Se afișează postările cu eticheta blogging. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta blogging. Afișați toate postările

BLOGGERII, în primul rând

| | 0 reactii »
Din ambiţie şi cu multe bartere, femeia frumoasă (moda românească) a ieşit din casă, în 2010, în două locuri ce-i merită prezenţa: Clujul şi Iaşiul. Iar păcatul n-a mai fost că n-o vede nimeni. Ci că n-o vede cine trebuie.

Dar de asta se vor îngriji atent, din toamnă, Laszlo Forray şi Ovidiu Buta, nici nu mă îndoiesc.











Cine a văzut-o a vorbit-o nu pentru cum ar fi de purtat cu mândrie pe stradă, ci pentru cum a „scăpat” de pe tocuri sau pentru cum s-a trezit goală, „apucată” de-o criză morală, sau pentru cum o Amalia, în lipsă de Năstase, şi-a refuzat-o vehement, din neştiinţă, pentru ca apoi să se sucească-n sentimente...

Sau cam pe astea i le zice Google oricărui curios.

Apropou, Google ăsta nu prea îi place încă pe bloggerii de modă. Ca urmare, omul de rând, poate doritor să afle ce se mai poartă şi cine i-ar mai merita atenţia, în afară de Botezatu şi Ciobanu, ajunge mai tot timpul în bălăriile unor site-uri de femei sau cotidiene online care relatează să n-adoarmă... nimic nou. Din lipsă de oameni de teren sau de oameni curioşi pe teren (jurnalişti le zice).

Şi câte noutăţi ar fi de împărtăşit, numai bloggerii de modă ştiu. Sau... ei, în primul rând.











„Să ajungă şi moda să conteze, între toate”. Mă ţineţi minte cu miza asta, doar v-am supărat şi pus pe gânduri, la începutul anului. Şi-o să vă pun iar, dragi bloggeri de modă.

Vă scriu, acum, trecută prin jurnalism de business, prin comunicare, prin blogging, şi, cel mai relevant, prin management de cotidian online. Şi vă scriu aşa: aţi stat în primele rânduri ale show-urilor de modă din Cluj şi din Iaşi pentru că mişcarea asta e pe val „’n-afară”.

Din poziţia voastră puteţi insinua cel mai natural decizii de cumpărare. Din poziţia voastră puteţi să creşteţi pofta pentru anumite piese, chiar să-i ajutaţi pe unii creativi să facă business.

Numai că, spre deosebire de cum e „’n-afară”, voi nu aveţi încă nici un public restrâns, dar premium, cu superputere de achiziţie, nici un public numeros, cu superputere de gălăgie. Trebuie să asudaţi încă vreo cinci ani ca să vi-l construiţi.








De fapt, să luptaţi pentru ca tot mai mulţi români să ajungă să ştie mai mult de două sau trei nume de designeri români, respectiv mărci locale de modă cu adevărat merituoase. Să afle pe ce-ar merita să-şi cheltuiască mai isteţ banii şi să ajungă să poarte piese locale cu mândrie.

Asta dacă vă propuneţi ca blogurile voastre de modă să aibă un rost în modă.

Sigur, vă veţi lupta supranatural cu bună parte din media ca să ajungeţi să aveţi asemenea putere de conversie şi să treceţi, de fapt, podul, cu moda, spre stradă, traducând fandoselile şi inaccesibilul de la teve în ceva foarte uman, chiar gospodăresc.

Dar nu mai bine vă văd eu, din toamnă, în primul rând al show-urilor ca bloggeri de modă ce relatează pentru cotidiene online sau pentru site-uri de femei?

Lupta de care am amintit ar fi mai uşoară, lucrând deja pe publicuri de zeci de mii de internauţi. Dar în cunoştinţă de cauză, spre deosebire de cine lucrează acum pe aceste publicuri.














Dacă vreţi să luptaţi, vă îndemn, deci, să încercaţi colaborări punctuale în presa mare. Şi... da, e de luptat pentru moda românească la ea acasă.


GUEST POST CAROLA'S MUSINGS

Citeşte şi Fashion Week, ziceţi? SAU Fashion Week, post-factum

Vise: un Mediafax ca un Reuters

| | 0 reactii »
Jinduiesc la vremea cand Mediafax va scrie, asa cum face acum Reuters, ca trebusoarele astea se-ntampla cu rost si in Romania...


Despre cat si cum valoreaza bloggingul de moda pentru un designer, pe scurt:

"Before, it was the shop that had access to the customer. Now you have direct access."

"It is a new way of getting in touch with people and finding out what they really feel about your clothes."

"It's a great way to reach many more people, to obtain useful inputs!"

anul SOCIAL MEDIA pentru MODA

| | 2 reactii »
N-as zice ca e spectaculos sa te intorci la "basics" in 2009 folosindu-te, afcors, de cel mai comod mediu pentru consumatorii tai ca sa le fii acum in gratii. Sa fiu limpede, prin basics inteleg "Build up relationships! Relationships are the currency required to prosper!"

As zice ca e spectaculos cand MODA, ca e mass-market, ca e premium, se combina cu SOCIAL MEDIA si-i ies minuni care o tin, in recesiune, mai "in viata" decat oricand [prin loializare si, implicit, prin salvarea vanzarilor].

Pentru a-i fi consumatorului cat mai la indemana si pentru a-i oferi si o experienta mai puternica de brand sau pentru a face zgomot online cand nu-si mai permit decat sa taca offline, unii retaileri de moda si-au construit in 2009 chiar propriile retele sociale [The Art of The Trench – Burberry] sau si-au gandit propriile advergames; altii au incheiat parteneriate cu site-uri de outfit-building sau sharing; altii au mizat pe blog-reviews [Garance Dore, Scott Schuman, Tommy Ton si Bryan Boy, in primul rand la showul D&G din Milano, in conditii de live blogging, privilegiati fata de buyerii de la Neiman Marcus sau Saks Fifth Avenue].

De teama unei eventuale ruinari a pozitionarii exclusiviste, unele branduri de moda de lux au ales, totusi, sa nu se scalde in apele adanci ale social media. Universitatea din New York (NYU) a eliberat in septembrie primul top al competentei digitale a brandurilor de lux, dupa evaluarea si ierarhizarea a 109 companii pe criterii de interactivitate, comert online, trafic, utilizare a media sociale.

La categoria FASHION, Louis Vuitton [care tocmai si-a prezentat pe Facebook, in premiera, colectia SS 10] si Ralph Lauren ocupa primele locuri in acest clasament (singurele din top 10), Prada fiind unul dintre brandurile dur criticate de evaluatori: "Daca nu se aduna online, va iesi curand din gratiile consumatorilor", crede profesorul Galloway.




Motoarele de cautare raman ancora traficului. Traficul este cel mai evident si masurabil efect si in cazul prezentei brandurilor in social media. Profesorul Galloway de la NYU spune ca o strategie atenta de optimizare a prezentei in retele sociale poate aduce pana la o treime din trafic unui site de brand.

Dincolo de trafic, feedbackul strans prin monitorizarea a ceea ce spun consumatorii despre brand [ca intre prieteni] ramane cel mai pretios efect; alaturi de posibilitatea raspandirii rapide a tendintelor si a proclamarii must-have-urilor, cea a povestilor despre inspiratie si creatie dincolo de zidurile oficiale, de construire, pana la urma, a unui climat de incredere intr-o altfel de comunitate..

Vezi Urban Outfitters, American Apparel, Topshop, Ralph Lauren, Gucci, Louis Vuitton, Oscar de la Renta, Sears, Wet Seal, Juicy -- pe Fashion&Beauty, afcors :)