Lantul slabiciunilor

[de la consumatorul "fara simt" pornire...]

Pentru romanasul consumator de moda-n criza, un mall care n-are Zara e "varza" si chiar nu merita un al doilea drum. Ceea ce-i determina pe developerii lui 2009-2010 sa se faca presh 'naintea lui Inditex si sa-i plateasca milioane de euro grupului ca sa accepte sa intre cu brandul lui mult "ravnit" in centrele comerciale, asigurandu-le traficul si supravietuirea...

Asa ajunge Zara sa nu plateasca vreo chirie vreodat' in RO, ci doar sa existe ca "ancora", si asa ajung retailerii nostri romani, care se straduiesc sa scoata capsorul inca un pic, sa plateasca dublu, pe la ultimele etaje ale mallurilor, intelesi ca... "de umplutura".

Si ce cumpara romanasul de la ZARA? Copii executate execrabil (vezi materialul, vezi finisajele) dupa modelele de sezon ale marilor case de moda, "facaturi" de 2-10 euro (pret de productie) la preturi inmultite cu, atentie, 10!! (preturi care jignesc...)





De-asta va rog eu mult pe voi, cititorii mei, daca nu ati cumparat "cu simt" pana acum (din RO), sa o faceti de acum, refuzand sa incurajati cele de mai sus.

Si va mai rog, din nou, sa intrati si-n magazinele romanesti si sa rascoliti, poate chiar sa mergeti pe la ateliere si sa surprindeti productia, pentru ca multe dintre ele chiar merita atentie!

GEORGIA "department-store"

I-am zis aşa pentru că e un soi de Peek&Cloppenburg - după legi şi logici autohtone, nu râdetz, explic imediat!

Când Fornarina a apărut în Unirea, managerului Georgia i s-a cerut să renunţe la magazinul perfect potrivit ca dimensiuni şi poziţie (80 mp, etajul 1), ca să-i facă loc retailerului mult dorit pentru "prestanţă" - evident falimentar după un an, căci Unirea nu prea e, încă, altceva decât un magazin popular..

Producătorul nostru român nu s-a lăsat uşor, a insistat să primească alt "adăpost" (fiind primul care a ocupat curajos, la privatizare, un loc în şandrama şi care s-a bucurat din plin, ăfcors, de cei 40.000 de oameni, în trecere, pe zi..) şi-ntr-un final a resemnat pe un spaţiu aproape imposibil ca dimensiuni şi poziţie (peste 200 mp, etajul 3).

Acum, ca să-şi scoată lunar chiria de 10.000 de euro (omg!) ar cam trebui să vândă lux unor fideli, nu? Culmea, biznisul merge băţos după altă soluţie: mocăciunile-chilipir! Georgia e-un "department-store" care adună şi vinde, pe lângă producţia din atelierul propriu, "capete de linie" de la cel puţin treij' de lohnişti români. Când lucrează pentru străinătăţuri, românii noştri "fură" la material şi mai scot şi pentru ei câteva piese pe model, păi, nu?.. Managerul Georgia vânează prin fabrici tocmai chilipirurile astea, la preţuri soopă-troopă (alea reale).


Urcaţi la 3-ul lui Unirea şi răscoliţi prin Georgia, girlz! Să vă faceţi o idee, chiar să daţi un ban pentru încă un strop de decenţă în viaţa confecţionerilor locali, o da Dumnezeu să-i cumpărăm şi pe ei etichetaţi fancy, dintr-un magazin stylish, in this life time!

LECŢIA DADA

Atelierele DADA au fost teritoriul uceniciei pentru majoritatea constructorilor de tipare şi croitorilor valoroşi din Bucureşti, iar magazinele DADA au fost şansa multor designeri foarte tineri de a ieşi în lume. Pentru Oana Păunescu, “arhitectul” DADA, 15 ani de ambiţii, de alergătură, de experimente pare să fie de ajuns.

Creaţia de costume pentru superproducţii cinematografice e o afacere care merge de la sine, iar creaţia de modă va miza de acum pe vânzări de serii foarte mici, “in house”, lăsând în urmă tevatura gestionării de magazine şi de participări la târguri internaţionale.



Merită să faci modă în România şi nu lohn? Care a fost cel mai bun an pentru DADA până acum?

DADA nu a făcut niciodată lohn, dar a creat modele unicat pe care uneori le-a produs, în lohn, în alte ateliere; cred că acestea au avut un câştig cel puţin egal cu noi...

Cel mai bun an pentru confecţii a fost 2005, când ni s-au comandat mii de produse ca urmare a participării la Pret a Porter Paris. Vorbesc de colecţiile Editei Lupea şi Ioanei Covalcic, de imprimeurile şi colajele Dianei Sibianu.

Din păcate, produsele noastre au avut un design complex, cu imprimeuri manuale dificil de multiplicat în serii mari, şi, nefiind pregătite cu o infrastructură solidă pentru coordonarea lucrului în lohn la aceste produse, multe au avut greşeli de execuţie; de aici, pierderea unor pieţe de desfacere.


De 15 ani, de când sunteţi în piaţă, cum a evoluat consumatorul român de modă ca aşteptări, gusturi, statut, buget alocat hainelor şi accesoriilor?

A evoluat mult: e mai receptiv la modele îndrăzneţe, cunoaşte tendinţele din zecile de reviste care îşi fac bine treaba, alocă un buget tot mai mare modei. Sunt însă prea puţini cei care şi-au creat un stil propriu, sunt încă prea mulţi cei ce se lasă prea mult influenţaţi de rubricile de modă…Tot aştept ca, după ce consumatorul nostru a învăţat lecţia de stil, să continue prin a o interpreta.


Cum se împarte acum afacerea DADA între costume, marochinărie şi haine?

Eu sunt scenograf de formaţie, de meserie. Am pornit atelierul DADA pentru a-mi vedea costumele nu doar create de mine, ci şi executate după dorinţele mele. Mai târziu au fost filmele "Cold Mountain" sau "Le Parfum", unde am colaborat cu Ann Roth sau Pierre Yves Gayraud, doi artişti scenografi nominalizaţi la premiul Oscar pentru costume, astfel că în ateliere a fost coordonată execuţia a sute de costume de epocă.

Pe scurt, designul şi execuţia de costume de film au constituit şi constituie segmentul cel mai profitabil al companiei. În acest moment suntem cel mai cunoscut atelier de manufactură pentru costume şi accesorii de film din România, 90% din producţia noastră fiind destinată filmelor turnate în Germania, Franţa, Spania, Maroc sau Italia.

Genţile şi accesoriile Dada au fost şi sunt cel mai aproape de sufletul meu. În anii ’80 lucram acasă genţi, curele, cercei şi le vindeam în atelierele Fondului Plastic. Şi ce vânzări aveam! Cât despre colecţiile vestimentare, prin intermediul a doi designeri talentaţi, Edita Lupea şi Ioana Covalcic, am ales să îmi exprim un punct de vedere şi în moda locală.


Alege românul altfel sau altceva în 2009? Să fie criza raiul accesoriilor?

2009 e un an dificil: cumpărătorul a devenit mai pretenţios, iar piaţa e sufocată de francize şi de showroom-uri de autor. Multe dintre francize sunt mărci de valoare, iar atelierele de creaţie au devenit mai atrăgătoare ca niciodată. Nu cred că vânzările au scăzut per total, ci că s-a produs doar o fluctuaţie spre brandurile nou aparute. Exclud aici piaţa de lux, care mi se pare că resimte considerabil încetinirea consumului.

Criza, raiul accesoriilor? Cred că şi în acest segment cumpărătorul va deveni mai selectiv şi va acorda mai multa atenţie calităţii. Dacă da, atunci noi, DADA, vom fi avantajaţi.


Mai lucrati cu ucenici, mai faceti mentorat?

La capitolul ucenici, mentorat, cred, fără modestie, că DADA ar trebui să se califice pentru primul loc. Am gândit primul magazin care a promovat tineri designeri români, chiar înainte ca aceştia să se afirme naţional sau internaţional - Venera Arapu, Stephan Pelger, Silvia Şerban, Mihai Albu, Zasha; lista ar putea cuprinde 90% dintre designeri. DADA a fost în primul rând un multibrand, câteodată în dezavantajul brandului propriu, "nationalite DADA".

Studenţi la scenografie, modă, pictură, textile şi-au facut ucenicia la noi. În atelierele noastre s-au format şi majoritatea constructorilor de tipare şi croitorilor valoroşi din Bucureşti, care la un moment dat şi-au urmat propriul drum.


Magazin stradal sau magazin în mall, care e cea mai buna soluţie pentru DADA? Rentează o expansiune în piaţa locala de retail?

Pentru noi, locaţia perfectă ar trebui să fie stradală, deşi magazinele din mall au vânzări mai mari. În magazinele stradale regăsesc cumpărătorul fidel DADA, în malluri sunt foarte mulţi cumpărători care nu cumpără neapărat o marcă, ci ceea ce le place prin comparaţie.

Pentru mine, expansiunea locală nu mai este o prioritate, eu sunt o persoană cu un profil mai degrabă de artist, decât de business. M-am plictisit de comerţ şi de tot stresul pe care îl implică - vânzători, rentabilitate, contabili. Consider că am experimentat şi a venit timpul să merg mai departe: intenţia mea e să dezvolt conceptul Fabrika DADA, vânzări in house şi un "restaurant des artistes", unde poţi testa un vin special ales, un alt fel de mâncare, asculta muzica bună, socializa şi descoperi "la cald" noile noastre creaţii, executate în serii foarte mici de data aceasta.


La ce târguri internaţionale mai participaţi şi ce semnale primiţi aici din pieţele de modă?

Pentru mine, experimentul târguri s-a încheiat. Dacă ai capacitatea de a onora comenzile şi le tratezi profesionist, atunci lucrurile pot fi pozitive. Edita Lupea, unul dintre cei doi designeri DADA, participă la târgul de la Paris cu brandul propriu, Editha Studio. E încercarea ei de a continua pe plan internaţional!

RE:

[NU E DESPRE SCOALA DE MODA DIN ROMANIA, NICI DESPRE SISTEM. E DESPRE ROMANII CARE CONTEAZA MEREU PE ALTCEVA DECAT PE EI..]


Cum sa ai, in vremurile astea, putin peste douaj' de ani si sa crezi ca scoala-ti va servi pe tava un job cu o leafa de vis sau, mai trist, sa astepti ca "sistemul" sa te ridice?


Prea pretiosii mei studenti sau proaspat absolventi de moda,

Va condamn pentru ca habar n-aveti sa folositi gugalsearchul.
Va condamn pentru ca nu va sinchisiti sa va construiti o identitate online, care ar trebui sa va stea la degetul mic; nu mai vorbesc de cea offline, imbracandu-va propriile creatii..
Va condamn pentru ca, in doi ani de cand ma intalnesc cu actori mari din industria si retailul local si international ca sa scriu despre miscarile din piata, putini mi-ati dat un mail cu dorintele voastre de a face, putini mi-ati cerut ajutorul unei "introduceri".


- Cati dintre voi STIU ce se intampla ACUM, in lumea asta larga, in design vestimentar, interior, auto, cati dintre voi stapanesc informational valurile, trendurile?

- Cati dintre voi, "pasionati", ISI ARGUMENTEAZA praful sau mijtoul unei colectii de sezon ferindu-se, din exigenta personala, de etichetele amatoricesti "imi place / nu-mi place"?

- Cati dintre voi AU LUPTAT sa plece cu bursa la un institut de moda sau sa intre in finala unui concurs international de design?

- Cati dintre voi si-au pregatit temeinic UN PORTOFOLIU si i-au asaltat pe industriasi cu idei si mesaje, chiar "incomodat" cu o vizita? De fapt, cati dintre voi stiu cum isi negociaza lohnistii comenzile, cum se munceste intr-o fabrica de confectii sau.. cum se coase la masina?



[PONT: Sorste, Europrima, Tanex, care duduie chiar si acum de "lucrari" in lohn, s de abordat pe varianta brand propriu. Nu le lipseste nici know-how-ul, nici viziunea, credeti-ma, ci DOAR UN DESIGNER CU O POZITIONARE CORECTA!]

ONE blu dude

de cand am iesit din Victoria 46 (cu gandul la Balmain si Givenchy "soon to be delivered", dupa cum mi-a pove Laszlo Forray), cat am numarat tot inainte pe bulevard magazinele in paragina sau viitor falimentare si cat am dat o raita prin cooperativa "mamei" Zina, un blond-pufulos mi-a tinut discret companie, iar la trecerea de pietoni de la Max Mara a hotarat sa-mi tina curajos calea.

"buna! stii? imi placi!"

l-am distrat povestindu-i ca ma "hranesc" cu vitrine. i-a sunat tare important "jurnalist de biznis", asa ca poate ma saruta data viitoare! :)))))))))))

ca ma citesti sau nu de acum, ca-mi trimitz sau nu flori la buro, ca ma scotz sau nu la un step, u made my yesterday, u blu dude!


P.S. alecs asta de strada, cu "AICI si ACUM"-ul lui, v-a salvat pentru inca o saptamana specia, boiz!

mirări, observaţii, dubioşenii..

* tot din discuţiile pentru paginile de vară



RAFAR e pe repede-nainte. Mai o investiţie de un milion într-un Debenhams de Băneasa, mai o închidere de Bally, mai un alt milion pentru nişte Catwalks premium "de criză". Relativ zmart, în afara speranţei că vor da de grosul clienţilor de lux prin Marriot.. (poate ne pove Dragoşi ce oameni se învârt pe acolo, ce neam de nunţi se organizează, hihi)

Eram, cu al lui brand Z, se simte privilegiat şi protejat în vremurile astea. I-auziţi: "Copiii latini sunt mereu foarte răsfăţaţi. Mamele preferă să-şi ia de la gură ca să le cumpere lor foarte des haine fancy”.

STEFANEL se vrea "lux accesibil" de prin 2005. De când cu iamii Gisele.. Interesant cum pricepe juniorul Stefanel brand equity.ul: "Nu vom introduce produse „de criză” în 2009. Ce ne-ar putea „salva” un an, ne-ar putea distruge imaginea pentru totdeauna!".

HIGH-FASHION CONCEPT are ambitzul altor trei multibranduri de lux, unul pentru bebei, unul pentru adolescentz şi altul pentru bărbatz, pe lângă Victoria 46 (exclusiv pentru femei, din toamnă), şi a unei cote de piaţă de 70% pe segmentul premium, în trei ani de acu'. Ii doresc să strălucească, şi pe bulevard, şi în mall!

Bucureştiul, în viteza a şasea!

Conceptul „Made in Italy” pe care miza Adriano Mengotti în România la inaugurarea din 2008 s-a dovedit fertil: afacerile sale au atins 2,2 milioane de euro în primul an pe piaţa locală.

Dar nu pentru a obţine exclusivitătz pe cifre am stat la poveşti cu Mirela Tanasin, directorul multibrandului de lux Mengotti, ci pentru a deduce priceperea ce stă în spatele gestionării unui portofoliu care seduce şi care, de curând, prin cea mai nouă achiziţie - Gucci - a băgat Bucureştiul în viteza a şasea.

În spatele mixului Gucci - Prada – Fendi – Valentino - Dolce&Gabbana – Giorogio Armani – Etro - Giambattista Valli - Ermanno Scervino – Moncler - Loro Piana – 6267 – Aquilano – Raimondi - Cesare Paciotti stă o muncă de convingere de patru ani. După cum mărturiseşte Mirela Tanasin, Gucci, pentru care grupul Mengotti e importator exclusiv în România, “s-a lăsat cel mai greu”.

„Condiţia te obligă să porţi anumite branduri, să nu fii nici clovn, nici un nimeni”, crede directorul multibrandului bucureştean de lux. Consilierii Mengotti vin astfel în ajutorul românilor care îşi respectă statutul. Pentru că nu, pe români nu-i mai defineşte kitschul - simboluri ca şarpele sau pietrele preţioase; românii caută, pare-se, propuneri rafinate - bărbaţii, cât mai curajoase, iar femeile, cât mai romantice.




De ce aţi ales să deschideţi primul multibrand Mengotti din afara Italiei tocmai în România? Ce v-a atras aici?

România rămăsese mult în urmă. Victoria 46 s-a deschis abia în 2007. Mai era The Place, au apărut şi Raioanele, dar niciun concept nu reunea cele mai sofisticate branduri italiene. Era liber pentru „Made in Italy”, o idee fertilă după cum ne-am demonstrat.
Bucureşti e în creştere, banii vin şi se învârt în zonă. Plus că aici discutăm de gusturi latine. Puteam merge la Kiev, dar e plin de magazine prestigioase monobrand. Sofia era o altă posibilitate, dar acolo ne-am fi confruntat cu o mafie foarte puternică.

Rentează afacerea, gustă românii propunerile magazinului Mengotti? Ce oameni vă vizitează?

Româncele caută propunerile noastre. Ne vizitează de la doamne educate stilistic, care ştiu foarte bine ce caută, care îşi doresc pantofi cu toc 8 şi pleacă cu ei, până la femei de business, foarte atente la must have-uri, dar foarte prinse, care după o raită în magazin sau după o prezentare fac o comandă mai mare prin telefon, iar noi ne îngrijim de ea.
Românii se guvernează după must-have-uri. Pentru ei nu sunt simple achiziţii, sunt semne ale unui statut, pe care îl au sau nu-l au. Imaginea, eticheta nu e foarte importantă doar pentru români, nu-i putem califica drept snobi.
În străinătate eşti evaluată chiar şi după oja de pe unghii şi rujul de pe buze, după accesoriul de la chei... Condiţia te obligă să porţi anumite branduri, să nu fii nici clovn, nici un nimeni. Iar eu văd foarte multe piese ediţie-limitată la românce.

Sunt bărbaţii români la fel de conştienţi de nevoia update-ului de modă?

Bărbatul român are mult curaj! Deşi nu e vreun fotomodel, deşi are talia 54, el cere cataloage şi le răsfoieşte curios, apoi comandă produse Etro, foarte colorat finisate, cu o căptuşeală cocktail.



Ce brand se vinde cel mai bine la Mengotti? Vă ajută Gucci, proaspătul intrat în portofoliu, să treceţi cu bine de valul crizei?

Nu pot spune ce brand se vinde cel mai bine. Fiecare brand are adresabilitatea lui. Fendi, Prada, Valentino sunt pentru femeile clasice, aristocrate. Etro e mai haotic, prin croi, prin culoare. A avea Gucci e ca şi cum ai avea a şasea viteză la maşină!
Noi am curtat toate brandurile pe care le avem acum în portofoliu vreo patru ani. Gucci s-a lăsat cel mai greu şi, pentru că a acceptat foarte târziu, în sezonul primăvară-vară avem doar accesorii, produsele continuative pe care le au toate marile magazine. Abia pentru toamnă-iarnă va intra colecţia propriu-zisă de sezon şi vom şi înţelege cum prinde brandul.

Cum trebuie să fie o vitrină ca să vândă?

Noi tot timpul avem vitrine conceptuale, în care încadrăm şi piese de mobilier. Tot timpul avem o temă, tot timpul construim o poveste. Când am lansat Gucci, am folosit manechine vii.
Vitrina Mengotti nu e într-o zonă pietonală; atunci ar fi important pentru trecători să vadă preţul, după ce admiră îndelung, şi să decidă să intre în magazin ca să cumpere. Ori pe Calea Victoriei vitrina trebuie să fie de super impact, pentru că lumea e mereu pe fugă, mai mult în maşină.
Pot să spun că într-o săptămână am schimbat un manechin de şapte ori. Dimineaţa vindeam, la prânz îl schimbam... Dacă schimbi manechinul, schimbi genţile, refaci decorul. Iar consumatorul trebuie să simtă înăuntru, în zona analogă vitrinei, aceeaşi emoţie pe care a simţit-o afară.

Cum se împarte, între branduri, spaţiul din magazin? Există branduri „privilegiate”?

Investiţiile în marfă sunt diferite, poate aşa să fie unele branduri privilegiate. Dar noi nu am mers pe zona Prada, vitrina Prada, zona Gucci, vitrina Gucci... am urmărit un anume cromatism, înţelegând că e nevoie de o joacă a croiurilor, fomelor, volumelor.
Când intri în magazin, la un maiou preferat ai cel puţin două propuneri de ţinute. Nu toţi ne-am născut cu gust, nu toţi avem darul de a face combinaţii perfecte, de aceea noi îi asistăm pe clienţi la alegeri, consiliem, propunem outfit-uri. Încercăm să nu vindem o singură piesă pentru ca, atunci când ajung acasă, clienţii să se chinuie să o asorteze cumva... Ei pleacă mereu de la Mengotti cu mai multe piese şi se întorc să ne povestească de ce au fost complimentaţi.
Toate angajatele fac training la începutul fiecărui sezon; tuturor li se explică de ce s-a ales de la brandul cutare piesa cutare, cu ce s-ar armoniza ea, pentru ce tip de client e potrivită. Iar când ele se apropie de clientele connaisseur, fiind foarte bine pregătite, schimbă imediat percepţia asupra „vânzătorilor”.

Aţi ajuns la un echilibru în magazin între haine şi accesorii? Ce raport e mai degrabă de succes?

E ideal să ai 60-70% haine şi 30-40% accesorii. Cred că Mengotti a ajuns pe o linie mai mult decât bună faţă de lansare. O geantă sau o pereche de pantofi poate fi combinată la două-trei ţinute, implicit, proporţia potrivită e 1:3.



Neavând istoric în piaţă, nu putem discuta despre efectele crizei. Resimţiţi, totuşi, de la lună la lună, precocitatea clientului român?

Vânzările din martie anul acesta faţă de cele din martie anul trecut nu-mi spun nimic, pentru că am deschis având numai accesorii. Nici la nivelul lui iunie nu pot face comparaţie, pentru că în 2009 a fost lună de reduceri. Ca să vorbim în termeni reali de evoluţia vânzărilor, avem nevoie de trei ani în piaţă.
Până nu demult, un birou italian făcea buyingul pentru Mengotti România, fără să cunoască piaţa locală, fără să fi aprofundat gusturile locale. În Italia, românii sunt încă percepuţi ca ruşii, încă îi definesc simboluri precum şerpii sau pietrele preţioase. Dar ei nu sunt deloc aşa! Femeile românce trecute de 40 de ani, de exemplu, sunt boeme, delicate, romantice, rafinate, te fac să întorci capul după ele.

Mengotti e un spaţiu al artelor. Plănuiţi şi alte evenimente-mix în 2009-2010?

Evenimentele modă-artă-cultură nu prea prind în România. La expoziţia de caricaturi ne aşteptam să vedem studenţi de la Arte, curioşi, exploratori, nu clienţi. Ne doream să îndepărtăm teama lui „E scump”, să încurajăm vizitele... Trebuie să avem răbdare.

nana la poponetz ZF-ului!

**ştirea n-a apărut încă nicăieri. semn ca revistele mele ruleazăăă, hehe




Vremea de criză e vremea brandurilor agresive, supercreative. În România, 2009 e anul Desigual - un brand-complice, care promite consumatorului dezinhibiţie, distracţie, bucurie. Urmând reţeta „Fun&Profit”, grupul de francize Solmar se va îngriji pe piaţa locală de ascensiunea brandului spaniol - câştigător al Oscarului retailului în 2008.

Primul magazin Desigual de pe piaţa locală se deschide în iulie, în Băneasa Shopping City – ground floor, în urma unei investiţii de 200.000 de euro. Solmar urmăreşte promovarea noului nume din portofoliul său în special prin evenimente neconvenţionale.

Câştigător al premiului Mapic EG Retail în 2008, cunoscut ca Oscarul retailului, Desigual se remarcă prin designul inedit al spaţiului de vânzare realizat de artişti de stradă, superprovocator pentru imaginaţia consumatorului, dar şi prin atitudinea superpozitivă pe care o transmite clienţilor prin designul pieselor vestimentare.

Hainele ce poartă marca brandului spaniol sunt un cocktail de culori îndrăzneţe, broderii exuberante, desene de mână, accente grafice şi colaje cu fotografii din viaţa de zi cu zi, special pentru a exprima complicitatea cu consumatorul.

La nivel mondial, brandul Desigual e prezent în peste 4.000 de magazine din 60 de ţări. Franţa şi Italia sunt pieţe pe care spaniolii le-au cucerit rapid cu conceptul lor vesel de magazin, iar Scandinavia, Rusia, America de Nord şi Orientul Mijlociu sunt zone în care ei şi-au propus să se lanseze în 2009-2010.

Compania, cu sediul în Barcelona şi cu peste 1.000 de angajaţi, a înregistrat în anii 2000 creşteri anuale de 40%. În 2008, Desigual a vândut şase milioane de articole în întreaga lume.

zi bună de împărtăşit

*din discuţiile recente cu oameni faini din industria şi retailul modei, din materialele de business muncite pentru mai-iunie


** relaţia cu Germania în 2009 - lohniştii români nu sunt foarte expuşi

Nemţii au dat multă vreme „de mâncare” românilor din confecţii. Şi în „tocătorul” crizei ei continuă să plaseze comenzi producători locali, dar cu 15-20% mai puţine, potrivit sinusoidei consumului.

Companiile româneşti din T&C cu care am discutat au recunoscut că relaţia cu Germania le ţine de mult timp în viaţă, peste 50% din producţia lor onorând comenzile retailerilor nemţi, majoritatea pe confecţii clasice pentru bărbaţi.

Chiar dacă în 2009 valurile crizei înspăimântă, chiar dacă alţi clienţi se retrag, românii nu se îndoiesc că germanii vor rămâne. Ei recunosc totuşi şi că, în contextul scăderii consumului de îmbrăcăminte, e vremea PR-ului agresiv şi a explorării nişelor (confecţii înnobilate cu broderii, uniforme, confecţii pentru atipici dimensional)

Vestea închiderii fabricii din Cleveland unde în ultimii 20 de ani Hugo Boss şi-a produs costumele bărbăteşti a îngrijorat piaţa... Însă vestea comenzilor de probă plasate de retailerul neamţ la mai mulţi producători români nu poate decât să bucure piaţa locală!


** atacul Esotiq - un nou brand de lenjerie intră în 2009 pe piaţa autohtonă (atuurile sale: preţul şi cele mai hip trenduri)

A trecut din hi tech în fashion retail, a avut bugetul şi s-a descurcat: a deschis opt magazine într-un an, concretizând cea mai accelerată dezvoltare în Europa pentru grupul LPP. Ambiţia lui Alexander Zeciu în viitorul apropiat este să transforme România în al doilea centru de profit pentru retailerul polonez de al cărui business se îngrijeşte „inginereste” pe piaţa locală.

LPP operează brandurile Reserved şi Cropp Town în România. Pentru că Esotiq şi House au fost de la început promise pieţei locale, ele îşi vor face intrarea la finalul lui 2009, cu toate riscurile asumate, după cum a mărturisit Zeciu. El a explicat că retailerul polonez nu mizează pe publicitatea „subliminală” sau pe marketingul „de gherilă”, ci că îşi doreşte ca brandurile sale să fie „descoperite” de consumatori şi recomandate de la om la om.


** Triumph - cu spatele la criză

Când un retailer cu 125 de ani de vechime pe piaţă mărturiseşte prin mai marii săi că în 2009 folosirea inteligentă a bugetului de marketing va face diferenţa, te întrebi cât de înţeleaptă a fost repezeala multor retaileri locali de a reduce până la a elimina cheltuielile de promovare, cutremuraţi de vestea „crizei”..

Criză, criză, dar Triumph e sănătos şi îşi construieşte viitorul: studiază şi mai atent relaţia femei-lenjerie, deschide noi magazine prin parteneriate-cheie, îi provoacă pe creativii din toată lumea într-o competiţie de design şi lansează noi produse. Nemţii urmăresc aşadar să răspundă şi mai corect nevoilor consumatoarelor şi să-şi atragă cei mai talentaţi tineri pentru a-şi extinde „stăpânirea” în piaţă.


** Next Home - în întâmpinarea fenomenului de cocooning

“Cred că românii sunt pregătiţi să dea banii pe o viziune de design interior. Vânzările din aprilie chiar mi-au demonstrat asta. Accesoriile Next Home le dau consumatorilor ocazia să înnoiască mereu look-ul casei fără să cheltuiască o grămadă de bani. Situaţia economică actuală va genera fenomenul de cocooning - tot mai mulţi români se vor retrage, vor ieşi mai puţin pentru a cheltui mai puţin şi vor munci de acasă - de aici nevoia de şi mai multă comoditate în întâmpinarea căreia vine brandul” (Victoria Houghton, administrator al francizelor Next în România)

moving on (luckily & happily)

au fo doo săptămâni înnebunitoare! dacă am reuşit eu să pricep cum e cu geometria vectorială, trebuia să mă zbat să pricep şi cum e cu "proprietarii" de trusturi, magazine, festivaluri sau garsoniere. păi cum să nu?

am tras aşadar zilele astea pentru exclusivitătz, ca să dau la poponetz ZF.ului, hehe! din ambitz personal şi, mai ales, din dorinţă de "business empathy" cu directorii Triumph International, LPP Fashion, Peek&Cloppenburg. I'm a forevăr "fashion retail lady", you all know that!

am mai modelat şi nişte parteneriate media, am mai explicat şi cum e cu neamurile de leaduri&şapouri pentru a "secsi green writer". am tot scris, scris, scris, scris, n-am stat o clipă locului! iar unul dintre designerii cu care m-am chatuit pentru un portret mi-a zis că s-a extenuat de cât de plăcute au fo întrebările mele :))

m-am tot gândit la PASARELA, pe care o aştept ca să sufăr silently alături de câştigătorul ce îşi va propune să electrizeze Parisul cu piesele lui. dar cum la expoziţia de la IFM nu se va ciocni fix de niciun buyer..? hmm, festivalul îi va creşte doar niţel cota în România.. utvr.

însă durerea cea mare zilele astea a fo că am cunoscut oameni pe care nu mi i-aş fi dorit evăr în peisajul personal: proprietari decrepiţi de garsoniere-bombe la 250 de euro pe lună, utf?! şi aşa am ajuns să locuiesc în Romană, alături de ex PM.ul de la Steilmann Investiţii. pur întâmplător.

să fie cu NOROC şi cu BUCURIE! (pentru prima dată în 22 de ani fără câteva zile)

ganduri crosetate in uichend

Vineri-serile ar trebui rezervate pentru "Hai, oriunde, ACUM!"

Am o pereche de pijamale care poarta vorbele, atingerile si energiile atator prieteni pierduti.. Nu cred ca o mai spal!

Nu mai cumpar lenjerie intima, fie ea oricat de secsi, daca ma jeneaza eticheta! De ce sa-ncurajez compromisul de la calitate pe care-l fac "brandurile cool" fix pe labeling?

"Eu nu vreau sa fiu iubita ta!". Asta a inganat doo ore juma, de la Bv la Buc, o gagi de doi anisori care prinsese replica din desene.. In mine, o data cu ea, a strigat aproape acelasi gand: "Eu nu vreau sa fiu captiva emotionala a nimanui!"

D'ale LUXULUI

La evenimentul Luxury Days, seniorii i-au lămurit repede pe aspiranţii la un business de lux pe piaţa din România: banii nu se vor mai face uşor pentru că brandurile nu se vor mai vinde singure de acum, preţurile exorbitante nu vor mai avea nicio justificare iar sms-urile de reduceri nu vor mai fi de ajuns ca să entuziasmeze consumatorii.

Din 2009, un business de success cu produse fashion de lux va presupune o grijă anume a managementului faţă de client, experienţe inedite, nemijlocite, ale consumatorilor cu produsele, “senzorialitate” şi nu “reclame făţoase”, după cum a explicat Oliver Petcu, reprezentant al CPP Management Consultants, organizator Luxury Days.

El a dezvăluit că piaţa autohtonă prezintă de ceva timp interes pentru brandurile Gucci, Prada şi Hermes, care şi-au amânat însă deschiderea de magazine monobrand în România pentru 2011, influenţate de comportamentul sinusoidal al consumatorilor români de produse de lux. Consultantul CPP a anunţat totuşi deschiderea magazinelor monobrand Versace şi Valentino în România nu mai târziu de 2010.

Luxury Days a fost şi cel mai potrivit context de business pentru ca David Pilnick, vicepreşedinte al Saks Fifth Avenue Luxury Department Store, să anunţe interesul companiei americane pentru pieţele româneşti şi greceşti. Pilnick este astfel în căutarea unor parteneri care să preia conceptul Saks, sub licenţă, şi să îl adapteze pieţelor locale.

rockin'

Miuccia Prada şi.a apropiat.o pe Carine Roitfeld, redactor şef la Vogue Paris, ca să-i decoreze vitrina buticului din Avenue Montaigne pentru noul sezon. Logic stilistic, ăfcors!

Alina Botea ghiduşeşte ambalând realitatea în oniric, postând imprimeuri ludice pe rochii largi din satin şi din voal care îţi permit să respiri răcoarea mării.. Lovely SS 2009!

În locul Media Galaxy de la Unirii va apărea, în curând, a huge Zara store, primul stradal. Vă imaginaţi câte pisiuri pe metru pătrat la bulevard, după blugi prespălaţi, salopete, tricouri oversized şi papuci neon, omg!?

O fi el "so passe" trendul boyfriend jeans, dar am aşa o poftă!..

ŞTIU că..

..îmi doresc mult-mult să trăiesc ghiduş şi mai ştiu şi că nu.mi permit asta.. încă. E priti uncool să nutz permiţi lucruri simple, right?

Aşa că, până la marea DE-responsabilizare, când o să las fix pe toată lumea f îngrijorată şi o să fug în Le Marais, să gust vitrine, mă folosesc şi de zilele astea pline de responsabilitătz ca să RE-engage, citind Design for Shopping şi scriind despre "specialul" unor magazine româneşti.

Câte doo vorbe şi voo despre ză new secsi shops :)

MAITRESSE MAISON e salonul în care iubitorii de artă românească se pot relaxa răsfoind un album, savurând o pictură sau o fotografie şi un gin, dar, mai ales, probând haine de designer. E primul concept store dedicat exclusiv modei româneşti, în special marketării designerilor formatz în Şcoala de la Cluj, căci Dorin Negrău şi Liana Martin ţin biznisul!

BABALUNA e copilul din flori al Irinei Marinescu şi al lui Bobo Popescu, făcut din dragoste pentru poveşti. Cei doi promit că îl vor creşte sănătos şi ingenios, învăţându-l toate la timpul lor. E un magazin fără vitrină, pentru că nu vrea să sară în ochi, cu lucruri foarte ieftine şi foarte scumpe, cu vintigiuri şi haine de “guest designer“. E un magazin despre ei doi..

KSH AUT e un ambitz al I-dea Grup (Alina Ene, Anca Ioana Petrea, Iulia Tonegaru, Lavinia Pop, Mădălina Ilie), e despre cum să ne reinventăm pe criză folosindu-ne ingenios hainele out ov fashion înfundate în şifonier. E un magazin în care te reformulezi (deconstruieşti, reasamblezi, pictezi, accesorizezi) din drag pentru hainele care păstrează memoria unor mooduri..

Enjoy them!

RECESIUNE

Am făcut şi eu un slalom prin presa americănească, după ză apocaliptic dei ov 29 september. M.am distrat şi lămurit - recesiunea luxului, my ass!


Am păstrat nijte opinii prea degajate.. ia uitatz:

"Poate că femeile nu vor mai lua atât de des prânzul sau cina în oraş, dar tot îşi vor cumpăra rochii" (Albert Elbaz, designer Lanvin).

"Când clienţii noştri vor ajunge să strângă cureaua, aceasta va fi din piele de struţ sau de aligator şi o vor cumpăra tot de la noi" (Burt Tansky, CEO Neiman Marcus).

"Cea mai bună metodă să ucizi un brand de lux este să-i micşorezi preţul. Astfel că, în următoarea perioadă, marile concerne vor încerca să-şi definească şi mai exact poziţia premium prin mărirea exagerată a preţurilor. Produsele lor vor fi accesibile doar elitei mondiale, care chiar va plăti sume fantastice pentru a-şi păstra statutul" (Victor Aeri, Boston Consulting Group)


Şi aşa m.am prins în discuţii cu oameni mai serioşi (adică mai sperioşi :)) pentru o analiză pe măsurile de securizare a business.urilor în piaţa românească de T&C.

Surpraaiz!

Nu chiar toate "minunatele" care deschid case de modă şi concept-stores în RO sunt pisiuri-neveste de fotbalişti. Mai sunt şi cool professional ladies, ca Julie Iacobescu, ownerul THE MEWS.

„Ideea The Mews a apărut în Barcelona, la târgul de modă Bread&Butter. La vremea aceea eram buyer de denim pentru Gap Europe. Numele românesc de pe cartea mea de vizită a atras atenţia tuturor. Oamenii erau dornici să afle noutăţi de pe piaţa din România. Ştiau destule despre partea de producţie, dar erau curioşi cum stau lucrurile pe sectorul de retail. Mi-am dat seama, atunci, că eu nu am aproape deloc informaţii despre magazinele care operează aici, în ţară, astfel că mi-am petrecut următoarea vacanţă explorând frenetic Bucureştiul. Şi aşa am ajuns să deschid un butic", îmi povesteşte Julie Iacobescu.

Ownerul The Mews are un nobil tzel: să le facă pe românce să se simtă în Dorobantz ca şi cum ar shoppingui prin Le Marais sau prin East London..

Un brand de refugiu printre kitsch/uri, fake/uri si angoasa

Sunt pe veci legată de principiile funcţionării industriei T&C. Iar când îi intervievez pe tinerii designeri care au afaceri proprii de modă să nu vă imaginaţi că mă interesez doar de glamul meseriei (concepte creative, marketare, retail).

Întreb de materiale şi de furnizori, de tehnologia din atelier şi de angajaţi, de târguri şi de buyeri, de clienţi şi de mentalităţi. Pentru că e ffff greu să fii şi fantezisto-futurist şi VANDABIL.

Răspunsuri accurate de la Corina şi Ionuţ (ownerii CIRCUIT BORED) într.un material f fain, pe Fashion and Beauty.

La colecţie nouă, decor nou

„Rozalb de Mura Store este casa contemporană şi primitoare a misteriosului baron călător Rozalb: un spaţiu viu, în continuă transformare, reamenajare şi înfrumuseţare”, explică Rita Ferencz, directorul magazinului care se metamorfozează în fiecare sezon.

Store-ul propune o dată cu fiecare colecţie a designerului Olah Gyarfas un nou design de interior care exploatează potenţialul simbolic al creaţiilor lui. E o încercare inedită a echipei Rozalb de a demonta şi reconfigura aşteptările clienţilor în ceea ce priveşte „imaginea” de magazin.

Din 2006, deasupra „forfotei pestriţe a Lipscaniului” după cum spune Rita Ferencz, clienţii magazinului Rozalb de Mura au putut vizita nişte „universuri temporare”, imaginate de grupul Liste Noire, nişte spaţii care să-i facă să gândească relaxat moda.

De la look-ul iniţial, „combinaţie savuroasă de baroc împrospătat cu detalii vag selenare şi rafinament british old style”, s-a trecut la „un bizar fairy tale electro din viitor”, inspirat de muzica trupei suedeze The Knife. Colecţia „A cracked smile and a silent shout” a dat naştere astfel unui spaţiu ambalat în staniol, ce reflecta rozul şi verdele fosforescent al mobilierului şi hainele atârnând pe stendere. Look-ul actual, „magazinul-sufragerie”, se sprijină pe relaţia realitate-halucinaţie, punctată în noua colecţie „Oraşul care nu există”, surprinzând imaginea sufrageriei tradiţionale româneşti şi transformările ocazionate de invazia IKEA.

Rozalb de Mura Store s-a dezvoltat ca o platformă de colaborări inedite între creatori de modă, artişti vizuali, muzicieni şi scriitori, ca o relaţie armonioasă între modă, artă şi societate. Labelul Rozalb de Mura este evident unul avangardist, destinat tinerilor cosmopoliţi, situaţi deasupra trendului general din fiecare sezon, care prin haine nu fac altceva decât să îşi exprime personalitatea: „Clienţii noştri sunt curioşi, fără prea multe complexe, informaţi, creativi, ei susţin designerii locali şi sunt articulaţi şi critici în alegeri”. (R.F.)

Şi pentru că store-ul găzduieşte pe lângă brandul Rozalb de Mura şi creaţiile tinerilor designeri români Carmen Secăreanu şi Kuki Constantinescu, am rugat-o pe Rita Ferencz să ne împărtăşească opinia sa în ceea ce priveşte stadiul de evoluţie al modei autohtone care targetează tinerii: „Cred că există o serie de confecţioneri care au o ofertă dezirabilă pentru tinerii români din marile oraşe. Am observat şi câteva încercări de labeluri în zona denim şi streetwear sau câteva nume care fac afaceri bune în zona mass market, dar mai este clar loc de îmbunătăţiri la originalitate în design şi la branding, dar şi la calitatea producţiei”.

Rita Ferencz spune că tinerii încep să-şi folosească tot mai mult imaginaţia atunci când se îmbracă şi că au de unde alege dintre confecţiile româneşti, tot mai contemporane şi mai diverse, unele aflate chiar în procesul anevoios de dezvoltare de brand.. „Dar publicul trebuie informat în mod constant despre ce se intamplă în moda românească pentru a putea face mai rapid tranziţia spre un sistem real competitiv! Din păcate, în afara câtorva reviste profesioniste, moda şi designerii români sunt prezentaţi la un nivel penibil-superficial în presă”. (R.F.)

Cu ajutorul comunităţii cultural-creative, store-ul Rozalb de Mura a reuşit să educe puţin câte puţin gusturile în materie de modă în Bucureşti, „mai ales că mulţi am fost până nu de mult prizonierii lui strâmt-egal-sexy”.

În viitor, echipa Rozalb se va strădui să facă tot mai incitantă experienţa tinerilor care intră în magazin printr-o serie de evenimente creative. “Suntem foarte interesaţi şi de modul în care publicul din afara capitalei percepe, experimentează şi răspunde propunerii noastre şi avem semnale bune din ţară, dar lucrurile se dezvoltă mai încet, pentru că, fiind vorba de un label de nişă, suntem atenţi la detalii şi am impus un set complex de condiţii potenţialilor retaileri”, concluzionează directorul Rita Ferencz.

Fandoselicultura

Magazinul Ummagumma promovează o cultură a fandoselilor. „Sunt haine şi accesorii altfel, nonstandard, care spun o poveste - fuste şarpe, bolerouri tralala, şalvari urbani, pompoane în miez de rochii, înscrisuri aiurea pe pantofi, cercei libelulă”, povesteşte Oana Maria Toma, proprietara buticului din Bucureşti.

Magazinul găzduieşte produse unicat sau de serie mică, creaţii ale designerilor foarte talentaţi, puţin cunoscuţi încă, majoritatea români. Spre deosebire de alte magazine care îşi schimbă marfa o dată cu noul sezon, Ummagumma face o nouă selecţie de haine, accesorii şi designeri în fiecare lună, pentru a nu plictisi publicul.

Prin conceptul pe care îl propune, Oana Toma le ajută pe tinere să se individualizeze. E imposibil ca o tânără să dea de altă participantă la traficul fashionist îmbrăcată cu aceleaşi haine şi să se simtă jenată, pentru că hainele Ummagumma sunt neînseriate.

„Ideea magazinului a fost să aducem mereu fandoseli noi, să lansăm tendinţe. Unul dintre principiile de bază a fost să aducem unicate la preţuri rezonabile, care să nu depăşească preţul produselor de serie, comercializate în alte magazine”, declară proprietara Ummagumma.

La magazinul din Calea Victoriei, tinerele dau banii pe o modă lipsită de clişeele comerciale prezente în orice mall. Oana Toma consideră că publicul magazinului este unul pasionat de modă, dar nu fashion-victim: “Cumpără haine şi accesorii care îi plac, care îl definesc, dar nu cumpără neapărat ce este descris în reviste ca fiind la modă. Nu cumpăra nume mari, inscripţionate cu litere enorme. Cheltuieşte sume corecte”.

Designul interior şi piesele expuse la Ummagumma oferă inspiraţia pentru reinventarea necesară ieşirii în cotidian. Grupul actual de expozanţi e format din Claudia Castrase, Kinga Varga, Florentina Giol, Diana Bobar şi marca pariziană D-T-C la secţiunea haine, Coca Zaboloteanu şi Aiurea Shoes la secţiunea pantofi, Unda la secţiunea genţi şi bijuterii fantezie.

Oana Toma consideră că tinerii sunt tot mai interesaţi de moda noului val de designeri români, creditaţi încet-încet de revistele de specialitate: “Tinerii din România cunosc, apreciază şi poartă modă românească. În plus, încep să-şi rafineze gusturile şi să renunţe treptat la produsele de serie”. Aspectul acesta se simte la nivelul vânzărilor Ummagumma care au întrecut aşteptarile. Astfel că, pentru 2008, proprietara îşi propune o cifră de afaceri de o sută de mii de euro.