Minus CAT?

| |
Sa tii socoteala modei inseamna sa traiesti in malluri, pentru a lua mereu pulsul pietei, apoi intre avioane, cu rost de cucerire a unor noi francizori, proprietari de branduri mult ravnite uneori de consumatori.

Irina Ivan face asta, gestionand, la nivel local, sapte dintre brandurile pentru care grupul de moda Solmar detine franciza in Romania - Mango, Promod, Castro, Jennyfer, Desigual, Parfois, Karen Millen (17 magazine).




In Europa de Est, un business de franciza e rentabil in special in zona brandurilor de masa, unde spaniolii si francezii au ajuns "stapani" cu marcile lor, dar unde sunt mereu "en garde" fata de turci si greci. De altfel, in tara, brandurile Mango (spaniol) si Promod (francez) au ajuns ancora afacerilor si pentru grupul Solmar.

Asta nu inseamna, totusi, ca altele n-ar avea acelasi "carlig" si n-ar merita investitia: Desigual, castigatorul Oscarului retailului in 2008 (premiul Mapic EG Retail), e, de exemplu, pariul Irinei Ivan chiar in vreme de criza.

Un concept foarte puternic, usor de retinut si de recunoscut, "pentru care m-am luptat", dupa cum mi-a marturisit. Pentru ca recesiunea a marcat nevoia unor branduri-complice, supercreative, care functioneaza dupa reteta Fun&Profit - dezinhibitie si distractie in magazin.

Spre deosebire de segmentul mass-market de vestimentatie si accesorii pentru femei – foarte incarcat, cel pentru barbati e in urma si foarte golas. Asa ca una dintre ambitiile din 2010 ale Divison Managerului Solmar va fi introducerea unui brand masculin, sub semnatura daneza, in piata locala.




Mai multe despre "urmele" crizei in afacerile de moda (minus CAT?) si reorientari (promovare in SOCIAL MEDIA?), intr-o discutie cu Irina Ivan dintr-un noiembrie 2009 in care pretul face in continuare cea mai mare diferenta la raft..

2 reactii:

Unknown spunea...

Care e faza cu motivul oglinzii in pozele dnei Ivan

Paula NEGREA spunea...

Cred ca ne sugereaza nevoia de dedublare pentru a face fata unui asemenea job.. :)

P.S. Sau poate-i fetisul lui Cornel Lazia.. ;)