Nu era, de fapt, nicidecum nevoie de vitejie silita sau de ganduri neaparat bune. Fusesem convinsa ca voi iesi din operatie mai sanatoasa decat am intrat, toti parametrii interventiei erau perfect controlabili, asa ca [sa v-amintiti asta] ce atata zbucium fara argument?
Am ascultat Roisin Murphy [ma intelesesem in avans cu gasca din sala] in ora aia jumatate cat chirurgul m-a taiat, a cotrobait, a prins de urechi infectia, a dat cu ea de pereti, a zvarlit-o intr-o gaura neagra si m-a cusut la loc.
Am cerut Mars si Cola dupa, afcors! "Bine ca n-ai pofta de smantana, ca de-asta chiar nu e voie", mi-a vanturat medicul-sef aratatorul. Si gata.
Nu povestesc de "surprizele" postanestezice ca sa nu cad si eu in desuet, v-ati prins. Operatia mea a fo de vis, da?
Si daca v-ati scaldat in emotii, din cauza ei, ieri, va multumesc pentru grija. Dar ar fi fo de-o asemenea grija, mai degraba, atunci sau atunci. Alea dureri, nu asta de acum! ;)
Chestiunea fiind impartasita, cine vrea sa-mi numere atzele?
