LUX de inchiriat

| |
Cum ar fi sa inchiriem moda high-end la fel de simplu cum inchiriem un film?

In vremea cand femeile isi impun sa fie foarte chibzuite in cheltuieli, doua absolvente ale Harvard Business School s-au gandit chiar la cum suspina ele dupa rochiile de designer de peste o mie de dolari, din reviste (dupa cate una pentru fiecare ocazie speciala, de fapt..) si-au nascocit Rent the Runway.

Astfel ca un foarte simplu serviciu de comanda prin e-mail le permite consumatoarelor sa inchirieze, pentru cat timp e nevoie, o tinuta remarcabila de petrecere, in schimbul a 50 de dolari pe zi.




Rochia aleasa ii e livrata clientei acasa, in doua marimi, alaturi de un "fit kit", intr-o zi prestabilita printr-un sistem de rezervari, iar nota de plata de la curatatorie, unde piesa ajunge dupa ce e returnata prin posta intr-un ambalaj specific, e inclusa in pretul de inchiriere. O eventuala dauna e taxata cu 5 dolari, iar distrugerea in intregime a piesei imprumutate presupune achitarea pretului ei de achizitie de la casa de moda.

Proiectul celor doua Jennifer (Hyman si Carter-Fleiss) e una dintre cele mai practice modalitati de a crea iluzia luxului in randul consumatoarelor aspirationale care agonizeaza in vreme de criza pentru ca nu si-l mai pot permite nicicum.

Dar si dintre cele mai ingenioase modalitati de a remarketa designeri high-end. Printre creatorii care s-au alaturat proiectului (cu 160 de modele de rochii de sezon in stoc) ii regasim pe Diane Von Furstenberg, Hervé Léger, Proenza Schouler.




Femeile par sa renunte usor la probele din magazin prin care verificau cat e de potrivita sau nu o rochie "pe viata" si sa se lase foarte usor agatate de recompensa statutului pe care fiecare produs de lux, inchiriat "pe ghicite" pentru fiecare eveniment special in parte, il ofera de fiecare data. Dovada: peste 20.000 de cereri de abonare la serviciul Rent the Runway, in doar doua saptamani.

In ciuda faptului ca proiectul doar creeaza iluzia luxului, el a fost gandit ca unul exclusivist: accesul in comunitatea Rent the Runway se face numai pe baza de invitatie. Desigur, pentru a nu scoate intru totul din sfera inaccesibilului creatiile de mii de dolari de pe podiumurile internationale.

Totusi, spre deosebire de filme, hainele se demodeaza foarte repede. Astfel ca, pentru a ajunge profitabil, un asemenea business trebuie sa functioneze intr-un ritm foarte alert de inchiriere, care sa permita nu doar acoperirea costului de achizitie a produsului de designer in sezonul in care e in stoc..

4 reactii:

F spunea...

Buna,vreau sa adun 100 de bloggeri pentru a crea impreuna cel mai mare blog in limba romana,sper ca vei face parte si tu din acei 100,ce zici te bagi?

Paula NEGREA spunea...

Salutari!

[az sunt bitchy si te-am prins pe tine la inghesuiala, iertari daca o sa te inspumezi]

Paula Negrea, incantata! Tu? [daca tot ti-ai propus sa "initiezi" o comunitate.. preferi sa fii un guru anonim?]

Esti cumva din echipa de campanie a lui Oprescu? [CEVA MARE SI DEOSEBIT era fetisul lui, nu?]

Multumesc pentru invitatie si incredere, dar nu cred in "maaremuultsipentrutoaatalumea", mai ales in online si mai ales asa, pe "informatii" :))

Deh, eu sunt mai high-end, nu asa, mass-market..

Succes cu proiectul si, mai ales, cu simpaticul "te bagi?".

P.S. "Aspectul conteaza enorm.
Modul in care alegi sa te prezinti influenteaza perceptia oamenilor despre tine, si nu la modul superficial" scria un membru al comunitatii tale zilele astea. Ai fo prins, n-ai apucat sa citesti, asa-i? ;)

Alex spunea...

Foarte ingenios, asa de tranzitie. Ma intreb daca va mai functiona si dupa ce trece criza.

Paula NEGREA spunea...

Va fi un artificiu foarte bun de calcul si atunci, cred eu. Si mai cred ca brandurile si-l vor asuma la fel de usor, pentru ca NOUL consumator nu le va mai privi orgasmic piesele..