Pentru ceea ce merita!

Ma certam rau si prea des cu EL. Nu pricepeam de ce ne ciunteste si cum ne coplesesete cu greul, cand noi ne rugam sa ne dea inspiratia mai binelui..

Am invatat sa ma impac cu El, pic cu pic, abia de cand cineva mi-a legat grijuliu doua rosturi - al mortii cu al vietii. Mi-a scris asa: "Viata e halucinant de nedreapta si.. de sublima. Iar cand ajungi in punctul acela, in care o mogaldeatza ti-o schimba complet, in care dintr-o data nu tu esti cel mai important, in care simti ca a meritat orice durere, o faci si pentru cei care n-au putut sa ajunga impreuna cu tine; pentru ei, care lasa ceva in tine, iar tu trebuie sa duci neaparat ACEL CEVA mai departe".


Scriu ACUM, asa, pentru ca s-au stins prea multi in jurul meu si, mai ales, pentru ca au venit pe lume doua minuni [Luca, primul bebe din generatia mea studenteasca, si Tudor-Ioan, primul meu finutz], care au adus impacarea multora cu EL si care umplu lumea, mai departe, cu.. VIATA!

Pentru ca e, culmea, chiar asa cum mi-ai scris si.. multumexc!