Când băncile îşi pun haine în vitrine

Daţi-mi să împart România în nişte felii, după puterea de cumpărare, gândind feşăn, şi o s-o tai aşa:

- piţipoance şi ghiuloşi, de găsit în malluri, la hăhăială şi şopingăreală; nişte hedonişti, ce să mai...

- ladies şi gentlemen, de găsit prin magazinele stradale de lux, la plimbare, ori prin outleturile de brand bun din străinătate, la cumpărături de două ori pe an, cu braţul, după listă.

- oameni foarte muncitori, de găsit în metrou sau pe bicicletă sau, cel mai des, pe jos, îndurând praful; cetăţeni cu datorii până peste cap şi de n ori mai multe vise, căutând motive prin jur să mai spere la bine şi la frumos... un lux!




Prin noua platformă de comunicare "Vis şi Făcut", ING pare să "hrănească" tocmai visele "feliei" din urmă.

Banca-fantezie le dăruieşte româncelor, de exemplu, mai la fiecare colţ de bulevard mare, vitrine cu care să-şi clătească ochii. Insinuându-le un credit de nevoi personale, ăfcors!

Carevasăzică, ING şi-a decorat vitrinele office-urilor cu haine, pantofi şi genţi de designer ca să ne seducă cu un fel de "Trăieşte frumos, pe datorie, în toată criza ta. Face bine la ten, la moral... Poate fi chiar începutul sfârşitului vremii nasoale".

HMM, PE VOI V-A AGĂŢAT IDEEA?

Degeaba, dacă te vinzi ca o cârpă

Degeaba ai calitate şi în fir, şi în croială, şi în cusătură, dacă te vinzi ca o cârpă.


De curând, alături de Matius Ichim, un shop designer al naibii de dedicat retailerilor de modă, am făcut un reality-check în special pentru producătorii români de confecţii care, încet-încet, vor scoate capul într-un magazin al lor.

Ne-am dorit ca, atunci când se vor încumeta, s-o facă brici, cu toată lista de pretenţii fireşti de la arhitectul ce se va îngriji de spaţiul lor şi cu toată lista de atenţii fireşti faţă de consumatorul pe care vor dori să şi-l apropie.

Un magazin "pus la punct" e despre materiale în dialog cu produsele, despre un mobilier discret şi uşor de citit de ochiul clientului, despre lumină atent dozată şi distribuită, despre parfum şi muzică alese cu tâlc... Şi despre mai ce, dragi cititori umblaţi prin lume?


Iată unul dintre cele mai curajoase proiecte de arhitectură de spaţiu comercial din Bucureştii lui 2010, pentru care proprietarii ENTRANCE merită un "Jos pălăria!" pe nerăsuflate.













Ce magazine din România credeţi că au descoperit "formula de aur" a amenajării, în care spaţiul comercial nici nu intimidează din vitrină, nici nu pune pe fugă de la prima gură de aer, nici nu flatează ilogic produsele, nici nu le vinde ca pe nişte cârpe?


CITEŞTE ŞI Riduri de review, Cinci magazine de explorat în străinătate, Să n-ai teamă, consumatorule!

PARIEZ PE...

Trebuie să recunosc că m-am tot căznit şi fâstâcit până să întocmesc lista cu oameni, branduri şi locuri în care îmi pun încrederea anul asta.

Cine mă inspiră, de cine sunt mândră? Pe cine recomand, deci, Paulei şi vouă, cititorilor ei?

de Ioana Voicu


Voi începe cu o revelaţie de sezon. Nu e un nume nou, dar e unul care m-a surprins foarte plăcut cu prilejul Cluj Fashion Week: Cristina Bâtlan pentru Cristhelen B., ce ne-a arătat un preview al soluţiei pe care a găsit-o pentru criză - în mod paradoxal, o linie de lux!

De ce nu? Sunt sigură că, dacă ar face din acestă colecţie cu care a uimit pe toată lumea la CFW mai mult decât o demonstraţie de podium şi ar introduce-o în magazinele Musette, feedback-ul pozitiv nu ar întârzia să apară.



Îmi pun mari speranţe în acest proiect pentru că e perfect realizabil: doamna Bâtlan nu e la început de drum în afaceri, are un background financiar cu care să susţină acestă idee şi o linie de producţie prin care să-l materializeze.

-----

Dintre creatorii deja foarte prezenţi, simt cum Corina Vlădescu are o ascensiune notabilă într-o societate în care designerii sunt creativi, dar nu se descurcă nicicum în a-şi promova business-ul.

Exemplul ei e unul cât se poate de bun, atât din punctul de vedere al creaţiilor şi stilului bine-definit, cât şi din cel al promovării brandului.

Corina a găsit şi o strategie pentru a-şi face cunoscute produsele: când a concertat Roisin Murphy în Bucureşti, i-a făcut cadou acesteia o rochie, gest care a propulsat-o instant în Marea Britanie, unde a mai participat la un concert Roisin, de data aceasta pentru că le făcea costumele celor două backing vocals. De acolo până la participarea la Oxford Fashion Week nu a mai fost decât un pas.

Designerul a stârnit controversă când a îmbrăcat-o pe Elena Gheorghe pentru videoclipul piesei Balkan Girls, dar a luat-o ca pe succesul transformării look-ului unei cântăreţe locale.

Anul trecut, tot din pasiunea ei pentru muzică şi modă, Corina a fost alesă să facă parte din staff-ul de fashion al Madonnei pentru concertul pe care l-a susţinut la Bucureşti.

E adevărat că de data aceasta nu a mai furnizat ea costumele de scenă, însă a trăit o experienţă din care a învăţat cum se lucrează cu o vedetă de calibru internaţional şi ce presupune, din punct de vedere vestimentar, un concert de o asemenea anvergură.

A participat, apoi, la târguri internaţionale de modă (Who’s Next din Paris sau Premium din Berlin – la care ai şansa să fii văzut de editori şi buyeri importanţi) şi chiar şi la Târgul Elle Mariaj din 2009, cu câteva propuneri „altfel” pentru rochiile de nuntă.




Anul acesta, în martie, Corina Vlădescu şi-a prezentat colecţia toamnă-iarnă 2010-2011 în Grecia, la Athens Fashion Week, după ce colecţia pentru sezonul în curs a fost prezentată în Gaia Boutique Club, acompaniată de un concert live al trupei The Mood.

Pare o chestiune destul de simplă, dar Corina este printre puţinii designeri care în fiecare sezon face câte o şedinţă foto pentru catalogul colecţiei. Cataloagele ei au devenit emblematice pentru că de fiecare dată protagonista e prietena ei, modelul Silvia Giurcă, pe care, de altfel, o veţi vedea purtând frecvent haine semnate Corina Vlădescu.

Adăugaţi o relaţie bună cu fashion editorii de la revistele locale (Tabu, Viva!, Elle) cu care colaborează pentru pictoriale şi veţi obţine o mică reţetă a succesului. Şi încă ceva: Corina îşi poartă tot timpul creaţiile!

Pariez, aşadar, pe ea pentru că ştiu că nu prea am cum să pierd: e un designer care a ştiut să se poziţioneze şi să-şi delimiteze publicul-ţintă şi, mai ales, să persevereze. Dacă v-am stârnit măcar un pic curiozitatea, o găsiţi în showroom-ul din Strada Herăstrău, 39.

-----



Mă văd nevoită să o menţionez şi pe Maria Filipescu, designer de bijuterii de data aceasta. Într-o mare de plastic şi cauciuc, Maria a venit cu mecanisme de ceas, metale nepreţioase, catifea şi perle de cultură, pe care, cu fiecare colecţie, le-a ridicat la nivel de artă.

Pe ea mi-aş paria, la propriu, banii, pentru că nu m-aş sătura niciodată să-i port creaţiile. Drept dovadă că nu sunt singura, Maria vinde. O găsiţi la Idelier, L’Armoire, Ummagumma, Wagner şi on-line pe Molecule F.

-----

Vreau să pariez pe boutique-urile designerilor români, dar aici e nevoie de promovare intensă pentru a deschide apetitul publicului.

Câţi dintre voi au trecut pragul recent-înfiinţatului Wings al lui Iris Şerban (unde, alături de creaţiile ei, veţi găsi pantofi superbi de la Dnv D’Anovi şi haine bărbăteşti semnate Florin Dobre) sau boutique-ului Lenei Criveanu de pe Calea Victoriei, care e flancat de magazinele Adinei Buzatu, Irinei Schrotter şi cel al lui Ingrid Vlasov?

Mergeţi, măcar în recunoaştere! Atingeţi hainele, probaţi-le, puneţi întrebări despre cum sunt realizate şi aflaţi justificarea preţurilor.

Dacă aveţi un designer preferat care nu deţine încă un astfel de punct de desfacere, puteţi să fiţi siguri că are un atelier, care musai serveşte şi de showroom.




Am trecut de perioada în care vedeam designerii ca pe nişte statui de neatins. Ei bine, sunt oameni! Îi găseşti pe facebook, pe mail, la telefon şi, de cele mai multe ori, vor fi flataţi că cineva arată un real interes pentru munca pe care o depun.

Dacă vrem să avem modă românească, trebuie să începem să pariem pe ei şi nu doar pe brand-urile străine care ne-au cam orbit în ultima vreme cu strălucirea lor.

-----

Un personagiu care nu trebuie pierdut din vedere nicio clipă e Laura Vărgălui. Nu cred că am mai văzut, până la ea, pe cineva care să fie atât de firesc şi asumat în tot ceea ce face.

Cu toate astea, e un caracter deopotrivă greu de digerat şi intimidant, tocmai din cauza sincerităţii fulgerătoare cu care poate să critice sau din cauza tonului pe care vorbeşte uneori şi pe care l-ai suspecta de a fi arogant.

Dar ea e doar o femeie normală, soţie şi mamă iubitoare, a cărei doctrină e contagioasă: în modă, la fel ca în toate celelalte domenii, trebuie să ai bun-simţ şi să fii tu însuţi, căci e cel mai bun rol pe care poţi să-l joci. Numai să nu te iei niciodată prea în serios.




Iar acestă atitudine se reflectă atât în ţinutele Corinei, cât şi în ale ei. Cum altfel aţi putea să explicaţi L’eau du Robinet sau ştampila portocalie -70% de pe o rochie lungă, albă şi cel mai probabil vintage, pe care a purtat-o la o petrecere unde crème-de-la-crème a Bucureştiului purta creaţii Dior?

O recomand cu toată căldura pentru câte un reality check din când în când. O găsiţi în cea mai recentă invenţie a ei: Titanic Art Shop Confidential (Calea Griviţei, 39). Ce, credeaţi că dacă Cochet Image Store a fost luat de ape, va renunţa aşa uşor?

-----

Aş putea să fac o înşiruire de restaurante hip, posh, cool din oraş, dar sunt nişte adrese pe care bănuiesc că toată lumea le-a descoperit deja.

Pariez însă pe moo moo, bistroul mic de pe Vasile Lascăr pentru care Andrei Mahu are ambiţii mari şi pe care vrea să-l transforme într-o adevărată afacere la nivel de Bucureşti.

Nu îmi place doar pentru că mâncarea e bună, ci şi pentru că atmosfera e destinsă şi prietenoasă, lucru pe care mai rar îl întâlneşti într-un oraş în care mai peste tot lumea are pretenţii nejustificate.

Şi da, acolo vei întâlni de la modele la fotografi şi editori celebri, care i-au acordat deja votul lor de încredere.




Recitesc textul şi concluzionez că anul acesta (şi anul trecut, şi la anul şi pe veci) mizez pe oameni de la care am de învăţat.

Poate să fie vorba de o afacere, o idee sau o personalitate carismatică; toate, în cele din urmă, se rezumă la bun-simţ şi bun-gust, ingredientele cheie ale unui trai frumos.

Romanii? Sectanti Zara

Culmea sau nu, ZARA e marca de imbracaminte in care romanii lui 2010 au cea mai mare incredere.

Un rezultat pe care ni-l meritam cu varf si indesat, caci Reader's Digest a gandit Trusted Brands 2010 fara variante de raspuns: topul a fost construit din nominalizarile respondentilor si din evaluarile lor pe calitatea, valoarea, imaginea si empatia marcilor listate.





Un rezultat grav, tocmai pentru ca a fost pusa la bataie INCREDEREA, sentiment prea-pretios. Va scriu rapid cateva motive de ingrijorare, reamintindu-va cat de putin subtil ne-o "trage" Zara-minune:

- nici cei mai nisati jurnalisti nu prea au habar cine si cum conduce businessul in tara; niciun oficial nu a declarat nimic, niciodata, totul a fo "pe surse"

- Zara produce masiv si ieftin in Romania si vinde aici la preturi de zece ori mai mari decat cele de productie

- brandul mass-market isi da intentionat aere premium in piata locala; are, afcors, in randul cui, caci suntem prea putin educati ca sa facem diferente si ca sa reclamam preturile jignitoare

- piesele sunt copii executate mai mereu execrabil (vezi materialul sau finisajele) dupa modelele de sezon ale marilor case de moda

- nu, nu exista consilieri de magazin care sa ne poarte de grija cum se cuvine si nici cabinele de proba nu sunt lipsite de praful de doua deshte



O fi Zara primul retailer fast-fashion intrat in Romania, dar nu e nicidecum primul la straduinta, drag, bun simt si atentie fata de consumatorii romani.

Nu stiu voi cum primiti vestea de mai sus, dar mie imi face rau de tot in ciuda! Atat de putin selectivi sa fim si atat de usor sa ne vindem increderea? Of din toate puterile.



CITESTE SI Lantul slabiciunilor, de la consumatorul fara simt pornire SAU
Va face Zara valuri si in Brasov?

23

Blanarii n-au putut ajunge la fata lor de ziua ei. Dar au trimis Florarii in loc.

Prinsa in oboseala ohohoho a cantonamentului, dis-de-dimineata lui 11 mai fata de blanar dormea dusa, in gasca cu gandurile ei dintotdeauna…


Tu ai, mah, sange in tine?

Of, ma indragostesc de un milion de ori pe an si de fiecare data raman asa, indragostita.

Mi-e pofta de ardei rosu si gras.

Si daca am introduce in scoli “ora de privit in ochi”?

Fuck the brands that are fucking the people! Fuck.

Sa ai atat de multa incredere incat sa nu-ti fie teama sa fii fragila si ostentativ asexi!

De ce nu mi se ingroasa cum tre’ mazarea asta?

Cica oamenii intelepti nu se tem de fericirea altora si nici n-o cerceteaza.

Dac-as mai face o scoala, as face una despre "Damage Therapy". O fi existand?





si-ai-sa-n-te-legi-ca-nu-esti-sin-gu-ra…

Invata si tu, la naiba, de unde se opreste apa fiecarui etaj si colt de casa. Robinetele vor continua sa explodeze, intre timp.

Baiul, la lumea asta in care cresc eu, e ca au ramas prea putine de crezut. Prea.


… pana i-a batut la usa un cetatean mic si negru care abia se vedea de-un buchet cat-usa de galbeni-rosh.

“Tot intarziata cu somnul, don’soara? Si tot cu un metru de par dupa dumneavoastra. De pe Basarabiei, de la noi, cado! Sa traiti vesela”.

Era stapanul bucurestean de florarie care, cu cinci ani in urma, se lasase convins de fata de blanar sa plece din magazinul de la Bran cu trei haine de vizon pentru cucuietele lui.

Ii aparuse la usa dintr-o cardasie cu blanarii, de la distanta, se intelege.


Se cuvine o precizare: fetei de blanar i se face si acum pielea de gaina cand se gandeste la momentul de buimacie cu flori, din 11 mai. Vorba unui musafir din zilele urmatoare: “Si-asa iti doreai tu o cada cu flori, na!”.

Emotiile o coplesesc pe fata si cand si-aminteste ca mama-minune a unui prieten a copt paine in cinstea aniversarii ei sau ca niste oameni cu suflet carnos, pazitori de frumos, i-au fo asa-de-alaturi atunci; pe-o canapea dublu-moale ori intr-un semeseu intelept ori pe-o iarba verde-proaspat ori pe-un acoperis de bloc gazetaresc.


Acum, ca e trecuta de douajtrei de ani, fata de blanar ramane sa umble in lume ca sa faca sa fie bine. Asta e ambitia ei a mare.





O pandesc dureri de gat, cel mai des, se stie de la zodiac. Dar are ea o esarfa sa-l infasoare pe tot-tot. Domnul care i-a daruit-o i-a si stropit-o cu tot ce mai era in sticluta lui de parfum de cinci euro. Parfumul ala, ii marturisise ea odata, are miros de “mi-e bine rau”.

Pana la treij’ de ani, fata de blanar isi face magazin cu nu-stim-ce, dar sigur cu vitrina-deliciu la care sa casti ochii de placere.

Iar pana la patruj’ de ani isi ia casa in Ioanid.

Pentru ca, pana la saij’ de ani, ea si gasca ei de umblati in lume cu suflet carnos sa grijuleasca in casa asta la buna crestere a celor mai frumosi tineri ai vremii. Na!

Formatorii de bun-gust

de Carola Bujor

Ati experimentat vreodata o revolta vestimentara?

Sa zicem, pe la paisprezece ani, pe cand mama nu mai reprezenta o autoritate iar cea mai cool fata din clasa purta bocanci grei, blugi rupti si tricouri cu Nirvana sau fuste mini in culori neon si bluze inflorate.

Daca ati renuntat atunci la camasile si fustele cuminti, apretate saptamanal si calcate la dunga, in favoarea unor haine dubioase, ati simtit pe propria piele toata forta unui formator de gust.

Paula mi-a dat o misiune grea, una cu care nu stiam prea bine ce sa fac la inceput. Ce e un formator de bun-gust, cu ce se ocupa el ziulica intreaga si de ce ar trebui sa ne batem capul cu asemenea fineturi? Doar ne imbracam cum ne trece prin cap, experimentand liberul arbitru al secolului XXI, cand totul e relativ.

Mai tarziu mi-am amintit, insa, ca se spune ca am fi animale sociale si ca, pe una din treptele piramidei lui, Maslow a trecut si nevoia apartenentei la grup.





Nu-i asa ca multe dintre noi se lasa des influentate de reactiile prietenei care a binevoit sa ne insoteasca la shopping? Sau de comentariile din club apropo de pantofii nostri cei noi?

Fie ascultand de parerile celorlalti, fie ignorandu-le, luam o pozitie. Semn ca formatorii gusturilor noastre se plimba printre noi, liberi si nestingheriti, impartind la stanga si la dreapta sfaturi!

Mai tineti minte tricourile indoielnice din liceu, purtate cu blugii rupti de care va ziceam in primele fraze? De ce i-ati adoptat atunci? De ce ati renuntat la ei? Mai mult decat atat, cum se imbraca mama, sora sau verisoara voastra mai mare, frumoasa si cu succes la baieti? Simplific, desigur.





La un moment dat, influenta persoanelor apropiate se intercaleaza cu impactul mass-media si toti demonii creati de ele.

Ani buni din adolescenta mea, Spice Girls si-a plantat semintele influentei. Blugii cu talie joasa imaginati de McQueen, dar popularizati de Britney Spears cu atata candoare, au facut ravagii. Eu am avut o pereche, prietenele mele au avut cate-o pereche, toata lumea (chiar si cei care ar fi trebuit sa se abtina) a avut cate o pereche.

McQueen nu ar fi putut banui, probabil, ca, ajutat de Britney si alte somitati pop, va schimba viata atator adolescente cu probleme hormonale si raceli ale zonelor intime.

Colegele de clasa, prietenele sau dusmancele, starurile, Bravo si Cool Girl, serialele TV, cartile (dar cine mai citeste carti? so not-cool, mai ales cand studiem istoria via Aniela & Co) - toate au contribuit la formarea gustului nostru dintr-o anumita perioada de timp.

Mai ales ca doamna mini-urilor, Mary Quant, a stabilit astfel intr-o buna zi: "Bunul gust e moarte. Vulgaritatea inseamna viata".








Desigur, multe teorii sociale au contra-teorii, ce le neaga sau le nuanteaza, dar eu tind sa cred in conditionare sociala si in faptul ca multe dintre comportamentele noastre se formeaza prin interventia directa a grupului de care apartinem sau de care tindem sa apartinem.

"Pana si diferenta este unitara", spunea cineva (cu parere de rau nu mi-am notat cine) si daca aruncam o privire pe Exactitudes, un proiect initiat de un fotograf (Ari Versluis) si un profiler (Ellie Uyttenbroek), in 1994, avem destule dovezi in acest sens.

Drept rezultat al tandemului socio-artistic, aici avem parte de serii de fotografii ce imortalizeaza persoane grupate mai ales dupa stilul hainelor purtate; frati-surori intr-ale imbracamintii.

Grupurile de portrete sunt insotite de scurte comentarii audio, care explica prin ce se mai aseamana persoanele respective, in afara de haine si accesorii. Curente (grupuri sociale, daca vreti) ce nu sunt neaparat subculturi, dar care apar pe ici, pe colo, spre deliciul unui spectator neutru.





Emo, rocker sau hipster? Lumea nu e chiar atat de simpla: exista 'nspe mii de subcategorii, in functie de educatia, preferintele, modelele de viata adoptate. Si de gust! O schimbare de stil de viata, cerc de prieteni sau hobby-uri va comporta adesea si o schimbare de stil vestimentar.

Oamenii a caror ocupatie in viata este sa ne vanda ceva au inteles de mult schema jocului. Ei tind a fi astazi formatorii profesionisti ai gusturilor noastre.

Blugii rupti sunt doar un exemplu, unul dintre multele pe care le-as fi putut folosi. Poarta, insa, o semnificatie aparte: au devenit un element aproape banal al dulapului nostru, nu se mai revolta si nu mai revolta pe nimeni.

Daca ati rupt niste blugi rupti, faceti o vizita la mai orice magazin de haine si ii inlocuiti. Noi-nouti, cu gauri patentate de cineva care a studiat atent piata, gusturile cumparatorilor si v-a sugerat, cu risc minim, ca sezonul acesta ar fi musai sa purtati gauri pe genunchi si strasuri pe fund. Blugii rupti nu va mai diferentiaza acum, insa, decat prin banii investiti in ei.





Bunul-gust e o notiune abstracta. In mini-cercetarea mea dedicata acestui articol, am intalnit nenumarate forumuri cu discutii dedicate. Si daca ar fi sa ma limitez la ele... bunul-gust e de inspiratie burgheza: un omagiu al banalitatii lipsite de riscuri si pericole, ca purtarea fracului la Opera si a denimului in timpul liber.

In opinia mea, bunul-gust inseamna cunostinte si nerv pentru a face alegeri sofisticate, potrivite situatiei, dar mai ales persoanei. Stil, nu moda. Calea de mijloc, suficient de lata si de lunga incat o plimbare pe ea sa nu plictiseasca si nici sa limiteze.

O colega de serviciu m-a "invatat" ca griul poate arata minunat alaturi de verde si ca oranjul "lucreaza" bine alaturi de violet. Editorialele de moda, negrul lui Maurice si fetele rock-n-roll ale lui Carine, bijuteriile fantastice ale lui Jane de la sea-of-shoes... eu, una, ma plimb de la un formator de bun-gust la altul, incercand sa-mi gasesc calea proprie.

Gustul se invata, cultiva, ingrijeste. O fi el subiectiv si "indiscutabil", dar bunul-gust e aproape ca o meserie, profesat toata viata, cu reusite si greseli.

Ce ma tine treaza

de Irina Markovits

DIMINEATA...

- muzica mea de pe iPod

De cele mai multe ori, bajbai dupa el si caut ceva care sa ma trezeasca bland. In ultimul timp am pus pe heavy rotation All Thieves, Turn and Turn Again.

Daca nu ma trezesc suficient de bine dispusa, din lista mea “Happy go Lucky” aleg Matchbox Twenty, How far we’ve come sau Journey, Don’t stop believing. Riffurile de chitara si ritmul tinut de baterii do the trick.

- cafeaua cu lapte si aromata discret cu vanilie, bauta la prima ora, tot cu ochii inca lipiti de somn

- ecuatia zilnica cu durata de 10 minute (best case scenario) din fata dulapului

Eu azi cu ce ma imbrac? Cine vreau sa fiu? Ce vreau sa dovedesc? De fapt, mai e nevoie sa dovedesc ceva?

Cu mult timp in urma, agonizam cel putin o ora in fata dulapului, uitandu-ma la umerasele cu rochii, fuste, pantaloni, topuri, la curele, genti si pantofi, studiand inaltimea tocurilor, verificand daca se vede dunga chilotilor prin pantaloni (asa am ajuns sa port numai french knickers).

Am renuntat la perfectionism cand mi-am dat seama ca exista lucruri mai importante si ca jocul din fata dulapului chiar ma obosea, fizic, emotional si mental.

Tortura s-a terminat, eu sunt stapana garderobei mele, iar ea este la dispozitia mea!





- lista zilnica de to-do's, modificate aleatoriu si incontinuu

Updatare bloguri, clicking si double-clicking, verificat structura unei prezentari despre stil, programat sesiuni de shopping, discutat cu cliente, scris articole, revazut un anumit numar de colectii din acest sezon si din urmatorul, facut si platit facturi, mers prin magazine ca sa vad cu ce s-au innoit stocurile, sedinte, intalniri, deadlineuri si meetinguri.

Genul de “6 farfurii invartite ca un jongler in acelasi timp fara sa le lasi sa cada”.

- ce sa gatesc pentru pranz si pentru cina?

- statul pe tocuri inalte

Uneori si statul in trafic poate fi foarte misto, dar asta numai pentru ca lately sunt foarte zen; daca am muzica mea, sunt at my happiest.

- jumatatea de ora de lectura in franceza, dupa ora pranzului

Articole mai vechi decupate din reviste, updateurile din Le Monde si Le Figaro online, exercitii cu cartile Becherelle langa mine, iar daca nu am si nu am timp, ascult macar un Marc Lavoine sau un Calogero.

- un citat de-ale lui Neil Gaiman, gasit de curand

“I've been making a list of the things they don't teach you at school.

They don't teach you how to love somebody. They don't teach you how to be famous. They don't teach you how to be rich or how to be poor. They don't teach you how to walk away from someone you don't love any longer. They don't teach you how to know what's going on in someone else's mind. They don't teach you what to say to someone who's dying.

They don't teach you anything worth knowing.”

Asa ca in fiecare zi invat si mai bifez cate unul din aceste lucruri, care ma tin nu doar pe mine treaza, ci si pe constiinta mea.

- visatul cu ochii deschisi, in mod paradoxal


NOAPTEA...

- ca nu stiu daca sa cred ce spunea Vonnegut in discursul lui despre drumul oamenilor in viata: "The most interesting people I met didn’t know at 22 what they wanted to do with their lives. Some of the most interesting 40 year olds I know still don’t."

Mai am 6 ani pana atunci si inca nu stiu in ce categorie ma incadrez.

- cititul atat de multor bloguri, articole, recenzii si update-uri despre moda, design, tablouri, retete gourmet, festivalul Tribeca, ... , le-am si pierdut sirul, ... , iar, din cauza atator click-uri, la ora 2 a.m. intru intr-un maelstrom al virtualului

- ca I should get back on track with my love for art history, doar am o groaza de carti despre "privitul" unui tablou pe care le-am lasat pe jumatate studiate...





- ce lectii de viata am invatat in anul care a trecut

Ce inseamna sa te maturizezi tarziu, daca o decizie buna e cea luata spontan sau una minutios planificata si cantarita.

Dorul de el, cand voi face copii si daca voi fi o mama buna, daca m-am nascut in tara care trebuie, oare un divort e o experienta negativa sau pozitiva si cum functioneaza acele “trial separations” pe care le vezi in filme.

Cat de adevarata e zicala aia cu "It's not the years in your life that count, it's the life in your years".

Cum dai amintirilor locul si valoarea pe care le merita, ce inseamna a doua sansa, cum o recunosti si ce mama dracului faci cu ea...

- ca mi-ar placea sa traiesc timp de un an viata lui Hank Moody

- de ce toata lumea de pe Facebook pare sa duca vieti fantabulastice si extraordinare si toti oamenii au doar statusuri happy, aspirationale sau inspirationale, dar foarte putin autentice

Nu e nimeni trist, pissed off, fara prieteni, frustrat sexual sau down-right bitchy?

- daca imi mut toata muzica de pe laptop pe un hard-disk extern, o sa mai recunoasca iTunes melodiile sau trebuie sa le conectez de fiecare data?

- faptul ca reciclez pungile de plastic va salva planeta iar faptul ca am devenit mai blanda, mai calda, mai generoasa, mai rabdatoare anul asta inseamna ca am o karma buna?

- gasirea raspunsului sau macar a unor argumente care sa imi arate daca sincronicitatea inseamna coincidente

Dar oare exista coincidente sau totul se datoreaza legii atractiei?





- cateodata, pana la 6 dimineata, un re-run al tuturor episoadelor din Anatomia lui Grey

- sa numar oile, but it never works for me

- claxoane de taxiuri, motoare turate de motociclete, sirene de ambulante, alarme ale unor masini, usi trantite, tocuri pe pavaj, picaturi de ploaie pe pervazuri de tinichea, beep-ul unui mesaj pe telefon la ora 2.37 a.m care ma anunta "X a acceptat cererea ta de prietenie pe Facebook", un televizor pus prea tare in apartamentul de deasupra, luminile farurilor care se preling de la stanga la dreapta pe tavan, tresaritul lui Cookie in somn care probabil viseaza ca fugareste soricei

- ziua de maine

Despre camasa de noapte...

...cu sincera afectiune

de IREN

Am crescut dormind in paturi cu multi pui de perna si purtand camasi de noapte lungi si invaluitoare, cu luni, stele sau pisici in navete spatiale.




Poate si din motivul asta n-am reusit sa fiu niciodata o fata baietoasa, nici macar atunci cand jucam fotbal cu copiii sau saream garduri (adevarul e ca astazi sar mai multe garduri decat atunci, oricum).

Nu stiu cand a inceput declinul camasii de noapte. Poate atunci cand barbatii nu au mai purtat-o si au pus-o in cufarul cu moda care nu se mai intoarce niciodata, alaturi de sosetele cu suspensor, tichiile de noapte si mustatile bine tunse cu forfecuta in fiecare dimineata.

Cufarul a fost probabil inchis cu un blestem melancolic: "Daca noi nu le mai putem purta, nimeni altcineva sa nu le mai poarte vreodata".

Poate declinul a inceput si mai tarziu, cand au aparut hippiotii care pareau sa poarte mereu pijamale ziua si mai degraba nimic noaptea. Cand femeile au inceput sa poarte pantaloni si au hotarat ca o camasa de noapte este ceva demn de o bunicuta sau de o matusa barbatoasa.





Camasi de noapte se gasesc in continuare in magazine, de la cele care seamana cu niste capoate de gospodine care pun muraturi in fiecare anotimp pana la cele din dantele si matasuri moi, pe care trupul le iubeste.

Dar pur si simplu nu mai sunt iubite. Fetele nu-si cara mamele in magazine, tipand ca vor camasi de noapte. Iubitii nu-ti cumpara asa ceva atunci cand vor sa faca un gest dragut. Poate doar eventual o camasuta minuscula, facuta sa nu stea prea mult pe corp.




Mie imi plac camasile de noapte lungi si albe, ca niste rochii ratate de mireasa. Care se umfla cand mergi repede prin casa, ca panzele de corabie. Uneori ma astept sa apara si un pescarus pe umarul meu.

E adevarat ca nu-s cele mai practice haine din lume: daca nu-ti alegi cu atentie camasa de noapte, e posibil sa te pomenesti ca-ti pune piedica si te trezesti pe jos in toata lungimea ta, exact atunci cand ti-e lumea mai draga si cari o tava cu ceai fierbine si paine cu unt.


FOTO: Ierbarul lui Iren

Ce ma tine treaza

de Carmen Gheorghita

Am primit o propunere interesanta, de la o fata tare draga mie, de a scrie un post, in lipsa ei. M-a onorat si m-am gandit sa compun un articol frumos pentru o fata frumoasa. Numai ca tema propusa nu e atat de „frumoasa”...

Asa ca, inainte de a da curs invitatiei, am petrecut cateva ore bune gandindu-ma la ce ma tine pe mine treaza, in afara de griji, stres, deadline-uri si alte „detalii administrative” ale vietii.

Pai ce ar mai fi?

Daca ar fi sa nu dramatizez gandindu-ma la noptile petrecute cu telefonul sub perna, in asteptarea acelui apel care nu venea niciodata (na, ca tot am dramatizat un pic), m-as gandi la acele nopti petrecute alaturi de prieteni, carti, filme, bloguri misto, la petrecerile din studentie care nu se mai terminau, ehhee… am avut si nopti albe frumoase.

Totusi, cea mai alba noapte, pentru mine, este aceea dinaintea intalnirii cu „el”. Da. Asta e cea mai interesanta noapte.

Oare o sa ma placa? Ce sa ii zic? Sa par serioasa sau sa rad non stop? Daca nu vine? Sa il pup pe obraz cand il vad sau doar sa zambesc? O sa creada ca sunt grasa? Cu ce culoare de oja sa imi fac unghiile? Trebuia sa ma duc la coafor, dar apoi o sa isi dea seama ca am facut ceva eforturi si nu vreu sa par disperata. Mai bine imi prind parul in coada. Oare cum sa ma imbrac? In fusta sau in pantaloni?














Daca imi pun o bluza decoltata, ce o sa creada despre mine? Daca ma imbrac prea sobru poate o sa zica ca sunt prea serioasa? Sa ii zic sa vina sa ma ia sau sa ma duc eu la locul de intalnire? Oare cum arata fosta lui prietena? De ce s-o fi despartit de ea? O fi lasat-o el sau l-a parasit ea? De ce e singur?

Sa ma duc sau sa nu ma duc? Daca o sa ma sune maine inainte de intalnire si o sa imi spuna ca a intervenit ceva? Sa par interesata sau sa nu il iau in serios? Oare el acum tot la intalnirea noastra se gandeste? (Vezi sa nu!...)

Si uite asa se face dimineata, pic de somn, nu am niciun chef de serviciu, mor de nervi ca arat ca naiba, tot nu stiu cu ce sa ma imbrac, am uitat sa cumpar cafea ieri, in drum spre casa, nu am apa calda ca se repara, iar, tevile din bloc, parul imi sta ca dracu', mi s-a rupt o unghie, masina nu porneste, telefonul suna non stop… offf…

Sper sa meriti, mai baiete, ca jar mananci!









FOTO: Hot Mess in a Walmart Dress

Despre mironosite

... sau despre o strategie de viata pe termen lung.

de Sana Nicolau

Buna ziua. Am fost invitata sa intru imbracata in halat de casa si sa scriu in budoarul Paulei. Tocmai pentru ca nu ma stiti in toate ale mele, trebuie sa mentionez ca sunt la curent cu radacina semantica a mironositelor, cea biblica, pe care o exclud din start. Si cred ca tema ce mi s-a dat nu este sora buna nici cu fluturele minunat, cunoscut sub numele de mironosita.

Mi-au ramas, pasamite, doar femeile prefacute, care isi dau aere de nevinovatie, dar de fapt sunt niste specialiste perverse in facut fite si disimulare.





Despre ele ganguresc astazi. Si, in timp ce gazda poate se astepta sa le improsc aprig cu o seama de cuvinte defaimatoare, uite ca eu tin cu mironositele!

Si fac asta mai cu seama pentru ca eu, cireasa, nu am reusit niciodata sa fiu una dintre ele. Ba chiar am incercat odata sa ma erijez intr-una. M-am muncit teribil, dar fitele, necirculandu-mi natural prin sangele involburat-fierbinte, au iesit prost. Am reusit doar sa ma fac de ras. Si m-am lasat de meserie.





Ma gandesc ca sa fii mironosita nu inseamna ca ai un job description lejer. Dimpotriva, esti o femeie de cariera, foarte ocupata, chiar daca probabil nu mai trebuie sa te duci la un serviciu unde ai carte de munca. Practic nu ai niciodata concediu si ai de lucru 24 din 7.

Pentru ca doar un pic daca ai lasat garda jos, ti se naruie tot postamentul. Daca risti sa te arati cu fata ta de femeie normala, s-a zis. Ajungi sa traiesti ca noi, restul femeilor care nu suntem bune la spus povesti duioase barbatilor.

In plus, mironosita isi are drept dusman natural pe toate femeile care nu sunt ca ea. Si care ar tine-o intr-un tir continuu, tintind-o cu rosii de gatit, de s-ar putea.

Sa vedem cu ce se ocupa mironosita. Ca si meserie de baza, este un fel de barza chioara, care are nevoie urgenta de un cuib. Si tadaa, isi canta ruga ei mincinos-induiosatoare catre barbatii din proximitate, cu foloase directe si rapide.

Intr-o lume turbulenta, in care femeia tinde sa vaneze la job mai mult sau egal cu barbatul, aceasta din urma se trezeste un rebel fara de cauza. Pe cine sa mai protejeze / ajute / intretina el, daca femeia este acest adversar de temut, ce pare ca se descurca asa de bine singura?

Aici intervine ea, mironosita.





Mirosind de la departare oportunitatea, se pozitioneaza pe piata fix de-a-ndoaselea. Ea nu poate sa faca singura nimic si are nevoie de tot ce poate oferi un barbat. Nici sa ridice de jos un mar nu poate, sa-l duca la gura. Daca totusi a fost ajutata si a ajuns pana la acest pas intermediar, bine-bine. Dar acum cine i-l mesteca?

Si barbatul, intoxicat de atatea xene care trebuie invinse la serviciu prin tehnici de lupta complicate si satisfacute in pat prin tehnici noi, descrise in revistele de femei, si mai complicate, cedeaza. Se bucura sa vada o femeie neputincioasa si dornica sa fie sprijinita de un brat puternic.

Asta e. Femeile normale se straduiesc sa atinga targeturi si, cand in sfarsit reusesc, barbatul se supara pe ele ca sunt mai bune decat el. Amesteca cu o mana in mancarea bio, in timp ce cu cealalta calca o camasa. Stau deasupra, responsabile sa genereze placere. Si sunt ignorate in favoarea televizorului.

In timpul asta, mironositele mereu castiga. Mironositele iau toata frisca de pe tort. Ele nu muncesc, ca au ceva la bila, dar au bani. Sunt scoase la restaurant, ca daca gatesc li se strica manichiura. Duc hainele la curatat cu banii capatati din cauza ca au ceva la bila. Si se plang barbatului ca au ceva la bila pana aceasta lasa televizorul si le dedica seara, incercand sa le multumeasca.





Deci despre mironosite? Numai de bine. Asta daca nu cumva trebuia sa vorbesc despre cele din biblie sau acei fluturi minunati. Aveti legatura!


FOTO: Style Diary

A fost sau n-a fost, la Cluj, un FW?

de Daiana Folea

Despre Cluj Fashion Week s-a auzit inca din februarie, intr-un context general de curiozitate si nedumerire provocate de anularea, pe atunci, a Romanian Fashion Week si a festivalului Pasarela.

Timpul a trecut insa si, pana in aprilie, s-a aflat de gazduirea saptamanii modei romanesti unde altundeva decat la Iasi, la inceputul lunii iunie. Ramane sa vedem cum se va prezenta acel eveniment, insa pana atunci se cuvine sa spunem cateva vorbe despre cel care de abia a intors ultima fila in Cluj.





Prima editie s-a vrut un omagiu adus lui Alexander McQueen. Definirea unui doliu formal sau mai putin formal este sumbra in contextul debutului unei manifestari de amploarea celei pe care si-a dorit-o Cluj Fashion Week. Sa fie insa acesta punctul de reper si de coeziune?

Daca ne propunem sa intuim adevaratul element definitoriu, acesta este procesul in care au fost angrenate nume grele din peisajul modei romanesti, laolalta cu designeri debutanti si studenti cu exercitiile lor stilistice.

In ceea ce priveste presa, acesteia i s-a acordat importanta cuvenita, dovada fiind zecile de reprezentanti care au luat parte la manifestari din primele randuri. De asemenea, ca si la saptamanile modei din marile orase ale lumii, s-a acordat o atentie marita noii aripi a presei libere - cei care scriu pe internet.

Transmiterea in direct a prezentarilor si a interviurilor luate la diverse evenimente intaresc deschiderea pe care a avut-o Clujul catre publicul larg. Folosirea noilor retele de socializare, organizarea de concursuri si, in general, o buna comunicare in timp real au facut posibila urmarirea a ceea ce se intampla ora cu ora.





Inainte a de pune in discutie serile prezentarilor de moda, trebuie apreciate cum se cuvine eforturile reusite de a organiza workshop-uri si manifestari conexe modei.

Numele sonor care a stat pe buzele tuturor zi dupa zi a fost cel al Dianei Pernet. Artistii din anturajul ei au fost gazdele unor expozitii si intruniri care au avut drept scop deschiderea catre media a modei si potentarea felului in care ea fuzioneaza cu celelalte arte.

Toate aceste manifestari au fost o reusita si putem considera pe buna dreptate ca ele au constituit nucleul, inima care a pulsat in zilele festivalului. Se cuvine sa subliniem din nou faptul ca presa a fost invitata aproape exclusiv la aceste evenimente.





Prezentarile de moda au fost adevaratul punct de atractie pentru public, cu toate micile greseli - inerente unei prime editii. Au existat cateva facute de designeri, cea mai frecventa fiind inadecvarea tipului de materiale pentru colectiile toamna-iarna 2011.

Dar critici trebuie aduse si spectatorilor, care nu intotdeauna stiu sa se comporte adecvat in timpul unei prezentari. Se pare ca e nevoie de un demers de educare reciproca a organizatorilor si a publicului, daca ne mai dorim un Fashion Week cu valente de festival, daca ne dorim sa ajungem sa-l admiram pentru ca lanseaza tineri ale caror colectii sunt cumparate si promovate.





In noiembrie va avea loc a doua editie. Ce asteptam de la ea?

Mai multi designeri consacrati si pastrarea colectiilor studentesti sau debuturilor pentru seri dedicate. Mai multe manifestari pe parcursul zilei, care sa ne tina (pre)ocupati.

Vrem sa vedem persoane dispuse sa investeasca in ceea ce vad pe scena. Nu in cele din urma, democratizarea unui eveniment care se vrea o alternativa viabila a conceptului actual de Fashion Week. Si (l-)am mai vrea… o saptamana intreaga!

Am raspuns oare la intrebarea “A fost sau n-a fost, la Cluj, un Fashion Week?” Ei bine, a fost. Un inceput.

FOTO: Fashion&Beauty

In lipsa mea

Blogul asta e-un adapost de trait si de grijulit neaparat. Cum eu o sa fiu prinsa intr-un "cantonament", ceva vreme, departe de el, am rugat cateva ladies foarte simpatice mie sa-l "gateasca" pentru... soarele de mai-iunie, in lipsa mea.

Fiecareia i-am lasat cate un subiect de "lafaiala", cat va musafiri aici, in "pravalie". Contez pe voi sa fie bine primite, da? Cu drag si cu multumesc tuturor, P.


Daiana Folea - A fost sau n-a fost, la Cluj, un Fashion Week?

Sana Nicolau - Despre mironosite

Irina Markovits si Carmen Gheorghita - Ce ma tine treaza, fashion si nonfashion

Carola Bujor - Despre formatorii de bun gust

Iren - Virtutile si pacatele camasii de noapte

Ileana Ilie - Pariez pe...

Cristina Bazavan - Barbati de care sa ascultam in 2010

Trei intamplari fericite

De vreo cativa ani tot povestesc de baiurile din industria romaneasca a modei si tot dau solutii de reanimare a breslei... Eh, iata ca az am ajuns sa scriu, in sfarsit, despre trei intamplari fericite!


Era nevoie ca acest gentleman sa antreneze. De fapt, era mare nevoie de un formator credibil care sa poata "tine" o scoala alternativa de creatie vestimentara. O scoala a confruntarii aspirantilor cu exigentele reale ale meseriei si cu asteptarile pietei.

De Adrian Oianu e vorba. La ale carui seminarii de design va indemn sa dati o fuga, cu multa incredere!





Era mare nevoie de o lady care sa scotoceasca prin lume dupa toaaaaata moda nedescoperita si care sa se ingrijeasca apoi, online, de vanzarea hainelor si accesoriilor atent si istet selectate in expeditii.

Adriana Ancuta face asta, prin Tuxedo Confessions. Bravou, sa te vad, curand, buyer cu acte in regula!





Era mare nevoie ca tinerii nostri designeri sa ajunga odata in mall, acolo unde se instrumenteaza, sa fim foarte sinceri, moda strazii si moda petrecerilor. Ca s-a gasit un mall online care sa ajute o gasca de creatori talentati sa-si "comunice" si vanda piesele... pai asta-i o veste-minune!

Jos palaria, FashionUP, pentru acest gand cu mare rost!

O viata avem. Ca sa fim curiosi

Niciun an fara un rost. Nicio luna fara un om-minune. Nicio zi fara o invatatura.

Eh, da, eu mi-s intr-o cautare nitel bolnavicioasa tot timpul. Sunt, de fapt, curioasa cat pot. Si ca tot veni vorba...

Voi stiti de Optimism, loc de insufletire, nu conteaza cat de rau si greu ti-ar fi? Daca nu, aflati-l!

Dar de #tweetchicmeet, ce-si propune sa le scoata pe bloggeritele de moda din dulap pentru a-si impartasi pacatele? Daca nu, scrieti-mi!

Sau Decat o Revista, un exemplu romanesc unic despre cum arata si ce contine o revista gandita ca un obiect de colectie? Daca nu, comandati-o!





Mie in legatura cu ce-mi recomandati sa mai fiu curioasa, no? Cu multumesc, P.

Fashion-Week, ziceti?

N-am stiut ce sa cred despre Cluj Fashion Week. Asa ca am pus niste intrebari business kinda celor de la "butoane", sa strang toate "datele". Intuim raspunsurile impreuna, pana una-alta?


Traditia vorbeste de un eveniment de moda (de breasla) pregnant, anual, la Iasi. Pulsul modei romanesti il mai iau si Bucuresti, Craiova, Constanta, de cativa ani, in evenimente mai degraba mondene, prea putin business. Cum se pozitioneaza CFW fata de acestea?

Pe langa popularizarea si creditarea anumitor nume si anumitor viziuni creative la nivel international, un fashion week "ca la carte" ar trebui sa si vanda moda, angrenand in context si buyeri / retaileri. Cum si-a propus sa fie CFW, in sensul acesta?

La cat estimati costurile saptamanii modei de la Cluj? Care sunt investitorii acestui proiect fashion? Au vazut autoritatile clujene un act cultural in CFW, v-au acordat sprijin in organizare?

Cu ce atitudine au privit creatorii locali si internationali CFW? Designerii care isi vor prezenta colectiile la Cluj intre 14 si 17 aprilie au fost selectati prin niste filtre anume? Exista si o "taxa de podium", asa cum se intampla la FW din marile capitale?

Care e short-list-ul creatorilor si VIP-urilor pentru CFW? Va avea parte evenimentul si de expunere internationala?

Cat de multe sanse are moda romaneasca sa se faca auzita si sa dea tot mai bine la export, in trei ani? (o evaluare in termeni de creativitate, vandabilitate, marketare, comunicare...) Cat de mult depind aceste sanse de evenimente precum CFW?

Sa n-ai teama, consumatorule!

"Lobbying for a truly consumer caring fashion retail environment", ihim!


De vreo trei ani tot fac reviews de magazine de moda si ma tot marai la manageri pentru ca le iese, mai mereu, de angoasa pentru client.

In prea putine magazine ai loc de-ntors in cabina. In si mai putine, un insotitor de shopping se poate recrea pe o canapea. In unele trebuie sa te descurci cu lumina ramasa rest de la becurile arse, care iti arata negru in loc de bleumarin. In mai toate, consilierul numa' de ajutor nu e...

Eu le tot dau retailerilor romani sugestii de mai-bine si marturisesc ca ma astept sa le si ia, istet, in seama. Doar vor sa-i transmita si ei consumatorului un occidental "Sa n-ai teama!". Doar vor ca acesta sa li se intoarca mereu in magazin pentru un shopping terapie, nu?





Daca pana acum m-am legat doar de offlineri, de-acum ma "iau" si de onlineri, pazea! Ei si-or fi numarand bine retururile la imbracaminte din cauza nepotrivirii masurilor? S-or fi gandind bine si la cati clienti pierd zilnic din cauza sperietilor apropou de marimi?

Dar de Fits Me or fi auzit? Ca i-as indemna sa-l foloseasca!

Online, in lipsa de pipaiala si de luarea in posesie a hainelor, shopperul se macina si se teme. De nepotrivirea marimilor lui cu cele standard, afcors.

Teama asta ar fi, insa, foarte simplu de gestionat, in orice magazin, prin cabina virtuala de proba Fits Me, unde un manechin cu masurile internautului - greutate, inaltime, piept, talie, solduri - ar "proba" hainele ochite de acesta. Dupa ce s-ar "vizualiza", shopperul ar putea comanda, astfel, foaaaaaarte impacat produsele.

Bio-robotica, nu gluma! De grija consumatorului, nu de alta...

Mai acasa ca niciodata

Cand, pe bulevardul mare al Garii de acasa, cineva striga "Paulaaaaaaaaa" ghicindu-ma dupa un par blond recretzulit de ploaie, mi-e clar ca imi voi pastra cei 83 de centimetri de podoaba mult si bine, eventual sub forma de nod cand se "impung" cu un nasture, un fermoar sau o curea.

Cand nitel mai in Centru, intr-un butic, ma asteapta o tanti cu cei mai bumbacosi si dantelati chiloti pentru don'soare cuminti, iar in alt butic, o tanti cu cele mai de lux si cu viata tricotaje pentru don'soare fine - toate, la pret de producator, magazinele astea asa grijulii cu mine sunt ale Brasovului, v-ati prins!

Cand imi mai fac si provizii de ciocolata - "Sa fie!", dupa 48 de zile bucurestene pline de NU-uri la mai toate poftele, e semn ca-s in drum spre Bran si Vila Fetei de Blanar care, de Paste, sunt mai acasa ca niciodata in an.





Pentru mine, Pastele e despre primul picnic de familie din an scaldat in verdele proaspat al pamanturilor Vilei si despre reintoarcerea la tenisi. Aerul, AER. Oile, oi nazdravane. Pita batuta, pita de mancat pe burta-goala. Somnul, DULCE!

S-aveti sarbatori-minune, dragii mei cititori! Si sa tineti minte, daca va suna bine: "Everything, but everything, is about fucking faith!"

Cum mi-am petrecut sfarsitul crizei

Nu, n-o sa iasa nimeni la TV sa ne spuna ca s-a sfarsit. Si tot asteptand sa "sune" de non-criza, dupa dulcele nostru obicei, o sa ratam ce-ar fi mai cu talc de povestit copiilor, din vremuri de jale: cum am riscat si am castigat, pentru ca ne-am facut primii curaj.

Despre "Cum mi-am petrecut istet sfarsitul crizei" vorbesc, afcors! Si nu degeaba. Si nu fara exemple de gandire sanatoasa.





Zilele trecute m-am revazut cu domnu' Gigi de la Brasov. Businessul ii merge bine: inca face niste blugi "sa-i mananci" pentru multe branduri hip din lumea larga. Marcile astea au, insa, magazine oriunde altundeva decat in Romania, de aici baiul si nefericirea producatorului: nu-si vede aproape deloc munca pe strazile din tara...

E criza! E criza. E criza? O fi. Dar domnu' Gigi e gata sa riste sa scoata o colectie proprie de blugi "de avangarda", la preturi politicoase, "nicidecum ca Desigual". E gata sa deschida si niste magazine, sub un brand "cu forta", in orasele care jinduiesc dupa MODA. Cu ambitia de a elimina incet-incet "albastrul ala urat" din alegerile romanilor.

"Ce daca nu s-a redresat oficial consumul? Eu vreau o alta moda a strazii in trei ani si, ca s-o am, trebuie sa insinuez o alternativa la blugii aia plictisitori chiar de acum", mi-a marturisit brasoveanul.

Si mi-am zis, bucuroasa: uite-un om care-si petrece istet sfarsitul crizei!

No, cum mai e sa fii femeie?

Womanity e-un "mozaic" interactiv. Un loc ce cauta, strange si impartaseste ganduri si sentimente despre cum mai e sa fii femeie. Un site de expresie si schimb marca Thierry Mugler & MSN.





Privit atent, e-un user generated content ce nazuieste dupa insights / drivers. Un focus grup tare istet, ce nu agaseaza mai deloc, asa-i? O inspiratie pentru noi tipuri si concepte brici de produse de lux, se-ntelege.

"Poate cea mai relevanta pentru Noua Ordine e intinderea stapanirii consumatorului chiar in zona creatiei", scriam eu odata. "We are ready to become whatever the users want", declara mai marii grupului Clarins, confirmand profetia.


No, ladies, cum mai e sa fii femeie? Si cam ce produs ar trebui sa se inventeze ca sa va unga pe voi la suflet anul asta?

Voi v-ati facut provizia de MOV?

Basescu a facut din violet "culoarea anului". A declarat la teve cat e de magica, deci nu mai e indoiala (si nici scapare) in popor...

Asa ca nu pot sa nu ma intreb cum a mers vanzarea de haine si accesorii mov la reducerile de toamna-iarna. Sau in ce procent s-au gandit retailerii sa introduca in magazine culoarea asta minune pentru primavara-vara. Tre' verificat!





Voi ce credeti, pana una-alta: or da romanii bani sa-si faca special provizii de violet? Sa fi ajuns presedintele asa un div-influentator?

CREDIT PHOTO - Mediafax