A fost sau n-a fost, la Cluj, un FW?

de Daiana Folea

Despre Cluj Fashion Week s-a auzit inca din februarie, intr-un context general de curiozitate si nedumerire provocate de anularea, pe atunci, a Romanian Fashion Week si a festivalului Pasarela.

Timpul a trecut insa si, pana in aprilie, s-a aflat de gazduirea saptamanii modei romanesti unde altundeva decat la Iasi, la inceputul lunii iunie. Ramane sa vedem cum se va prezenta acel eveniment, insa pana atunci se cuvine sa spunem cateva vorbe despre cel care de abia a intors ultima fila in Cluj.





Prima editie s-a vrut un omagiu adus lui Alexander McQueen. Definirea unui doliu formal sau mai putin formal este sumbra in contextul debutului unei manifestari de amploarea celei pe care si-a dorit-o Cluj Fashion Week. Sa fie insa acesta punctul de reper si de coeziune?

Daca ne propunem sa intuim adevaratul element definitoriu, acesta este procesul in care au fost angrenate nume grele din peisajul modei romanesti, laolalta cu designeri debutanti si studenti cu exercitiile lor stilistice.

In ceea ce priveste presa, acesteia i s-a acordat importanta cuvenita, dovada fiind zecile de reprezentanti care au luat parte la manifestari din primele randuri. De asemenea, ca si la saptamanile modei din marile orase ale lumii, s-a acordat o atentie marita noii aripi a presei libere - cei care scriu pe internet.

Transmiterea in direct a prezentarilor si a interviurilor luate la diverse evenimente intaresc deschiderea pe care a avut-o Clujul catre publicul larg. Folosirea noilor retele de socializare, organizarea de concursuri si, in general, o buna comunicare in timp real au facut posibila urmarirea a ceea ce se intampla ora cu ora.





Inainte a de pune in discutie serile prezentarilor de moda, trebuie apreciate cum se cuvine eforturile reusite de a organiza workshop-uri si manifestari conexe modei.

Numele sonor care a stat pe buzele tuturor zi dupa zi a fost cel al Dianei Pernet. Artistii din anturajul ei au fost gazdele unor expozitii si intruniri care au avut drept scop deschiderea catre media a modei si potentarea felului in care ea fuzioneaza cu celelalte arte.

Toate aceste manifestari au fost o reusita si putem considera pe buna dreptate ca ele au constituit nucleul, inima care a pulsat in zilele festivalului. Se cuvine sa subliniem din nou faptul ca presa a fost invitata aproape exclusiv la aceste evenimente.





Prezentarile de moda au fost adevaratul punct de atractie pentru public, cu toate micile greseli - inerente unei prime editii. Au existat cateva facute de designeri, cea mai frecventa fiind inadecvarea tipului de materiale pentru colectiile toamna-iarna 2011.

Dar critici trebuie aduse si spectatorilor, care nu intotdeauna stiu sa se comporte adecvat in timpul unei prezentari. Se pare ca e nevoie de un demers de educare reciproca a organizatorilor si a publicului, daca ne mai dorim un Fashion Week cu valente de festival, daca ne dorim sa ajungem sa-l admiram pentru ca lanseaza tineri ale caror colectii sunt cumparate si promovate.





In noiembrie va avea loc a doua editie. Ce asteptam de la ea?

Mai multi designeri consacrati si pastrarea colectiilor studentesti sau debuturilor pentru seri dedicate. Mai multe manifestari pe parcursul zilei, care sa ne tina (pre)ocupati.

Vrem sa vedem persoane dispuse sa investeasca in ceea ce vad pe scena. Nu in cele din urma, democratizarea unui eveniment care se vrea o alternativa viabila a conceptului actual de Fashion Week. Si (l-)am mai vrea… o saptamana intreaga!

Am raspuns oare la intrebarea “A fost sau n-a fost, la Cluj, un Fashion Week?” Ei bine, a fost. Un inceput.

FOTO: Fashion&Beauty

RIDURI

Ieri m-am plimbarit prin unele magazine de lux, cu rost de review. O sa-mi iasa unul crud, care va sari insa just in apararea comertului de calitate. Pentru ca unii dintre cei care cer sute de euro in RO pe accesul la "exclusivitati" n-au inteles o iota din 'cum sfinteste vanzatorul locul si intentia'..


DE AMUZAMENT:

La Cesare Paciotti, o madama in shlapi mi-a transmis sa mai "incerc" saptamanile urmatoare, poate intra colectia noo. Nu i-a sclipit sa-mi dea un numar de telefon la care sa verific, poate nu am timp de plimbari dese pe Victoriei. Cat despre "Va sun eu cand am noutati!", doar sunt o minune de client interesat de lux pe "praful" asta, neaah!

La Enzo Bertini, sanctuarul modei dupa cum isi zice, "consilierei" nu i-a iesit pronuntia Calvin Klein; nici Les Copains, cumintel asa, dupa mine..

La ElleGanza, "gagicile" studiau atent catalogul, sa-si comande "orifleme". Si chiar sub piesele Valentino isi facea de cap un gandac. Mi-au multumit ca le-am zis.

La New Man, un brand foarte classy in austeritatea lui in afara Romaniei, dar foarte neglijent gestionat local in singurul sau magazin deloc appealing, nu a fost nici un reprezentant cinci minute, apoi zece minute, apoi cincisprezece; apoi am plecat, de nerabdare! Telefonul suna, depozitul era larg deschis (cu becul stins), iar eu ma plimbam perfect neglijata prin toate colturile, ca o minune de client interesat de lux pe "praful" asta, dada..

peceli AW 09-10

irina pentru irina a lucrat tare curat şi elegant. răzvan pentru irina a cam pecit-o.

ciobanu a ţinut să pună colecţiei AW 09 10 eticheta CURIOUS, prin rochiile de seară, şi i-a ieşit cam dubios.. eu am simţit că s-a avântat într-un registru prea “out of the crowd” pentru naturelul brandului primăresei wannabe, special, parcă, pentru ca moda experimentală să câştige meciul cu moda conservatoare.

s-o fi vrând brandul Irina Schrotter experimental, dar, oare, publicul (Margareta Pâslaru, Carmen Movileanu şi multe doamne asemenea) îl şi acceptă aşa?

mirări, observaţii, dubioşenii..

* tot din discuţiile pentru paginile de vară



RAFAR e pe repede-nainte. Mai o investiţie de un milion într-un Debenhams de Băneasa, mai o închidere de Bally, mai un alt milion pentru nişte Catwalks premium "de criză". Relativ zmart, în afara speranţei că vor da de grosul clienţilor de lux prin Marriot.. (poate ne pove Dragoşi ce oameni se învârt pe acolo, ce neam de nunţi se organizează, hihi)

Eram, cu al lui brand Z, se simte privilegiat şi protejat în vremurile astea. I-auziţi: "Copiii latini sunt mereu foarte răsfăţaţi. Mamele preferă să-şi ia de la gură ca să le cumpere lor foarte des haine fancy”.

STEFANEL se vrea "lux accesibil" de prin 2005. De când cu iamii Gisele.. Interesant cum pricepe juniorul Stefanel brand equity.ul: "Nu vom introduce produse „de criză” în 2009. Ce ne-ar putea „salva” un an, ne-ar putea distruge imaginea pentru totdeauna!".

HIGH-FASHION CONCEPT are ambitzul altor trei multibranduri de lux, unul pentru bebei, unul pentru adolescentz şi altul pentru bărbatz, pe lângă Victoria 46 (exclusiv pentru femei, din toamnă), şi a unei cote de piaţă de 70% pe segmentul premium, în trei ani de acu'. Ii doresc să strălucească, şi pe bulevard, şi în mall!

Bucureştiul, în viteza a şasea!

Conceptul „Made in Italy” pe care miza Adriano Mengotti în România la inaugurarea din 2008 s-a dovedit fertil: afacerile sale au atins 2,2 milioane de euro în primul an pe piaţa locală.

Dar nu pentru a obţine exclusivitătz pe cifre am stat la poveşti cu Mirela Tanasin, directorul multibrandului de lux Mengotti, ci pentru a deduce priceperea ce stă în spatele gestionării unui portofoliu care seduce şi care, de curând, prin cea mai nouă achiziţie - Gucci - a băgat Bucureştiul în viteza a şasea.

În spatele mixului Gucci - Prada – Fendi – Valentino - Dolce&Gabbana – Giorogio Armani – Etro - Giambattista Valli - Ermanno Scervino – Moncler - Loro Piana – 6267 – Aquilano – Raimondi - Cesare Paciotti stă o muncă de convingere de patru ani. După cum mărturiseşte Mirela Tanasin, Gucci, pentru care grupul Mengotti e importator exclusiv în România, “s-a lăsat cel mai greu”.

„Condiţia te obligă să porţi anumite branduri, să nu fii nici clovn, nici un nimeni”, crede directorul multibrandului bucureştean de lux. Consilierii Mengotti vin astfel în ajutorul românilor care îşi respectă statutul. Pentru că nu, pe români nu-i mai defineşte kitschul - simboluri ca şarpele sau pietrele preţioase; românii caută, pare-se, propuneri rafinate - bărbaţii, cât mai curajoase, iar femeile, cât mai romantice.




De ce aţi ales să deschideţi primul multibrand Mengotti din afara Italiei tocmai în România? Ce v-a atras aici?

România rămăsese mult în urmă. Victoria 46 s-a deschis abia în 2007. Mai era The Place, au apărut şi Raioanele, dar niciun concept nu reunea cele mai sofisticate branduri italiene. Era liber pentru „Made in Italy”, o idee fertilă după cum ne-am demonstrat.
Bucureşti e în creştere, banii vin şi se învârt în zonă. Plus că aici discutăm de gusturi latine. Puteam merge la Kiev, dar e plin de magazine prestigioase monobrand. Sofia era o altă posibilitate, dar acolo ne-am fi confruntat cu o mafie foarte puternică.

Rentează afacerea, gustă românii propunerile magazinului Mengotti? Ce oameni vă vizitează?

Româncele caută propunerile noastre. Ne vizitează de la doamne educate stilistic, care ştiu foarte bine ce caută, care îşi doresc pantofi cu toc 8 şi pleacă cu ei, până la femei de business, foarte atente la must have-uri, dar foarte prinse, care după o raită în magazin sau după o prezentare fac o comandă mai mare prin telefon, iar noi ne îngrijim de ea.
Românii se guvernează după must-have-uri. Pentru ei nu sunt simple achiziţii, sunt semne ale unui statut, pe care îl au sau nu-l au. Imaginea, eticheta nu e foarte importantă doar pentru români, nu-i putem califica drept snobi.
În străinătate eşti evaluată chiar şi după oja de pe unghii şi rujul de pe buze, după accesoriul de la chei... Condiţia te obligă să porţi anumite branduri, să nu fii nici clovn, nici un nimeni. Iar eu văd foarte multe piese ediţie-limitată la românce.

Sunt bărbaţii români la fel de conştienţi de nevoia update-ului de modă?

Bărbatul român are mult curaj! Deşi nu e vreun fotomodel, deşi are talia 54, el cere cataloage şi le răsfoieşte curios, apoi comandă produse Etro, foarte colorat finisate, cu o căptuşeală cocktail.



Ce brand se vinde cel mai bine la Mengotti? Vă ajută Gucci, proaspătul intrat în portofoliu, să treceţi cu bine de valul crizei?

Nu pot spune ce brand se vinde cel mai bine. Fiecare brand are adresabilitatea lui. Fendi, Prada, Valentino sunt pentru femeile clasice, aristocrate. Etro e mai haotic, prin croi, prin culoare. A avea Gucci e ca şi cum ai avea a şasea viteză la maşină!
Noi am curtat toate brandurile pe care le avem acum în portofoliu vreo patru ani. Gucci s-a lăsat cel mai greu şi, pentru că a acceptat foarte târziu, în sezonul primăvară-vară avem doar accesorii, produsele continuative pe care le au toate marile magazine. Abia pentru toamnă-iarnă va intra colecţia propriu-zisă de sezon şi vom şi înţelege cum prinde brandul.

Cum trebuie să fie o vitrină ca să vândă?

Noi tot timpul avem vitrine conceptuale, în care încadrăm şi piese de mobilier. Tot timpul avem o temă, tot timpul construim o poveste. Când am lansat Gucci, am folosit manechine vii.
Vitrina Mengotti nu e într-o zonă pietonală; atunci ar fi important pentru trecători să vadă preţul, după ce admiră îndelung, şi să decidă să intre în magazin ca să cumpere. Ori pe Calea Victoriei vitrina trebuie să fie de super impact, pentru că lumea e mereu pe fugă, mai mult în maşină.
Pot să spun că într-o săptămână am schimbat un manechin de şapte ori. Dimineaţa vindeam, la prânz îl schimbam... Dacă schimbi manechinul, schimbi genţile, refaci decorul. Iar consumatorul trebuie să simtă înăuntru, în zona analogă vitrinei, aceeaşi emoţie pe care a simţit-o afară.

Cum se împarte, între branduri, spaţiul din magazin? Există branduri „privilegiate”?

Investiţiile în marfă sunt diferite, poate aşa să fie unele branduri privilegiate. Dar noi nu am mers pe zona Prada, vitrina Prada, zona Gucci, vitrina Gucci... am urmărit un anume cromatism, înţelegând că e nevoie de o joacă a croiurilor, fomelor, volumelor.
Când intri în magazin, la un maiou preferat ai cel puţin două propuneri de ţinute. Nu toţi ne-am născut cu gust, nu toţi avem darul de a face combinaţii perfecte, de aceea noi îi asistăm pe clienţi la alegeri, consiliem, propunem outfit-uri. Încercăm să nu vindem o singură piesă pentru ca, atunci când ajung acasă, clienţii să se chinuie să o asorteze cumva... Ei pleacă mereu de la Mengotti cu mai multe piese şi se întorc să ne povestească de ce au fost complimentaţi.
Toate angajatele fac training la începutul fiecărui sezon; tuturor li se explică de ce s-a ales de la brandul cutare piesa cutare, cu ce s-ar armoniza ea, pentru ce tip de client e potrivită. Iar când ele se apropie de clientele connaisseur, fiind foarte bine pregătite, schimbă imediat percepţia asupra „vânzătorilor”.

Aţi ajuns la un echilibru în magazin între haine şi accesorii? Ce raport e mai degrabă de succes?

E ideal să ai 60-70% haine şi 30-40% accesorii. Cred că Mengotti a ajuns pe o linie mai mult decât bună faţă de lansare. O geantă sau o pereche de pantofi poate fi combinată la două-trei ţinute, implicit, proporţia potrivită e 1:3.



Neavând istoric în piaţă, nu putem discuta despre efectele crizei. Resimţiţi, totuşi, de la lună la lună, precocitatea clientului român?

Vânzările din martie anul acesta faţă de cele din martie anul trecut nu-mi spun nimic, pentru că am deschis având numai accesorii. Nici la nivelul lui iunie nu pot face comparaţie, pentru că în 2009 a fost lună de reduceri. Ca să vorbim în termeni reali de evoluţia vânzărilor, avem nevoie de trei ani în piaţă.
Până nu demult, un birou italian făcea buyingul pentru Mengotti România, fără să cunoască piaţa locală, fără să fi aprofundat gusturile locale. În Italia, românii sunt încă percepuţi ca ruşii, încă îi definesc simboluri precum şerpii sau pietrele preţioase. Dar ei nu sunt deloc aşa! Femeile românce trecute de 40 de ani, de exemplu, sunt boeme, delicate, romantice, rafinate, te fac să întorci capul după ele.

Mengotti e un spaţiu al artelor. Plănuiţi şi alte evenimente-mix în 2009-2010?

Evenimentele modă-artă-cultură nu prea prind în România. La expoziţia de caricaturi ne aşteptam să vedem studenţi de la Arte, curioşi, exploratori, nu clienţi. Ne doream să îndepărtăm teama lui „E scump”, să încurajăm vizitele... Trebuie să avem răbdare.

INVENTAR (ii)

Laura Popoviciu a avut cea mai experimentală şi curată colecţie. A ştiut cum să se ferească de "podoabe" şi a câştigat! Gazela Pasarela (pentru că are graţieee) nu e deloc stingheră, dimpotrivă, e un foarte bun comunicator, ceea ce, la Paris, în 2010, o va ajuta să-şi lărgească rapid aria de networking. Oricum, prestaţia şi prestanţa ei vor fi în grija demoizelei Sylvie Grumbach, PR.istă pentru Galliano, Dior, Westwood, Viktor&Rolf.. aşa că avem mari aşteptări!

P.S. Ar cam fi timpul unei reinvenţii pentru Oianu, care ne plictiseşteee. Şi al unui filtru pe lista obişnuită de invitaţi, pentru că la show-urile lui e cam plin de mârlani şi de pisiuri..

INVENTAR (i)

În lipsa unei săptămâni româneşti a modei la Iaşi, ambiţia de a transmite lumii CINE SUNTEM i-a revenit în 2009 Festivalului Pasarela Bucureşti-Paris.

Didier Grumbach, preşedinte al Camerei Sindicale Franceze de Haute Couture şi decan al Institutului Francez de Modă (IFM), a ţinut să puncteze în contextul Pasarela că de acum nu se vor mai cumpăra haine pentru un sezon, ci lucruri bine făcute, atemporale. De aici şi dorinţa organizatorilor festivalului de modă de a întări legătura dintre atelierele de croitorie şi designerii români, dar şi de a scoate fiecare segment de breaslă “în lume”.

Lor, croitorilor, cei ce zi de zi încă reinventează alături de clienţi moda străzii, Pasarela 2009 le-a dedicat un concurs de măiestrie la care fiecare dintre cele 25 de ateliere a prezentat câteva ţinute în stil propriu. Carmen Secăreanu, Olah Gyarfas, Lena Criveanu şi Maria Lucia Hohan, finaliştii Pasarela 2008, au jurizat apreciind execuţia, finisările impecabile şi migala, amendând kitschul.

Lor, designerilor, cei ce zi de zi se luptă să impună creativ România în “lumea bună”, Pasarela 2009 le-a dedicat un târg cu vânzare, la care s-a conturat parcă, dincolo de orgolii şi variabile, o breaslă de modă, un curent al “unicatelor” româneşti.

La târg i-am remarcat, la un loc, pe “grei” - Silvia Şerban, Ana Maria Lungu, Kinga Varga, Alina Botea, Adelina Ivan, Ludmila Corlăteanu, Carla Szabo şi pe “experimentali” – Ana Alexe, Andreea Bădală, Ligia Carabet, Jennifer Delplangue, Coca Zaboloteanu, Dinu Bodiciu.

Participanţii au avut parte de “cel mai sănătos lucru”: contactul cu piaţa, chiar cu acei consumatori educaţi stilistic, majoritatea din zona culturală, diplomatică. Expozanţii s-au confruntat şi cu evaluările reprezentanţilor IFM care au intrat primii la târg, special pentru a studia de foarte aproape şi fără grabă piese lucrate de designeri români.

p.s. încet-încet, designerii înţeleg cât de păguboase s orgoliile şi chiar pun de-o breaslă, ieei!

jooooooos pălăria!

pentru Andra Cliţan şi truda întregii sale echipe!

n.am mai văzut exces de aplicaţii "croşetice" de data asta, ieie!

moroşanca noastră a reuşit să se mai tempereze şi să potenţeze perfect futurist motivele bucovinene şi broderia manuală în cateva structuri f simple, finisate exemplar.

în colecţia ei chiar am avut ocazia să admir de f aproape efortul artizanilor modei..

later edit - me, feelin' like very trustfull, chiar dacă Laura Popoviciu e gazela Pasarela :)

Abia acum, dupa patru probe

“Cine e fata asta, Andreea Badala?”
“Fata asta e despre tipar creativ! Scolita in atelierele Richard Nicoll, Tata-Naka, Venera Arapu si Maria Lucia Hohan, abia acum pune pe roate un business propriu, abia de acum va impartasi”.

Andreea Badala s-a specializat pe tehnologia tiparelor la London College of Fashion. Maria Lucia Hohan a fost primul designer in atelierul caruia a facut moda in ritm real, de business. La Venera Arapu a prins logica vandabilitatii, iar la Tata-Naka a trecut de proba rabdarii – broderia manuala.

Munca la Richard Nicoll a responsabilizat-o cel mai mult, dupa cum povesteste: din prima zi a croit o salopeta comanda pentru Kylie Minogue. “E o experienta de neegalat. Am lucrat ca ajutor la tipar creativ, ca ajutor de couturier si direct cu Richard. Volumul de munca era imens in perioada saptamanilor modei - un exercitiu excelent de stapanire de sine, mai ales ca modificari si retusuri se fac si la cateva minute inainte de spectacole”.

E pasionata de constructia si deconstructia sacoului, camasii, pantalonului - “foarte ofertante” si de interpretarea broderiei romanesti. “Lucrez traditional majoritatea jachetelor, fara adeziv, numai cu intarituri cusute manual. Piesele arata incomparabil mai bine si sunt cu mult mai durabile”.

Andreea Badala nu urmareste tendintele; crede ca asta ar trebui sa faca designerii doar pentru magazinele high-street. “Evident ca exista directii si ca tendintele influenteaza. Dar important e sa ai o lume a ta pe care sa o destainui”. Astfel ca cei care ii gusta creatiile vad in ele o forma de exprimare dincolo de constrangerile de loc si de timp.

Curand, ea va vinde printre creativii de la Idelier, sperand la conturarea unei comunitati de designeri “fara frica” si, firesc, a unor consumatori de moda mai putin cramponati in “ce se poarta”…

moving on (luckily & happily)

au fo doo săptămâni înnebunitoare! dacă am reuşit eu să pricep cum e cu geometria vectorială, trebuia să mă zbat să pricep şi cum e cu "proprietarii" de trusturi, magazine, festivaluri sau garsoniere. păi cum să nu?

am tras aşadar zilele astea pentru exclusivitătz, ca să dau la poponetz ZF.ului, hehe! din ambitz personal şi, mai ales, din dorinţă de "business empathy" cu directorii Triumph International, LPP Fashion, Peek&Cloppenburg. I'm a forevăr "fashion retail lady", you all know that!

am mai modelat şi nişte parteneriate media, am mai explicat şi cum e cu neamurile de leaduri&şapouri pentru a "secsi green writer". am tot scris, scris, scris, scris, n-am stat o clipă locului! iar unul dintre designerii cu care m-am chatuit pentru un portret mi-a zis că s-a extenuat de cât de plăcute au fo întrebările mele :))

m-am tot gândit la PASARELA, pe care o aştept ca să sufăr silently alături de câştigătorul ce îşi va propune să electrizeze Parisul cu piesele lui. dar cum la expoziţia de la IFM nu se va ciocni fix de niciun buyer..? hmm, festivalul îi va creşte doar niţel cota în România.. utvr.

însă durerea cea mare zilele astea a fo că am cunoscut oameni pe care nu mi i-aş fi dorit evăr în peisajul personal: proprietari decrepiţi de garsoniere-bombe la 250 de euro pe lună, utf?! şi aşa am ajuns să locuiesc în Romană, alături de ex PM.ul de la Steilmann Investiţii. pur întâmplător.

să fie cu NOROC şi cu BUCURIE! (pentru prima dată în 22 de ani fără câteva zile)

reality check (la indemnul lui O.)

CE ma bucura

ce.mi spune Dobro despre cele de la care il ia mereu, cu incetisorul, ameteala: "sunt subtiri gleznele femeii ca sa ne mintim ca se vor rupe intr.o zi si vom fi liberi.."

ce ambitz imi anunta Principele Radoo: "douazeci de ani am tot votat cand dreapta, cand stanga. dar intotdeauna am votat impotriva a ceva, nu pentru ceva. am negat mereu, nu am construit inca. eu nu sunt un candidat de stanga, nu sunt un candidat de dreapta, nu sunt un candidat politic. sunt astazi aici pentru a pune o piatra jos, la temelia unei Românii respectate, pe care am uitat ca o meritam!"

ce dorinta si ce curaj au moldovenii, online si offline in aceeasi masura!

ce comenzi uriase de imbracaminte fac inca Benetton, Max Mara si Hugo Boss la fabricile din Romania.


CE ma sperie

ce aflu despre doua dintre cele mai bine pozitionate nume din moda romaneasca, chiar fara sa vreau: unii vor inchide curand 80% dintre magazine, neprofitabile de jumatate de an, altii au vandut deja depozitelor angro din capitala supertesaturi, achizitionate de acum un sezon pentru fabricile proprii; faliment, omg?!

ce descoperit de mese publicitare e Unirea Shopping Center de la o vreme, mai ales ca n.am vazut in cinci ani de Bucuresti vreun loc golut pe cladire..

ce nerecunoscatori s barbatii chiar de la cinci ani: ieri, in Ioanid, o fetita le.a salvat baieteilor mingea din lac; o data ce au recuperat.o, ei au fugit repejor iar la joaca, uitand sa o mai ajute si pe gagi sa iasa din balta..

A REFUZAT

Ieşeam eu ieri de la şcoală, după cam multă matematică alambicată aka mediaplanning.. :) Terminasem mărunţii pe nişte cartofi prajitz cu pui. But: 2 lei left! (din căptuşeli, right?)

Uat tu du, uat tu du? Am asaltat-o pe tanti de la metrou Politehnică-butic ca să mă consilieze într-ale dulciurilor.

- Ce pot lua eu de doi lei? Cu ciocolată să fie!
- N-am nimic. Cum să vii la magazin fără bani? N-am mai pomenit..

- Hmm.. Doamnă, am doi lei şi îmi doresc şi eu stafide în ciocolată de aceşti doi lei. Văd că le aveţi vărsate..
- Nu pot să-ţi dau. Vrei aşa, pentru o măsea, nici o sută de grame? Pentru ce să mă obosesc?

- Doamnă, sunt cel puţin cinci guri. Mă satur! Deci..
- Deci refuz să-ţi dau. Ce-ai să-mi faci?

Fix miercurea viitoare mă voi duce la ea cu 200 de lei. Probabil nu va avea să-mi dea acele mai mult de zece kile de stafide în ciocolată.. Dar voi avea eu grijă să-şi sune entuziastă patronul, să vină cu "marfă"! Şi voi mai avea grijă să discutăm în trei despre bunul-simţ în relaţia cu orice consumator.

strategii

Din a doua jumatate a lui 2008, Cristina Bazavan l.a racolat pe Cristian Lupsa. Nu degeaba, afcors! Chiar strategic, de criza! Pentru ca el si.a adus toata gasca de story-telleri, alaturi de care a reusit sa faca din TABU, in 2009, cea mai zmart revista de pe nisa ei. Congrats! Lots ov!

RANKING

CPP Management Consultants a realizat la începutul lui 2009 un review al magazinelor de îmbrăcăminte bărbătească de lux care activează pe piaţa locală, bazându-se pe rezultatul unui proces de “mistery shopping”.

Zegna şi Canali sunt, potrivit analizei CPP, cele mai apreciate branduri bărbăteşti de lux pe piaţa autohtonă.

Printre criteriile pe baza cărora a apărut departajarea între magazinele acestor branduri şi magazinele Scabal, Pal Zileri, Mengotti, Victoria 46 şi The Place se numără amenajarea interioară, varietatea produselor şi mărimilor, atitudinea vânzătorilor şi chiar posibilităţile de parcare.

Lungă-i calea până la biz-to-biz...

Cu lecţia învăţată din anii trecuţi, producătorii români s-au prezentat în februarie la MODEXPO ca să vândă la bucată şi la reducere cât mai multor vizitatori “din stradă”.

Cu prea multă încredere, expozanţii străini s-au aşteptat chiar şi în ultima zi de târg internaţional de modă(?) să-i viziteze în valuri “buyerii”, pentru discuţii business-to-business şi contractări...


Italienii, turcii şi polonezii nu s-ar fi gândit că o să găsească la Romexpo o piaţă de vânzare cu amănuntul. Mulţi au venit doar cu mostre din colecţii de brand, special pentru negocieri cu retaileri români şi, în ultima zi a târgului Modexpo, din lipsă de contractări, pentru a-şi acoperi cheltuielile de deplasare şi de stand, au fost nevoiţi să le scoată la vânzare consumatorului final.

Să nu aibă deci românii pretenţia unui adevărat târg internaţional de modă? NOT, ăfcors!


P.S. Să fie firesc să vinzi ca lohnist, la Modexpo, marfă lucrată, chiar etichetată, pentru C&A?... UTF?

ŞTIU că..

..îmi doresc mult-mult să trăiesc ghiduş şi mai ştiu şi că nu.mi permit asta.. încă. E priti uncool să nutz permiţi lucruri simple, right?

Aşa că, până la marea DE-responsabilizare, când o să las fix pe toată lumea f îngrijorată şi o să fug în Le Marais, să gust vitrine, mă folosesc şi de zilele astea pline de responsabilitătz ca să RE-engage, citind Design for Shopping şi scriind despre "specialul" unor magazine româneşti.

Câte doo vorbe şi voo despre ză new secsi shops :)

MAITRESSE MAISON e salonul în care iubitorii de artă românească se pot relaxa răsfoind un album, savurând o pictură sau o fotografie şi un gin, dar, mai ales, probând haine de designer. E primul concept store dedicat exclusiv modei româneşti, în special marketării designerilor formatz în Şcoala de la Cluj, căci Dorin Negrău şi Liana Martin ţin biznisul!

BABALUNA e copilul din flori al Irinei Marinescu şi al lui Bobo Popescu, făcut din dragoste pentru poveşti. Cei doi promit că îl vor creşte sănătos şi ingenios, învăţându-l toate la timpul lor. E un magazin fără vitrină, pentru că nu vrea să sară în ochi, cu lucruri foarte ieftine şi foarte scumpe, cu vintigiuri şi haine de “guest designer“. E un magazin despre ei doi..

KSH AUT e un ambitz al I-dea Grup (Alina Ene, Anca Ioana Petrea, Iulia Tonegaru, Lavinia Pop, Mădălina Ilie), e despre cum să ne reinventăm pe criză folosindu-ne ingenios hainele out ov fashion înfundate în şifonier. E un magazin în care te reformulezi (deconstruieşti, reasamblezi, pictezi, accesorizezi) din drag pentru hainele care păstrează memoria unor mooduri..

Enjoy them!

Don'şoarele INSPIRED

Câştigătoarele INSPIRED Fashion Design ştiu pe ce lume trăiesc - asta mă bucură cel mai mult! Din chat-uielile de după concurs mi.au ieşit nişte profiluri:



Sofia Elena Tiniş tocmai a terminat Facultatea de Arte şi Design în Timişoara. Ea şi-a luat special o pauză de un an pentru a hotărî unde îşi va încheia studiile de modă. La Bucureşti sau la New York? „În funcţie de buget şi de circumstanţe”, mărturiseşte tânăra.

Sofia se bucură când vede pe stradă tineri îmbrăcaţi în tendinţe, din buget mic. Alexander McQueen e designerul ei ideal: „Îmi place la nebunie. Conceptele sunt incredibile, execuţiile sunt perfecte. Şi materialele sunt pe gustul meu”.

Îşi doreşte să facă pret-a-porter, dar şi costume pentru teatru sau balet. În 2007 a şi câştigat un concurs naţional cu o colecţie de costume. Pentru că îi place mult să deseneze, în viitor şi-ar dori să publice o carte despre istoria modei cu propriile ei ilustraţii.

Tânăra spune că designerilor debutanţi le e foarte greu să ţină un business în România: „Ar trebui să existe mult mai multe iniţiative gen INSPIRED pentru a-i ajuta să se afirme. Pe mine concursul, prin premiile obţinute - stagiul la Jolidon, vizita la SIL, lansarea la RFW, mă ajută enorm profesional. Plus că îmi sporeşte încrederea în calităţile de designer şi în reuşita în ţară”.



Anca Ioana Petrea e masterandă la Universitatea de Arte din Bucureşti. Tânăra spune că e dezamăgită de slaba implicare a conducerii şcolii în promovarea studenţilor care excelează în studiul modei. „E nevoie de instituirea practicii obligatorii în timpul şcolii, pentru că moda e o industrie şi atunci când îţi termini studiile trebuie să ai experienţă şi pe partea tehnologică şi pe cea comercială a domeniului”, crede Anca.

A fost dintotdeauna fascinată de complexitatea croiurilor şi ineditul volumelor creatoarei Vivienne Westwood. Lucrează deja ca designer pentru un brand şi se străduieşte să promoveze şi KSH AUT, un nou concept store bucureştean, proiect realizat alături de alte patru colege de facultate, cu susţinerea profesoarei Ioana Avram.

INSPIRED 2008 a atras-o pe Anca Ioana Petrea prin premiile puse în joc şi prin numele profesioniştilor de modă care au jurizat. „Faptul că s-a desfăşurat online ne-a permis să avem foarte uşor acces la toate informaţiile, mai mult, a fost posibilă o comunicare fluentă, continuă, cu organizatorii. Juriul a fost alcătuit chiar din persoane în măsură să clasifice obiectiv lucrările”.



Ana Laura Ciobanu e masterandă la Universitatea de Arte din Cluj. Nu s-a putut desprinde de şcoala care a format-o, care i-a asigurat legătura cu meseriile modei timp de patru ani, după cum explică: „La facultate am avut foarte multe proiecte cu grupul ER Fashion; în 2007 şi în 2008 ne-am prezentat colecţiile la Romanian Fashion Week. Anul acesta, eu şi alţi şapte colegi am fost printre finaliştii competiţiei internaţionale Arts of Fashion, din SUA, iar anul trecut eu am luat locul al treilea la o competiţie pentru tineri designeri în China”.

Alexander McQueen, „un creator practic şi teatral”, e marea dragoste a Laurei Ciobanu. Şi ei îi place să creeze haine purtabile, cusute neapărat impecabil, cu un strop de inedit în concept. Ca dovadă, colecţia de diplomă „Haina pe dos”, în care a încercat să exprime „pe faţă” trăsături „de pe dos".

Tinerii români îi par ahtiaţi după modă. Laura mărturiseşte că îi vede cumpărând haine fără chibzuială. O bucură însă faptul că tot mai mulţi creatori autohtoni din noua gardă sunt pe gustul lor.

INSPIRED 2008 a fost pentru Ana Laura Ciobanu o ocazie foarte bună pentru a-şi analiza concurenţa. „Mi-a plăcut mult că totul s-a întâmplat online. Eu, când îmi făceam desenele, mă străduiam să ţin cont de toate criteriile de evaluare, care ne-au fost clar explicate. Unii nu au ţinut cont de ele.. Spre deosebire de toate celelalte competiţii de modă la care am participat, aici am înţeles de la început care sunt aşteptările juriului, care sunt exigenţele pe concept şi pe compoziţie”.

RECESIUNE

Am făcut şi eu un slalom prin presa americănească, după ză apocaliptic dei ov 29 september. M.am distrat şi lămurit - recesiunea luxului, my ass!


Am păstrat nijte opinii prea degajate.. ia uitatz:

"Poate că femeile nu vor mai lua atât de des prânzul sau cina în oraş, dar tot îşi vor cumpăra rochii" (Albert Elbaz, designer Lanvin).

"Când clienţii noştri vor ajunge să strângă cureaua, aceasta va fi din piele de struţ sau de aligator şi o vor cumpăra tot de la noi" (Burt Tansky, CEO Neiman Marcus).

"Cea mai bună metodă să ucizi un brand de lux este să-i micşorezi preţul. Astfel că, în următoarea perioadă, marile concerne vor încerca să-şi definească şi mai exact poziţia premium prin mărirea exagerată a preţurilor. Produsele lor vor fi accesibile doar elitei mondiale, care chiar va plăti sume fantastice pentru a-şi păstra statutul" (Victor Aeri, Boston Consulting Group)


Şi aşa m.am prins în discuţii cu oameni mai serioşi (adică mai sperioşi :)) pentru o analiză pe măsurile de securizare a business.urilor în piaţa românească de T&C.

Apartment Stories din "mai mult ca perfectul" Bucureşti

Ia uitaz aici un proiect zmart al Monicăi, iubita lu' Brădutz (mamă şi tată de Felix rătăciţi printre tonţii de americani).

În noiembrie am fost pe minus cu timpul şi mai ales cu mintea limpede, aşa că eu nu mi.am zis povestea.. Silvie a făcut.o, însă, într.un mare fel! :) Ascultatz la ea!

Surpraaiz!

Nu chiar toate "minunatele" care deschid case de modă şi concept-stores în RO sunt pisiuri-neveste de fotbalişti. Mai sunt şi cool professional ladies, ca Julie Iacobescu, ownerul THE MEWS.

„Ideea The Mews a apărut în Barcelona, la târgul de modă Bread&Butter. La vremea aceea eram buyer de denim pentru Gap Europe. Numele românesc de pe cartea mea de vizită a atras atenţia tuturor. Oamenii erau dornici să afle noutăţi de pe piaţa din România. Ştiau destule despre partea de producţie, dar erau curioşi cum stau lucrurile pe sectorul de retail. Mi-am dat seama, atunci, că eu nu am aproape deloc informaţii despre magazinele care operează aici, în ţară, astfel că mi-am petrecut următoarea vacanţă explorând frenetic Bucureştiul. Şi aşa am ajuns să deschid un butic", îmi povesteşte Julie Iacobescu.

Ownerul The Mews are un nobil tzel: să le facă pe românce să se simtă în Dorobantz ca şi cum ar shoppingui prin Le Marais sau prin East London..