În fiecare primăvară îmi pun salopetele de grădină şi trebăluiesc. Ca să simt eu că mi-am revenit din amorţeală, ca să verific si j'ai encore la main verte!
Pun usturoiul în straturi, văruiesc pomii, plantez gazon, vopsesc scaunele din curte cu baiţ proaspăt. Foarte pe bune, ca la Bran, mângâind câte un mieluţ în coffee break:)
În primăvara asta nu o să-mi pot face timp nicicum de tot scenariul primăverii-n curte.. Şi cum deja mă gândesc că tata nu mă va mai primi acasă în vară la o tăvăleală sub stropitoare, prin iarba de un metru, ar fi bună o iarbă de alternativă!!
Uite cum sâmbătă, pentru cîteva ore, mă duc la o curăţenie rapidă cu TeamWorku'. În Grădină. Pentru că acolo îmi voi putea odihni picioarele într-o iarbă netunsă, proaspătă, îngrijită, fără să iau amendă într-o zi scârţoasă de iulie-Buc (cînd toate parcurile vor fi tunse şi pârjolite şi puturoase, iar în faţă la Operă vor sta poliţaii la pândă..)
Haidem mai mulţi la ajutor! For fun and for green grass of home's sake!
În Grădina Botanică a Bucureştiului.

2 reactii:
Inca un post cu parfum de acasa, de curat si proaspat.
Frumos!
am auzit ca a iesit bine! :) Bucurestiul are acum o zona mai curata si mai fericita!
Trimiteți un comentariu