A fost sau n-a fost, la Cluj, un FW?

| |
de Daiana Folea

Despre Cluj Fashion Week s-a auzit inca din februarie, intr-un context general de curiozitate si nedumerire provocate de anularea, pe atunci, a Romanian Fashion Week si a festivalului Pasarela.

Timpul a trecut insa si, pana in aprilie, s-a aflat de gazduirea saptamanii modei romanesti unde altundeva decat la Iasi, la inceputul lunii iunie. Ramane sa vedem cum se va prezenta acel eveniment, insa pana atunci se cuvine sa spunem cateva vorbe despre cel care de abia a intors ultima fila in Cluj.





Prima editie s-a vrut un omagiu adus lui Alexander McQueen. Definirea unui doliu formal sau mai putin formal este sumbra in contextul debutului unei manifestari de amploarea celei pe care si-a dorit-o Cluj Fashion Week. Sa fie insa acesta punctul de reper si de coeziune?

Daca ne propunem sa intuim adevaratul element definitoriu, acesta este procesul in care au fost angrenate nume grele din peisajul modei romanesti, laolalta cu designeri debutanti si studenti cu exercitiile lor stilistice.

In ceea ce priveste presa, acesteia i s-a acordat importanta cuvenita, dovada fiind zecile de reprezentanti care au luat parte la manifestari din primele randuri. De asemenea, ca si la saptamanile modei din marile orase ale lumii, s-a acordat o atentie marita noii aripi a presei libere - cei care scriu pe internet.

Transmiterea in direct a prezentarilor si a interviurilor luate la diverse evenimente intaresc deschiderea pe care a avut-o Clujul catre publicul larg. Folosirea noilor retele de socializare, organizarea de concursuri si, in general, o buna comunicare in timp real au facut posibila urmarirea a ceea ce se intampla ora cu ora.





Inainte a de pune in discutie serile prezentarilor de moda, trebuie apreciate cum se cuvine eforturile reusite de a organiza workshop-uri si manifestari conexe modei.

Numele sonor care a stat pe buzele tuturor zi dupa zi a fost cel al Dianei Pernet. Artistii din anturajul ei au fost gazdele unor expozitii si intruniri care au avut drept scop deschiderea catre media a modei si potentarea felului in care ea fuzioneaza cu celelalte arte.

Toate aceste manifestari au fost o reusita si putem considera pe buna dreptate ca ele au constituit nucleul, inima care a pulsat in zilele festivalului. Se cuvine sa subliniem din nou faptul ca presa a fost invitata aproape exclusiv la aceste evenimente.





Prezentarile de moda au fost adevaratul punct de atractie pentru public, cu toate micile greseli - inerente unei prime editii. Au existat cateva facute de designeri, cea mai frecventa fiind inadecvarea tipului de materiale pentru colectiile toamna-iarna 2011.

Dar critici trebuie aduse si spectatorilor, care nu intotdeauna stiu sa se comporte adecvat in timpul unei prezentari. Se pare ca e nevoie de un demers de educare reciproca a organizatorilor si a publicului, daca ne mai dorim un Fashion Week cu valente de festival, daca ne dorim sa ajungem sa-l admiram pentru ca lanseaza tineri ale caror colectii sunt cumparate si promovate.





In noiembrie va avea loc a doua editie. Ce asteptam de la ea?

Mai multi designeri consacrati si pastrarea colectiilor studentesti sau debuturilor pentru seri dedicate. Mai multe manifestari pe parcursul zilei, care sa ne tina (pre)ocupati.

Vrem sa vedem persoane dispuse sa investeasca in ceea ce vad pe scena. Nu in cele din urma, democratizarea unui eveniment care se vrea o alternativa viabila a conceptului actual de Fashion Week. Si (l-)am mai vrea… o saptamana intreaga!

Am raspuns oare la intrebarea “A fost sau n-a fost, la Cluj, un Fashion Week?” Ei bine, a fost. Un inceput.

FOTO: Fashion&Beauty

2 reactii:

Anonim spunea...

Deaga Daiana,

Foarte dragut, interesant si mai ales pozitiv articoul postat de tine.
Am citit cu interes pana am ajuns la paragrafrul" presei i s-a acordat atentia cuvenita" - intr-adevar am stat in primele randuri dar atat.
Tot ce s-a intamplat in afara perioadei in care se desfasurau rezentarile a fost sub limita asteptarilor -de la transport pana la amanarea evenimentelor conexe , evenimente care erau anuntate cu intarziere sau daca erai mai putin norocos aflai la fata locului ca locatia s-a schimbat .
Nu este usor sa organizezi un astfelt de eveniment dar de la intentie, bunavointa pana la reusita este un pas foarte mare pe care nu il poti face fara ajutor si fara grija fata de cei din jur.
Sper ca la urmatoarea editie atat presa cat si celelalte parti implicate sa beneficieze intr-adevar de atentia cuvenita.

Cu drag,

Madalina

Paula NEGREA spunea...

Stiindu-l mai bine pe unul dintre partenerii strategici, nu pot decat sa ma bucur tare ca festivalul a fo atat de bine-interactiv, in urma eforturilor lui!

In rest, astept in continuare pareri, de ajutor pentru viitoarele intentii CFW.