nu-i intereseaza discutiile business-to-business si parteneriatele cu lanturile de magazine. Ei vin la un Modexpo - piata de vanzare cu amanuntul.

Nimic nou in peisaj, in 2010. In afara de-un facelift business-glam al manifestarii: brandul vestimentar Souvenir Clubbing, patronat de Adrian Mutu, si-a prezentat cea mai recenta colectie, la Modexpo, pentru prima oara in Romania, o-no-rand evenimentul!

E chiar ce lipsea pentru ca acest targ sa fie intr-adevar de moda si intr-adevar international. E si cu rost, si... cu gust! (de audiere la Comisia Antidoping) Pai, nu?

Iar acum, stirile

| | 7 reactii »
de Sorin Tranca*


Ce vise avusese Doamna Dica de la 2 in acea noapte n-o sa stim niciodata. Un ochi atent ar fi putut spune, totusi, cateva lucruri despre noaptea abia sfarsita, numai privindu-i tremurul fin al gatului aplecat peste storcatorul de fructe.

Doamna Dica isi repezi degetele inca umede spre butonul radioului, eliberand in incapere niste sunete dulci, acompaniate de o mandolina. Umplu generos cele doua pahare albastre, asa cum facuse de nenumarate ori in ultimii 20 de ani si scoase din cuptorul cu microunde croissantele cu migdale, asezandu-le in mijlocul mesei, intre canile de cafea si tacamuri.

Se intoarse in dormitor si facu patul, adaugand intre perne ursuletul, exact in clipa in care din bucatarie crainicul anunta, solemn, ora 7 - “Iar acum, stirile”.

Era ora la care el iesea din baie. Se intoarse si se aseza in fata ferestrei, sorbind din paharul albastru morcovi si mere. Nu-i placuse niciodata combinatia asta, era prea dulce si prea groasa pentru gustul ei, insa cu timpul se obisnuise. Dupa un timp, adaugand, odata cu merele, cateva frunze de patrunjel si un varf de cutit de sare, reusise sa dea bauturii lui preferate o nota personala, la pachet cu un sentiment placut de proprietate.





Termina cu inghitituri prelungi bautura si, intre doua guri de cafea, isi rontai si croissantul. Ploaia spala sarguincioasa teiul din fata ferestrei, aruncand in aerul dintre crengi, cu fiecare valatuc de apa, noi si noi nuante de verde.

Dincolo de gradinita, preluand ca un aspirator masinile din parcari, mica alee pornise sa alinieze, cu cochetarie, cele cateva bijuterii ale familiilor vecine, in drum catre birouri, gradinite, scoli.

Privi indelung cumintenia sirului de masini, observand ca scurgerea lor are ceva din rutina toaletei lui zilnice: intai curatenia corpului, apoi frecatul cu prosopul, apoi barbieritul, apoi crema dupa ras, maioul, camasa, nodul de la cravata, cureaua, sacoul, pantofii, iar intr-o zi ca asta, umbrela si palaria. Zambi tandra si atinse cealalta cana de cafea. Se cam racise.

In baie, zgomotele se intetisera, apa curgea cu intreruperi, cand mai tare, cand mai incet, iar ea isi aduse aminte cum, tineri fiind, obisnuiau sa faca baie impreuna.

Isi povesteau atunci, in liniste, cat de mult se iubeau, cat de greu i-ar fi fost unuia fara celalalt, cum vor ramane pe veci impreuna, cum isi vor ramane credinciosi, iar pielea lor ajungea bun comun, fiindca fara distante, nu mai exista indivizi, iar fara indivizi, nu mai exista orgolii. Iar fara orgolii, dragostea e ferita de nevroze si totul e bine, tot timpul.

“Iar acum, stirile”, spuse din nou crainicul, repetandu-se asa cum se repeta si el, aducand-o adesea la disperare cu seriozitatea, cu rigoarea lui excesiva, pe care ajunsese brusc, intr-o toamna, s-o considere de netrecut, desi initial ii placuse foarte mult.

“Guvernul a aprobat ieri o serie de masuri-cadru in ceea ce priveste cresterea natalitatii si combaterea fenomenului crescand al divortului in cadrul cuplurilor tinere. Primul ministru anunta subsidii importante pentru cabinetele de consiliere matrimoniala si o prima de 10.000 RON la aniversarea a fiecare 10 de ani de casatorie.”

Zambi apos si curata masa, varsand in chiuveta bautura de fructe. Din baie, instalatorul o ruga sa-i aduca o carpa. Isi terminase treaba. Nu, nu voia cafea, era foarte grabit.






*Tranca si agentia lui minune m-au magnetizat. Un DE CE, scurt si la obiect: "DO. Because unless you do, nothing is. And if nothing is, that means we are not. And if we are not, there is no tomorrow. But tomorrow is the 27th, someone's birthday, so it must be. Therefore we need to, before anything else, do. Thank you".

Atent, cat pot

| | 0 reactii »
de Mihai Stanescu*


Intotdeauna mi-a placut sa le observ, de la distanta. Nu fac nici un mister sau secret din treaba asta, nu mi-e rusine si nici ganduri ascunse nu am. Pur si simplu imi plac ca oameni, ca miscari...

Aici e, totusi, ceva de precizat: din miscarile trupului si ale fetei imi pot da seama destul de exact care le sunt miscarile sufletului. Si deschiderile. Si punctele sensibile, deseori acoperite de “façade” stralucitoare, reci sau visatoare. Si apararile, mai inalte decat zidurile Ierihonului din vechime.

Cu trecerea timpului, am descoperit ca si lor le place sa fie privite (citisem in prima adolescenta, atunci eram foarte, foarte timid; apoi am invatat, experiential, ca le place... sa tot fie vreo 15 ani de-atunci!). Chiar cer asta, majoritatea.

Departe de mine gandul ca nevoia de a fi privita sau admirata este ceva urat, rau, de crucificat. Ba dimpotriva. Le privesc si ma asigur ca ele vad asta. Win-Win. Asta e ce le dau, din primele clipe. Sa stii, adora sa fie alaturi de un barbat ATENT la ele.

Ne privim, ne cunoastem, se asigura ca nu-s “nepotrivit” (naiba stie ce-o insemna asta!), apoi incep sa primesc. Multe lucruri, venite parca dintr-un loc al resurselor nesfarsite. Si eu doar ma asigur ca raman atent, cat pot. Adica raspund la miliardele de intrebari - cu voce sau fara -, imi potrivesc pasul cu ele, dansam, citim, mergem la cafenea, club, plaja etc.

La prima vedere, dau putin. Insa atata cer ele. De aceea, de mic imi place pasha-lesc. Nu vreau sa ma intelegi gresit, sunt deplin convins ca ma pot dezvolta ca om avand o relatie intima, stabila, frumoasa si de lunga durata cu O femeie. Insa cunosc zeci, poate sute, si-mi place sa ma vad si aud cu toate.





Jung spunea ca fiecare dintre noi e prins intr-o cautare continua si diferita in esenta ei ultima. Noi, masculinii, ne cautam arhetipul de femeie perfecta in cat mai multe dintre voi. Voi cautati barbatul perfect invers: daca are macar un strop din perfectiunea aia de dincolo de vis, e ok. Restul se poate adauga, in timp. Antropologii zic ca e ceva firesc; pe vremuri noi trebuia sa impregnam cat mai multe dintre voi, ca sa perpetuam specia sapiens.

Eu unul cred ca fiecare femeie ma ajuta, constant si fara sa ceara nimic in schimb. In orice caz nimic la nivelul si intensitatea daruirii la care imi ofera ele.

A fi cu tine este precum posesia unei insule paradisiace. Nu glumesc si nu exagerez. Am o insula cam stancoasa, mirosind a tigari si a munca seaca; citesc carti ce-mi dau cuvinte pe care nu le folosesc mai niciodata. Si vii tu, femeie, si-ncep sa apara nisipuri aurii, valuri vesele, cranguri umbroase si diverse imbunatatiri la coliba sufletului meu barbos.

Ma inveti sa rad altfel, sa apreciez lucrurile acelea atat de mici incat, daca nu ar fi si stralucitoare, nu le-as vedea... neam! Apoi te invat sa dansezi, desi zici ca stii. Nu stii, nu cu mine. Si-ti place.

Si imi dau seama, intr-o seara sub semiluna lui Marquez, ca insula mea este plutitoare, ca o poti conduce (TU) catre alte arhipelaguri. Bien sur, mai fac si eu ajustari, mai ales in noptile de ganduri, dinaintea meciurilor live din NBA, sau in diminetile de vacanta din Sicilia.


Voiai sa scriu despre tine, femeie. Na, am facut-o. Siiigur te strambi cand citesti asta. Chestia e ca eu, barbatul, stiu de ce: e o scena foarte buna pentru zambetul care va aparea. Ba nu, care a aparut. Acum.


*Vreo patru ore, la un platou cu branza si mere, Stanescu m-a lamurit cam pe unde mi se piteste fericirea si cam cine, facand ce, ar putea fi de vina pentru ea. El, defel, pune intrebarile corecte, ajuta oamenii sa dea sah-mat furiilor si antreneaza ambitia. Meserias!

Barbatii au descoperit focul, dar…

| | 0 reactii »
...femeile au descoperit cum sa se joace cu el

de Alexandru Negrea*


Cuvintele ii apartin actritei Sarah Jessica Parker, pe care orice femeie a iubit-o sau a detestat-o, cel putin o data in viata. Chiar si eu am avut momente cand am vorbit despre ea, desi celebrul serial, caruia nu-i voi spune numele, nu mi-a placut niciodata la nivel de concept.

As putea spune ca focul e doar unul dintre elementele descoperite de barbati ce au ajuns, mai apoi, obiectul de joaca al femeilor.

Pentru ca femeile asta fac, in general: se joaca si se joaca frumos, dand farmec vietii printr-o sedinta de machiaj la volan, in fata oglinzii retrovizoare, sau printr-un bulgare de zapada aruncat, cu cea mai stangace miscare, fix pe fata unui barbat sobru, fara nici cel mai mic chef de glume reci.





Exista posibilitatea ca ele sa stie, de fapt, sa arunce cu putere, fara sa lase impresia ca isi vor disloca umarul sau cotul, dar barbatul lovit trebuie sa zambeasca, nu sa se enerveze si sa arunce, la randul lui, cu ceva.

Aceasta este dovada experientei in practicarea jocului, o experienta pe care fiecare generatie o imbunatateste si o da mai departe.

In sobrietatea lor, indivizii pentru care a fost inventata expresia “Pentru barbati adevarati”, insotita de imagini cu un om al junglei ce musca dintr-o bucata de carne cruda (un peisaj ce trezeste un strop de adrenalina in corporatistii cocosati de reguli), au inceput sa inteleaga jocul, sa construiasca povesti si sa comunice din ce in ce mai bine.

Un deliciu pentru iubitoarele jocului: o imagine cu barbatul cu sort, ce tine in maini o tava cu friptura frumos ornata, pregatita pentru o noapte speciala, sau cu barbatul cremuit si gelat, cu fularul strans elegant in jurul gatului, cu o floare rosie in mana dreapta si un smartphone conectat la Twitter in mana stanga.

Vremurile se schimba, jocul e mult imbunatatit, dar personajele principale raman intotdeauna ELE. Apar noi accesorii, apar noi modalitati de abordare, dar jocul are acelaşi scop.

Incearca sa iti aduci aminte cand ai intrat in joc ultima data pentru a cuceri o femeie, noua sau veche in viata ta. Pentru ca femeile se pot lasa cucerite zilnic, daca jocul are farmec. Eu am facut-o ieri, iar afirmatia asta va fi valabila si maine.





Pe la 16 ani am facut pe cobaiul pentru cateva tipe cu cativa ani mai mari decat mine. Eram stanjenit de rasetele lor cand nu-mi iesea un compliment sau cand roseam timid in fata unei colege de clasa. Mai tarziu am inteles cat de mult se jucau, de fapt.

Era o regie bine pusa la punct, iar sfaturile lor mergeau la sigur, nu exista indoiala. Pana si greselile pe care le faceam atunci cred ca erau calculate si aveau ca scop amuzamentul mentorilor mei, dar nu vreau sa fiu paranoic; desi o astfel de paranoia e mai mult fascinanta decat daunatoare.

Cineva spunea ca poti cuceri orice femeie daca stapanesti jocul, iar ca sa stapanesti jocul, trebuie sa fi cucerit deja mai mult de jumatate dintre femei. Sa nu crezi, asadar, vreodata, ca barbatii stapanesc lumea... nu, barbatii abia invata sa se joace.



*Negrea e primul dintre bloggerii fruntasi ai tarii caruia i-am vorbit patimas despre responsabilitate ca accesoriu must-have al puterii - puterea din tangoul lui cu miile de cititori zilnici. Si care m-a ascultat bine. La fel cum fac si eu cand el ma invata disciplina online-ului. Deh, doar e iubitul meu de nume.

Laaaa multz ani, mama!

| | 2 reactii »
M-ai crescut astfel incat sa poti merge pe mana mea de la douaj' de ani si sa nu pierzi niciodata pariurile. M-ai invatat sa pun bine intrebarile, de fapt.

Am crescut adorand momentul cand barbatii iti strang mana, clipesc, vibreaza si se simt mai... gentlemen. Am invatat ca am puterea, din priviri si din atingeri, sa-i fac sa fie mai buni.


Suntem castigate amandoo. Tu, putin peste 47. Eu, putin pana in 23.

Totusi, stii ce mi-as dori? Sa gasim jumatatea satioasa a distantei dintre Bran si Piata Amzei, pana prajiturim 48 de anii, anul viitor pe vremea asta. Pe mine, drumul pana acas', cu intarzierea aia nepoliticoasa dintre Campina si Comarnic, ma flamanzeste prea...

Haaai, fii buna! Laaaa multz ani, mama!

Toate, la timpul lor

| | 2 reactii »
Am ajuns sa cred in filosofia momentului-cheie pentru fiecare gand mare. In bucuria lui "Se-ntampla cum trebuie". In asteptarea care nu consuma dorinta; dimpotriva! In rabdare si-n planificare strategica, mda. M-am stricat?





Dupa logica lui "Toate, la timpul lor", ziua de az ma coafeaza!

Az e despre un martie in care m-a prins ploaia multa si hotarat-proaspata, nu stropul ala mereu ratacit, indecis de murdar si rece.

Despre un martie care mi-a strans poze-minune de gambe si glezne, de marar si busuioc la ghiveci, de vitrine pariziene si londoneze.

Despre un martie in care am simtit ca e de cercetat ca sa implinesc muncitoreste cinci ani de scoala, dar m-a izbit un "Daca vrei sa te deprimi, investigheaza. Daca vrei sa gasesti ceva meaningful, mai asteapta..."

Despre un martie in care buyerul Laura Vargalui a inchis Cochet Image Store si a pornit exercitiul designului, in vreme ce, dupa atatea exercitii, designerul Lena Criveanu si-a deschis magazin pe Calea Victoriei.

Si despre un martie in care fac neaparat pitch pentru o rochie-de-mai-cu-fiori. Sa scriu, deci, brieful!



Sa-ti spun o poveste...

| | 2 reactii »
de Florin Negrutiu*


Te trezesti zburlita si, cu ochii plini de somn, te agati de cana de cafea fara zahar. Ti-e capul greu, corpul intepenit; de-ar veni odata primavara, cerul asta plumburiu te sufoca.

Adevarul e ca, dupa ce-ai trecut in goana de 30, ai inceput sa fii foarte pasionata de rubrica meteo. Astepti de cu seara un semn de vreme buna de la Busu ca sa incepi ritualul combinatiilor de fustite si bluzite.

O dimineata ploioasa e un dezastru. Trebuie sa gasesti urgent o solutie de avarie, nu inainte de a-l ucide in gand pe Busu cu al lui meteo aspirational. Inima miloasa, il ierti de la a doua inghititura de cafea, gasindu-i circumstante atenuante: n-ai ce sa-i faci, e barbat, ce stie el...

De iertat, i-ai iertat tu pe altii care au gresit mult mai grav. Ai sperat, ai fost dezamagita, ai avut si tu cateva iubiri ale vietii. Cu una chiar te-ai maritat si acum sforaie pe o parte, fara sa-i pese de dezastrul de afara si din sufletul tau.

Te intrebi ce naiba oi fi gasit la el, il urasti ca de ani de zile nu s-a mai trezit inaintea ta sa-ti faca el cafeaua, ca nu te mai asculta, ca habar n-are ce se intampla cu tine, ca putin ii pasa ca tu vrei un copil si ca, futu-i, simti ca nu mai ai timp.

Iti faci planuri sa-l parasesti, la care renunti, zicandu-ti ca toata chestia asta cu iubirea vietii e o poveste de revista glossy, "de dansii inventata" si ca, de la o varsta, viata este un continuu sir de fapte previzibile.





Este sapte dimineata si tu stii, de la prima rafala de ploaie, cum va fi ziua: vei face slalom printre muntii negri de gheata ramasi de la ultima mare ninsoare, iti vei stropi cu noroi cizmele din piele intoarsa si-ti vei promite ca da, de maine vei face pasul catre odioasele cizme de guma pictate, pe care le poarta pustoaicele.

Si, ca veni vorba, le vei revedea pe cele trei pupeze care - stie tot autobuzul - merg la scoala de stewardese din Baneasa, vei avea o mica satisfactie comparandu-ti zdranganelele tale de la Meli Melo Paris cu ale lor si, dintr-o data, tineretea lor galagioasa nu ti se va mai parea vulgara; iti vei pune castile in urechi si-ti vei infunda nasul intr-un roman, incercand sa te rupi de toti, sa ramai cateva minute tu cu gandurile tale, inainte de a ajunge la birou, unde-ti vei petrece restul zilei sub lumina taioasa a neonului.

************

Iti stiu toate cartile din biblioteca si toate fustitele din sifonier. Ador sa-ti aud dimineata zdranganelele clopotind. Stiu cat te framanti, cat alergi. Iti stiu cuta din coada ochilor, pe care ti-o privesti nemultumita in geamul autobuzului. Ma amuza aversiunea ta fata de pupeze si ma bucur cand castigi. Stiu ca martea te dai cu Tribu, un parfum racoros si exotic, pentru ca martea, cand sunt cele trei ceasuri rele, iti vine, preventiv, dorul de duca.

N-ai de unde sa ma stii, toti suntem dimineata la fel: cenusii, zgribuliti, morocanosi, incepand cu mine. Dar eu te iubesc. Nu stiu ce m-as face daca, din intamplare, ti-ai schimba traseul sau, vai!, ai lua metroul. Visez la ziua in care iti vei scoate nasul din carte si vei privi si tu in fata. M-ai face atat de fericit incat n-as mai opri la capat de linie si am pleca departe-departe...





************

"Hai sa-ti spun o poveste adevarata", imi zice, acum cateva zile, o amica, mandra de noua ei cucerire. Cica un sofer RATB a facut o pasiune pentru ea. "Inchipuie-ti, un so-fer-re-a-te-be, stii cum atrag eu toti ciudatii..." Pare-se ca nefericitul este atat de amorezat de ea, incat ii deschide chiar si intre statii.


* Negrutiu e, mai mult decat la "butoanele" ziarului Gandul, de veghea lui Andrei-mic. S-a intamplat ca puiul de sagunisti a tras la pieptul meu, intr-un tren de sambata, si ne-am giugiulit. Vara mai miros, uneori, a bomboane... Restul e istoria bunei noastre cresteri!

Femeile noptii de decembrie

| | 6 reactii »
de Cristian Lupsa*


N-au fost niciodata atat de multe femei in viata mea ca in acea iarna. Si n-au fost niciodata mai importante ca in acea noapte de decembrie.

Era spre finele lui 2006, pe cand eram reporter in Boston, de trei ani exilat in Statele Unite, convins ca viata ma va pastra acolo. Venisem cu Maria – o romanca pe care o cunoscusem acolo si care visa sa devina veterinar – sa vedem un spectacol de teatru/concert al The Dresden Dolls, o trupa condusa de Amanda Palmer, o femeie mai serpuitoare si exploziva decat praful de pusca.





Pe atunci locuiam in gazda la o pictorita de vreo 40 si ceva de ani, proprietara unui apartament la etajul doi al unei case superbe de pe la 1900. Obisnuia sa iasa sporadic cu tot soiul de barbati care o dezamageau – inclusiv cu un tamplar care citea saptamanal la un cenaclu de poezie.

Unul dintre editorii mei era un munte de femeie hotarata. Tot o femeie, alt editor, era de vina ca ajunsesem acolo; am cunoscut-o scriind pentru ea din Washington, DC si propusese sa fiu adus in redactie.

Doua dintre colege mele reporter – Sally si Carol – imi tolerau zilnic teoriile, de exemplu cea despre versatilitatea cuvantului „meta” si posibilitatea folosirii lui de unul singur, nu sub forma de prefix.

Mai era Janine, care ma primise in echipa de fotbal pe care o construise si cu care jucam in fiecare luni intr-un campionat local. Janine e singurul coleg de echipa pe care l-am vazut jucand vreodata cu oase frante (incheietura de la mana). In echipa era si Bekka, cu care cantam Justin Timberlake in drumul de intoarcere spre oras. Bekka putea sa bage pe oricine sub masa.

Pe atunci, Sara era prietenul meu cel mai bun. Era o fosta colega de scoala de la master si vorbeam cu orele cu ea la telefon, eu trantit in mijlocul patului, ea pe canapea in Florida. Urasc sa vorbesc la telefon; Sara e singura cu care am palavragit vreodata pana am simtit aparatul incins.

In Washington, pe care il parasisem in iulie, era Elle, femeia care m-a invatat jumatate, poate chiar mai mult, din lucrurile pe care le stiu despre America. Fusesem impreuna doi ani si ceva si ne despartisem recent, dupa ce eu am plecat spre Boston. O vizitasem cu vreo doua saptamani in urma ca sa-mi mai iau din cartile ramase la ea. Ne-am imbatat intr-un club la o seara de hip hop si am dormit in acelasi pat, pentru ca n-avea niciun centimetru liber in camera plina de haine si reviste.





La un ocean distanta era Lavinia, femeia pe care o cunoscusem in acea vara, cand vizitasem Romania ca sa-mi schimb viza de student cu una de munca. Lavinia era acel lucru care ti se intampla de prea putine ori in viata si pentru ca nu-i placea sa trimita emailuri, schimbam tot soiul de mesaje criptice despre relatia noastra care nu era, dar ar fi putut sa fie.

Tot departe era si mama, pe care o vedeam in fiecare sambata dimineata pe Skype, zambind pe ecranul laptopului, uneori cu capul acoperit, alteori cu parul periuta – efectul chimioterapiei –, intotdeauna cu Bubu, pisica, in brate. Dadeam ocazional cate un print screen, de frica ca nu voi avea destule imagini cu ea in momentul in care cancerul va castiga de tot.

Iar in seara acea de decembrie din Boston era si Amanda Palmer, cocotata pe bar, cu cizmele negre infipte la cativa centimetri de nasul meu. Sprancene nu avea, buzele ii erau mestecate de un rosu crud, talia ii era sculptata de un corset, iar pulpele erau sugrumate de jartiere. S-a mutat apoi la pian si intreaga seara a lovit in clape cu atata abandon de simteam ca mi se surpa lumea.

La final, cu luminile stoarse la minim, a impartit publicului biletele ce trebuiau completate. Niciodata nu m-am simtit mai vulnerabil. Am despaturit cu teama biletul si am citit: „If you could change your job, what would you do instead?”.

Intrebarea era simpla, dar din cauza Amandei, a mamei, a Laviniei, a prietenelor, colegelor, chiar si a proprietarei apartamentului in care stateam, eu am citit in ea o permisiune. O permisiune de a alege, de a schimba, de a reveni, de a castiga, de a pierde.

Am raspuns, scrijelind pe biletel cu pixul, ca vreau sa fac acelasi lucru pe care il faceam si atunci, doar ca dupa regulile mele.





Ele, femeile din viata mea, mi-au dat curajul sa-mi dau acel raspuns si sa iau deciziile care m-au adus astazi aici. N-au fost niciodata atat de multe langa mine ca in acea seara si ma indoiesc ca vor mai fi vreodata.


* Lupsa surubareste, in sosetele lui CuBufnite, la magia povestilor ce pot face dintr-o publicatie un obiect de colectie. E-un jurnalist al detaliilor ce implinesc dumnezeieste un text, ce ii dau savoare si seduc.

Ce vor femeile

| | 8 reactii »
de Cristian Sutu*


Cartile ne invata ca femeile vor sa fie dupa cum urmeaza: iubite, respectate, dorite, cautate, considerate de incredere si, uneori, tinute in brate. Iar barbatii vor bilete la meci.

Cu toate acestea, si in ciuda zambetului ce a aparut pe fata ta citind ecuatia de mai sus, nimeni n-a putut sa dovedeasca vreodata cu exactitate, in scheme simple, ce vor femeile. Este ceea ce vreau sa descopar si sa demonstrez in cele ce urmeaza.





Se ia una bucata lista de messenger, se selecteaza personajele de sex feminin si se adreseaza urmatoarea intrebare tampita: "Ce-ti doresti de 1 martie?" Sa vedem:



Un pestisor auriu. Imi doresc sa observ soarele stand intr-o gradina japoneza. (Valentina)

Flori de primavara, gen frezii, ghiocei, zambile. Personal, nu-mi plac lalele decat in gradina. Iar in privinta martisoarelor, le prefer pe acelea traditionale gen potcoava sau doar fir rosu si alb. A, cele din aur nu-mi plac, mi se par kicioase. Daca vrei sa cumperi, cred ca cele de la Muzeul Taranului sunt cele mai inspirate. (Raluca)

Niste liniste. Imi vine sa urlu de stres si nici n-am timp sa bocesc. (Diana)

Asa din prima... Hm… Stiu, frezii care chiar sa aiba miros de frezii, astea nu miros. (Marieta)



Hmm... If it’s taking too long, that means i’m thinking. Ahh... gata, stiu. Un buchet de floarea soarelui. (Teo)

Un cos cu ghiocei si un snur... N-am terminat. Vreau sa ma sune Sutu cand ma trezesc si sa imi spuna ca e primavara. Atat. (Andreea)

Material sau spiritual? Imi doresc o aprobare de la sef pentru un proiect ... iar material, nu stiu, un bilet la Aerosmith. Si, evident, clasicul martisor si buchetul de ghiocei :P (Anna)

Hmmmmmm... Pe tine. (Mirela)





Un copil. Ba nu. Ala e de 8 martie. De 1 martie vreau doar o cina romantica. (Miruna)

Nimic :) (Corina)

Flori si o carte. (Lorena)

Nimic din ce nu mi-as dori in orice alta zi... dar... daca ar fi totusi ceva ce mi-as dori de 1 martie... ar fi... o sticla de 2l de rachie de Banat. (Anca)

Vreau sa fie cald tare, sa ma plimb in tricou si-n pantalonii aia subtiri si sa fac poze multe, la cladiri insorite si oameni fericiti. (Cristina)

Zambile roz. (Valentina)

Habar nu am ce-mi doresc in general. Cine a avut timp sa se gandeasca la 1 martie? (Diana)



Femeile, prin urmare, nu-si doresc mare lucru. Quod erat demonstrandum.


* Sutu e omul care, din cuvinte si imagini, da de pamant cu cei ce-si spun politicieni, de le sar capacele! Nu degeaba se lafaie el intr-un Palat cu interioare de lux... E luxul impartialitatii!