Despre camasa de noapte...

...cu sincera afectiune

de IREN

Am crescut dormind in paturi cu multi pui de perna si purtand camasi de noapte lungi si invaluitoare, cu luni, stele sau pisici in navete spatiale.




Poate si din motivul asta n-am reusit sa fiu niciodata o fata baietoasa, nici macar atunci cand jucam fotbal cu copiii sau saream garduri (adevarul e ca astazi sar mai multe garduri decat atunci, oricum).

Nu stiu cand a inceput declinul camasii de noapte. Poate atunci cand barbatii nu au mai purtat-o si au pus-o in cufarul cu moda care nu se mai intoarce niciodata, alaturi de sosetele cu suspensor, tichiile de noapte si mustatile bine tunse cu forfecuta in fiecare dimineata.

Cufarul a fost probabil inchis cu un blestem melancolic: "Daca noi nu le mai putem purta, nimeni altcineva sa nu le mai poarte vreodata".

Poate declinul a inceput si mai tarziu, cand au aparut hippiotii care pareau sa poarte mereu pijamale ziua si mai degraba nimic noaptea. Cand femeile au inceput sa poarte pantaloni si au hotarat ca o camasa de noapte este ceva demn de o bunicuta sau de o matusa barbatoasa.





Camasi de noapte se gasesc in continuare in magazine, de la cele care seamana cu niste capoate de gospodine care pun muraturi in fiecare anotimp pana la cele din dantele si matasuri moi, pe care trupul le iubeste.

Dar pur si simplu nu mai sunt iubite. Fetele nu-si cara mamele in magazine, tipand ca vor camasi de noapte. Iubitii nu-ti cumpara asa ceva atunci cand vor sa faca un gest dragut. Poate doar eventual o camasuta minuscula, facuta sa nu stea prea mult pe corp.




Mie imi plac camasile de noapte lungi si albe, ca niste rochii ratate de mireasa. Care se umfla cand mergi repede prin casa, ca panzele de corabie. Uneori ma astept sa apara si un pescarus pe umarul meu.

E adevarat ca nu-s cele mai practice haine din lume: daca nu-ti alegi cu atentie camasa de noapte, e posibil sa te pomenesti ca-ti pune piedica si te trezesti pe jos in toata lungimea ta, exact atunci cand ti-e lumea mai draga si cari o tava cu ceai fierbine si paine cu unt.


FOTO: Ierbarul lui Iren

Ce ma tine treaza

de Carmen Gheorghita

Am primit o propunere interesanta, de la o fata tare draga mie, de a scrie un post, in lipsa ei. M-a onorat si m-am gandit sa compun un articol frumos pentru o fata frumoasa. Numai ca tema propusa nu e atat de „frumoasa”...

Asa ca, inainte de a da curs invitatiei, am petrecut cateva ore bune gandindu-ma la ce ma tine pe mine treaza, in afara de griji, stres, deadline-uri si alte „detalii administrative” ale vietii.

Pai ce ar mai fi?

Daca ar fi sa nu dramatizez gandindu-ma la noptile petrecute cu telefonul sub perna, in asteptarea acelui apel care nu venea niciodata (na, ca tot am dramatizat un pic), m-as gandi la acele nopti petrecute alaturi de prieteni, carti, filme, bloguri misto, la petrecerile din studentie care nu se mai terminau, ehhee… am avut si nopti albe frumoase.

Totusi, cea mai alba noapte, pentru mine, este aceea dinaintea intalnirii cu „el”. Da. Asta e cea mai interesanta noapte.

Oare o sa ma placa? Ce sa ii zic? Sa par serioasa sau sa rad non stop? Daca nu vine? Sa il pup pe obraz cand il vad sau doar sa zambesc? O sa creada ca sunt grasa? Cu ce culoare de oja sa imi fac unghiile? Trebuia sa ma duc la coafor, dar apoi o sa isi dea seama ca am facut ceva eforturi si nu vreu sa par disperata. Mai bine imi prind parul in coada. Oare cum sa ma imbrac? In fusta sau in pantaloni?














Daca imi pun o bluza decoltata, ce o sa creada despre mine? Daca ma imbrac prea sobru poate o sa zica ca sunt prea serioasa? Sa ii zic sa vina sa ma ia sau sa ma duc eu la locul de intalnire? Oare cum arata fosta lui prietena? De ce s-o fi despartit de ea? O fi lasat-o el sau l-a parasit ea? De ce e singur?

Sa ma duc sau sa nu ma duc? Daca o sa ma sune maine inainte de intalnire si o sa imi spuna ca a intervenit ceva? Sa par interesata sau sa nu il iau in serios? Oare el acum tot la intalnirea noastra se gandeste? (Vezi sa nu!...)

Si uite asa se face dimineata, pic de somn, nu am niciun chef de serviciu, mor de nervi ca arat ca naiba, tot nu stiu cu ce sa ma imbrac, am uitat sa cumpar cafea ieri, in drum spre casa, nu am apa calda ca se repara, iar, tevile din bloc, parul imi sta ca dracu', mi s-a rupt o unghie, masina nu porneste, telefonul suna non stop… offf…

Sper sa meriti, mai baiete, ca jar mananci!









FOTO: Hot Mess in a Walmart Dress

Despre mironosite

... sau despre o strategie de viata pe termen lung.

de Sana Nicolau

Buna ziua. Am fost invitata sa intru imbracata in halat de casa si sa scriu in budoarul Paulei. Tocmai pentru ca nu ma stiti in toate ale mele, trebuie sa mentionez ca sunt la curent cu radacina semantica a mironositelor, cea biblica, pe care o exclud din start. Si cred ca tema ce mi s-a dat nu este sora buna nici cu fluturele minunat, cunoscut sub numele de mironosita.

Mi-au ramas, pasamite, doar femeile prefacute, care isi dau aere de nevinovatie, dar de fapt sunt niste specialiste perverse in facut fite si disimulare.





Despre ele ganguresc astazi. Si, in timp ce gazda poate se astepta sa le improsc aprig cu o seama de cuvinte defaimatoare, uite ca eu tin cu mironositele!

Si fac asta mai cu seama pentru ca eu, cireasa, nu am reusit niciodata sa fiu una dintre ele. Ba chiar am incercat odata sa ma erijez intr-una. M-am muncit teribil, dar fitele, necirculandu-mi natural prin sangele involburat-fierbinte, au iesit prost. Am reusit doar sa ma fac de ras. Si m-am lasat de meserie.





Ma gandesc ca sa fii mironosita nu inseamna ca ai un job description lejer. Dimpotriva, esti o femeie de cariera, foarte ocupata, chiar daca probabil nu mai trebuie sa te duci la un serviciu unde ai carte de munca. Practic nu ai niciodata concediu si ai de lucru 24 din 7.

Pentru ca doar un pic daca ai lasat garda jos, ti se naruie tot postamentul. Daca risti sa te arati cu fata ta de femeie normala, s-a zis. Ajungi sa traiesti ca noi, restul femeilor care nu suntem bune la spus povesti duioase barbatilor.

In plus, mironosita isi are drept dusman natural pe toate femeile care nu sunt ca ea. Si care ar tine-o intr-un tir continuu, tintind-o cu rosii de gatit, de s-ar putea.

Sa vedem cu ce se ocupa mironosita. Ca si meserie de baza, este un fel de barza chioara, care are nevoie urgenta de un cuib. Si tadaa, isi canta ruga ei mincinos-induiosatoare catre barbatii din proximitate, cu foloase directe si rapide.

Intr-o lume turbulenta, in care femeia tinde sa vaneze la job mai mult sau egal cu barbatul, aceasta din urma se trezeste un rebel fara de cauza. Pe cine sa mai protejeze / ajute / intretina el, daca femeia este acest adversar de temut, ce pare ca se descurca asa de bine singura?

Aici intervine ea, mironosita.





Mirosind de la departare oportunitatea, se pozitioneaza pe piata fix de-a-ndoaselea. Ea nu poate sa faca singura nimic si are nevoie de tot ce poate oferi un barbat. Nici sa ridice de jos un mar nu poate, sa-l duca la gura. Daca totusi a fost ajutata si a ajuns pana la acest pas intermediar, bine-bine. Dar acum cine i-l mesteca?

Si barbatul, intoxicat de atatea xene care trebuie invinse la serviciu prin tehnici de lupta complicate si satisfacute in pat prin tehnici noi, descrise in revistele de femei, si mai complicate, cedeaza. Se bucura sa vada o femeie neputincioasa si dornica sa fie sprijinita de un brat puternic.

Asta e. Femeile normale se straduiesc sa atinga targeturi si, cand in sfarsit reusesc, barbatul se supara pe ele ca sunt mai bune decat el. Amesteca cu o mana in mancarea bio, in timp ce cu cealalta calca o camasa. Stau deasupra, responsabile sa genereze placere. Si sunt ignorate in favoarea televizorului.

In timpul asta, mironositele mereu castiga. Mironositele iau toata frisca de pe tort. Ele nu muncesc, ca au ceva la bila, dar au bani. Sunt scoase la restaurant, ca daca gatesc li se strica manichiura. Duc hainele la curatat cu banii capatati din cauza ca au ceva la bila. Si se plang barbatului ca au ceva la bila pana aceasta lasa televizorul si le dedica seara, incercand sa le multumeasca.





Deci despre mironosite? Numai de bine. Asta daca nu cumva trebuia sa vorbesc despre cele din biblie sau acei fluturi minunati. Aveti legatura!


FOTO: Style Diary

A fost sau n-a fost, la Cluj, un FW?

de Daiana Folea

Despre Cluj Fashion Week s-a auzit inca din februarie, intr-un context general de curiozitate si nedumerire provocate de anularea, pe atunci, a Romanian Fashion Week si a festivalului Pasarela.

Timpul a trecut insa si, pana in aprilie, s-a aflat de gazduirea saptamanii modei romanesti unde altundeva decat la Iasi, la inceputul lunii iunie. Ramane sa vedem cum se va prezenta acel eveniment, insa pana atunci se cuvine sa spunem cateva vorbe despre cel care de abia a intors ultima fila in Cluj.





Prima editie s-a vrut un omagiu adus lui Alexander McQueen. Definirea unui doliu formal sau mai putin formal este sumbra in contextul debutului unei manifestari de amploarea celei pe care si-a dorit-o Cluj Fashion Week. Sa fie insa acesta punctul de reper si de coeziune?

Daca ne propunem sa intuim adevaratul element definitoriu, acesta este procesul in care au fost angrenate nume grele din peisajul modei romanesti, laolalta cu designeri debutanti si studenti cu exercitiile lor stilistice.

In ceea ce priveste presa, acesteia i s-a acordat importanta cuvenita, dovada fiind zecile de reprezentanti care au luat parte la manifestari din primele randuri. De asemenea, ca si la saptamanile modei din marile orase ale lumii, s-a acordat o atentie marita noii aripi a presei libere - cei care scriu pe internet.

Transmiterea in direct a prezentarilor si a interviurilor luate la diverse evenimente intaresc deschiderea pe care a avut-o Clujul catre publicul larg. Folosirea noilor retele de socializare, organizarea de concursuri si, in general, o buna comunicare in timp real au facut posibila urmarirea a ceea ce se intampla ora cu ora.





Inainte a de pune in discutie serile prezentarilor de moda, trebuie apreciate cum se cuvine eforturile reusite de a organiza workshop-uri si manifestari conexe modei.

Numele sonor care a stat pe buzele tuturor zi dupa zi a fost cel al Dianei Pernet. Artistii din anturajul ei au fost gazdele unor expozitii si intruniri care au avut drept scop deschiderea catre media a modei si potentarea felului in care ea fuzioneaza cu celelalte arte.

Toate aceste manifestari au fost o reusita si putem considera pe buna dreptate ca ele au constituit nucleul, inima care a pulsat in zilele festivalului. Se cuvine sa subliniem din nou faptul ca presa a fost invitata aproape exclusiv la aceste evenimente.





Prezentarile de moda au fost adevaratul punct de atractie pentru public, cu toate micile greseli - inerente unei prime editii. Au existat cateva facute de designeri, cea mai frecventa fiind inadecvarea tipului de materiale pentru colectiile toamna-iarna 2011.

Dar critici trebuie aduse si spectatorilor, care nu intotdeauna stiu sa se comporte adecvat in timpul unei prezentari. Se pare ca e nevoie de un demers de educare reciproca a organizatorilor si a publicului, daca ne mai dorim un Fashion Week cu valente de festival, daca ne dorim sa ajungem sa-l admiram pentru ca lanseaza tineri ale caror colectii sunt cumparate si promovate.





In noiembrie va avea loc a doua editie. Ce asteptam de la ea?

Mai multi designeri consacrati si pastrarea colectiilor studentesti sau debuturilor pentru seri dedicate. Mai multe manifestari pe parcursul zilei, care sa ne tina (pre)ocupati.

Vrem sa vedem persoane dispuse sa investeasca in ceea ce vad pe scena. Nu in cele din urma, democratizarea unui eveniment care se vrea o alternativa viabila a conceptului actual de Fashion Week. Si (l-)am mai vrea… o saptamana intreaga!

Am raspuns oare la intrebarea “A fost sau n-a fost, la Cluj, un Fashion Week?” Ei bine, a fost. Un inceput.

FOTO: Fashion&Beauty

In lipsa mea

Blogul asta e-un adapost de trait si de grijulit neaparat. Cum eu o sa fiu prinsa intr-un "cantonament", ceva vreme, departe de el, am rugat cateva ladies foarte simpatice mie sa-l "gateasca" pentru... soarele de mai-iunie, in lipsa mea.

Fiecareia i-am lasat cate un subiect de "lafaiala", cat va musafiri aici, in "pravalie". Contez pe voi sa fie bine primite, da? Cu drag si cu multumesc tuturor, P.


Daiana Folea - A fost sau n-a fost, la Cluj, un Fashion Week?

Sana Nicolau - Despre mironosite

Irina Markovits si Carmen Gheorghita - Ce ma tine treaza, fashion si nonfashion

Carola Bujor - Despre formatorii de bun gust

Iren - Virtutile si pacatele camasii de noapte

Ileana Ilie - Pariez pe...

Cristina Bazavan - Barbati de care sa ascultam in 2010

Trei intamplari fericite

De vreo cativa ani tot povestesc de baiurile din industria romaneasca a modei si tot dau solutii de reanimare a breslei... Eh, iata ca az am ajuns sa scriu, in sfarsit, despre trei intamplari fericite!


Era nevoie ca acest gentleman sa antreneze. De fapt, era mare nevoie de un formator credibil care sa poata "tine" o scoala alternativa de creatie vestimentara. O scoala a confruntarii aspirantilor cu exigentele reale ale meseriei si cu asteptarile pietei.

De Adrian Oianu e vorba. La ale carui seminarii de design va indemn sa dati o fuga, cu multa incredere!





Era mare nevoie de o lady care sa scotoceasca prin lume dupa toaaaaata moda nedescoperita si care sa se ingrijeasca apoi, online, de vanzarea hainelor si accesoriilor atent si istet selectate in expeditii.

Adriana Ancuta face asta, prin Tuxedo Confessions. Bravou, sa te vad, curand, buyer cu acte in regula!





Era mare nevoie ca tinerii nostri designeri sa ajunga odata in mall, acolo unde se instrumenteaza, sa fim foarte sinceri, moda strazii si moda petrecerilor. Ca s-a gasit un mall online care sa ajute o gasca de creatori talentati sa-si "comunice" si vanda piesele... pai asta-i o veste-minune!

Jos palaria, FashionUP, pentru acest gand cu mare rost!

O viata avem. Ca sa fim curiosi

Niciun an fara un rost. Nicio luna fara un om-minune. Nicio zi fara o invatatura.

Eh, da, eu mi-s intr-o cautare nitel bolnavicioasa tot timpul. Sunt, de fapt, curioasa cat pot. Si ca tot veni vorba...

Voi stiti de Optimism, loc de insufletire, nu conteaza cat de rau si greu ti-ar fi? Daca nu, aflati-l!

Dar de #tweetchicmeet, ce-si propune sa le scoata pe bloggeritele de moda din dulap pentru a-si impartasi pacatele? Daca nu, scrieti-mi!

Sau Decat o Revista, un exemplu romanesc unic despre cum arata si ce contine o revista gandita ca un obiect de colectie? Daca nu, comandati-o!





Mie in legatura cu ce-mi recomandati sa mai fiu curioasa, no? Cu multumesc, P.

Fashion-Week, ziceti?

N-am stiut ce sa cred despre Cluj Fashion Week. Asa ca am pus niste intrebari business kinda celor de la "butoane", sa strang toate "datele". Intuim raspunsurile impreuna, pana una-alta?


Traditia vorbeste de un eveniment de moda (de breasla) pregnant, anual, la Iasi. Pulsul modei romanesti il mai iau si Bucuresti, Craiova, Constanta, de cativa ani, in evenimente mai degraba mondene, prea putin business. Cum se pozitioneaza CFW fata de acestea?

Pe langa popularizarea si creditarea anumitor nume si anumitor viziuni creative la nivel international, un fashion week "ca la carte" ar trebui sa si vanda moda, angrenand in context si buyeri / retaileri. Cum si-a propus sa fie CFW, in sensul acesta?

La cat estimati costurile saptamanii modei de la Cluj? Care sunt investitorii acestui proiect fashion? Au vazut autoritatile clujene un act cultural in CFW, v-au acordat sprijin in organizare?

Cu ce atitudine au privit creatorii locali si internationali CFW? Designerii care isi vor prezenta colectiile la Cluj intre 14 si 17 aprilie au fost selectati prin niste filtre anume? Exista si o "taxa de podium", asa cum se intampla la FW din marile capitale?

Care e short-list-ul creatorilor si VIP-urilor pentru CFW? Va avea parte evenimentul si de expunere internationala?

Cat de multe sanse are moda romaneasca sa se faca auzita si sa dea tot mai bine la export, in trei ani? (o evaluare in termeni de creativitate, vandabilitate, marketare, comunicare...) Cat de mult depind aceste sanse de evenimente precum CFW?

Sa n-ai teama, consumatorule!

"Lobbying for a truly consumer caring fashion retail environment", ihim!


De vreo trei ani tot fac reviews de magazine de moda si ma tot marai la manageri pentru ca le iese, mai mereu, de angoasa pentru client.

In prea putine magazine ai loc de-ntors in cabina. In si mai putine, un insotitor de shopping se poate recrea pe o canapea. In unele trebuie sa te descurci cu lumina ramasa rest de la becurile arse, care iti arata negru in loc de bleumarin. In mai toate, consilierul numa' de ajutor nu e...

Eu le tot dau retailerilor romani sugestii de mai-bine si marturisesc ca ma astept sa le si ia, istet, in seama. Doar vor sa-i transmita si ei consumatorului un occidental "Sa n-ai teama!". Doar vor ca acesta sa li se intoarca mereu in magazin pentru un shopping terapie, nu?





Daca pana acum m-am legat doar de offlineri, de-acum ma "iau" si de onlineri, pazea! Ei si-or fi numarand bine retururile la imbracaminte din cauza nepotrivirii masurilor? S-or fi gandind bine si la cati clienti pierd zilnic din cauza sperietilor apropou de marimi?

Dar de Fits Me or fi auzit? Ca i-as indemna sa-l foloseasca!

Online, in lipsa de pipaiala si de luarea in posesie a hainelor, shopperul se macina si se teme. De nepotrivirea marimilor lui cu cele standard, afcors.

Teama asta ar fi, insa, foarte simplu de gestionat, in orice magazin, prin cabina virtuala de proba Fits Me, unde un manechin cu masurile internautului - greutate, inaltime, piept, talie, solduri - ar "proba" hainele ochite de acesta. Dupa ce s-ar "vizualiza", shopperul ar putea comanda, astfel, foaaaaaarte impacat produsele.

Bio-robotica, nu gluma! De grija consumatorului, nu de alta...

Mai acasa ca niciodata

Cand, pe bulevardul mare al Garii de acasa, cineva striga "Paulaaaaaaaaa" ghicindu-ma dupa un par blond recretzulit de ploaie, mi-e clar ca imi voi pastra cei 83 de centimetri de podoaba mult si bine, eventual sub forma de nod cand se "impung" cu un nasture, un fermoar sau o curea.

Cand nitel mai in Centru, intr-un butic, ma asteapta o tanti cu cei mai bumbacosi si dantelati chiloti pentru don'soare cuminti, iar in alt butic, o tanti cu cele mai de lux si cu viata tricotaje pentru don'soare fine - toate, la pret de producator, magazinele astea asa grijulii cu mine sunt ale Brasovului, v-ati prins!

Cand imi mai fac si provizii de ciocolata - "Sa fie!", dupa 48 de zile bucurestene pline de NU-uri la mai toate poftele, e semn ca-s in drum spre Bran si Vila Fetei de Blanar care, de Paste, sunt mai acasa ca niciodata in an.





Pentru mine, Pastele e despre primul picnic de familie din an scaldat in verdele proaspat al pamanturilor Vilei si despre reintoarcerea la tenisi. Aerul, AER. Oile, oi nazdravane. Pita batuta, pita de mancat pe burta-goala. Somnul, DULCE!

S-aveti sarbatori-minune, dragii mei cititori! Si sa tineti minte, daca va suna bine: "Everything, but everything, is about fucking faith!"