Cine mai merită să fie pe copertă?

Revistele glossy româneşti luptă anul ăsta. Să fie mai mult despre vieţile şi bugetele cumpărătorilor, să fie mai isteţ scrise, să-şi apropie abonaţii livrând emoţie măiestru împachetată.

Să ajungă în biblioteca "răsfoitorilor" şi nu în coşul lor de gunoi, de fapt, dându-le acestora tot mai multe motive de a le îndrăgi şi păstra.

Pentru mine, coperta e un bun motiv de a ţine o revistă glossy mult şi bine şi de a mă întoarce, într-un moment de răgaz, pe ea. În special dacă personajul e proaspăt descoperit şi, prin povestea lui, relevant pentru imaginea lumii fix la acel moment dat.

Şi-aici ajung la un bai: de vreo cinci ani, pe copertele revistelor de femei "circulă" aceleaşi chipuri şi trupuri.

Pentru că sunt, desigur, imagini ce vând fără mari bătăi de cap la poveste. Nu pentru că sunt personaje ce "mişcă munţii" în vremea lor, de-ar merita să le fie spusă povestea.





Tocmai de asta vă şi întreb cine credeţi că mai merită să fie pe coperta unei reviste în 2010: NAME-urile fără miez sau NO NAME-urile cu miez? Voi pentru cine aţi da banii mai degrabă?

Şi pentru că tot am adus vorba: oare o revistă românească mai are, în vremurile astea, puterea de a face dintr-un NO NAME un NAME?

CU sau FĂRĂ? De borsetă zic.

Pentru mine, borseta nu mai e însemnul turiştilor avertizaţi că în România e plin de ciorditori. Nici insigna bişniţarilor din pieţe care mă agaţă cu "Frumoasa, ce-ţi pofteşte inima?".

Pentru mine, BORSETA pare tare bună de înlocuit "poşetuţa" (şi ridicolul micimii ei, deseori) în unele ţinute de stradă, răsturnând prejudecăţile. Pentru ţinutele de seară voi alege întotdeauna geanta-plic supradimensionată, dacă nu era, nah, limpede.





O borseta chic cu trei adăposturi - unul pentru o carte de suflet şi-un miniparfum de împrospătare, unul pentru o gaşcă subtilă de farduri, unul pentru bani şi carduri - mie mi-ar face un mare bine. Vouă?





Îi vedeţi rostul borsetei? Aţi integra un asemenea accesoriu în viaţa de zi cu zi?


COMENZI LA Diana Niţă

Papuci pentru "al nouălea cer"

Nici că v-am uitat şi nici pe departe că ar trebui să vă "bag pe gât" nişte papuci hip, domnilor. Nu.


M-aţi supărat anul ăsta, e drept.

Pentru că aţi renunţat să luptaţi ca să împliniţi ce aveaţi în gând de mult, din "greutăţi" de criză. Sau pentru că, na, copleşiti, n-aţi mai avut vreme să ne puneţi întrebările corecte şi să ne "lucraţi" niţel la strălucire; pe noi, iubitele voastre. Sau pentru că aţi vrut un an "liber", dar, la naiba, nu-l trăiţi offline, acolo unde se trăieşte.

Totuşi, az, amintindu-mi de cât de "hip" puteţi fi din iubire, mi-am propus să uit de supărare şi să vă sugerez nişte papuci pentru "al nouălea cer", poate-poate vă resetează.














Gâdilaţi de multă iubire, voi ştiţi să fiţi incredibili, domnilor. Şi aici am două întâmplări care chiar vă ridică în slăvi. Şi care pe mine mă îmblânzesc întotdeauna şi, mai ales, acum, la nevoie. Fiţi pe fază, ladies!

Era în prejma aniversării ei, când el o dus-o la Sinaia şi a ţinut-o în casă. Dubios de plictisitor faţă de tot ce trăiseră până atunci. Până în dimineaţa de sărbătoare, când ea a primit vestea că va lua masa cu Neagu Djuvara, în adăpostul maestrului.

Cado mai cado decât să te umpli cu poveştile unui om aşa mare şi frumos, nici că se putea!

Era în preajma aniversării ei. Şi el, prins de tot cu ziarul, îşi scria primul editorial: mare semn al trecerii la seniori. N-avea nicicum vreme pentru pregătiri anume de ziua ei, aşa că iată cum şi-a gândit cadoul...

Fiecare paragraf al editorialului începea cu o literă din "TE IUBESC, (NUMELE EI)", dezvăluit întreg, la o citeală pe verticală - bucurie mare, în câteva zeci de mii de exemplare.


La bună resetare şi inspiraţie, domnilor, cu sau fără papuci!

PENTRU COMANDĂ: Istvan Cimpan


CITEŞTE ŞI Iubiri-minune, poveşti muritoare? PLUS Seria sfaturilor de stil pentru gentălmenii cititori

Eu, de Crăciun, vreau un tractor. Voi?

Bunicule, te-ai înşelat, Dumnezeu să te ierte! De fapt, după facultăţi vine tractorul.

**

Zilele trecute mă sună Andrei-mic să mă ureze de nume. Culmea, nu e-n drum spre niciun club. E la plimbarea de seară pe câmpurile Moldovei.

„Paula-are-Mere?”, îmi zice amuzat, în amintirea vremurilor când mă tachina că sunt de la Bran, deci era imposibil SĂ NU AM.

„Ea, dar cu mult mai puţină zestre ca pe vremuri. De toantă”, zic.

Noi am scos câteva reviste împreună. Numai că el s-a lăsat la timp de DTP şi s-a apucat de grâne. Încă puţin şi-o să împărăţească România, ascultaţi la mine!

**

Când am intrat la liceul Şaguna, bunicu’ meu a dat de băut la toată cârciuma, de mândrie. Mai erau zece ani şi aveam să mă fac, de isteaţă şi de luptătoare, „o doamnă fină”.

Eram unul dintre puţinii tineri brăneni care ajungea la o şcoală prestigioasă. Cu mari şanse ca, prin educaţie aleasă, să scap de povara vieţii la ţară, de muncile pământului. Minunea asta se întâmpla cam o dată la câţiva ani, acolo, pe vremea aia.




E, aflaţi c-am învăţat.

Iar bunicul s-a stins şi, de învăţată şi citadină ce-am ajuns, i-am încurajat pe părinţii mei să-i vândă oile.

Cu pământurile ce să facem, cine să le îngrijească pomii? Le-am lăsat în atenţia cui le-a vrut. Mă mir că, de mironosită, nu i-am convins pe ai mei să vândă şi casa şi să se mute la Bucureşti, în Icoanei. E, dar de la Bran căram de-ale gurii, totuşi...

Mai că s-au dus cei zece ani pe care mi i-a „dat” bunicu’. Şi a fost nevoie de iunie 2010 ca să înţeleg că nu am şanse să ajung „o doamnă fină”, prea curând, plimbând hârtii în Bucureştiul de acum. Cu toată şcoala mea, oricât de brici aş scrie hârtiile alea şi oricât de fine mi-ar fi gleznele.

Poate că dacă n-aş fi auzit un ditamai omul, maestru al economiei, mărturisind că tractorul e viitorul şi că agricultura e noul „petrol”, nu m-aş fi zdruncinat.

Şi poate că dacă Andrei-mic nu mi-ar fi telefonat de pe câmpurile de care se-ngrijeşte, nu mi-aş fi dat seama la timp că am tot luat de la Bran (de ACASĂ, da) fără să dau ceva ’napoi.

Ca, de altfel, muuuuuulţi dintre voi, dragi cititori, aşa-i?

Şi-am „văzut” în iunie 2011: foame mare. Şi... de unde să mai iei, după cum ziceam? Dac-ai tot consumat şi n-ai produs nimic. Tu, acolo, la tine, în grădina copilăriei

**

Nu ştiu ce vă e vouă scris de acum, de mă tot întreabă Şuţu. Pot doar să vă spun sigur că nu veţi trăi nicio Revoluţie (poate-o aşteptaţi). Sau, că dacă veţi trăi o Revoluţie, va fi una la care se va fura mireasa. Chiar dacă se va muri de foame.

Ştiu bine, însă, ce mi-e mie scris şi de ce vreau eu un tractor de Crăciunul ăsta: să mă-ngrijesc atent de tot ce mi-a lăsat bunicu’ şi să construiesc încă ceva pe lângă.

Poate un beci cu ciuperci, repejor. Să am de dat ciuperci, în loc de carne, la Paştele şi la Crăciunul lui 2011, căci ăsta va fi „trendul”, se-nţelege.


GUEST POST Palatul Şuţu


CITEŞTE ŞI O lady profetesă la Palat, Dintr-un 2010 în care omul "face" haina

Pentru somnul dulce al concediilor preţioase din 2010, HAI LA Vila Fetei de Blănar

Iulia Stănescu. Citeşte-i cartea!

Buna mea prietenă Iulia Stănescu a scos o carte, ta naaaa! Cei mai talentaţi ILUSTRATORI DE MODĂ ai lui 2010 povestesc în ea CUM SE FACE, ia vedeţi!





Anul trecut, pe vremea asta, eu şi Iulia ne dădeam demisia şi ne zâmbeam încurajator una-alteia, parcă la fel de inocent-"am vreme" precum o făceam în urmă cu şase ani, scriind poveşti pe-o canapea în Colentina, în "secta" lui Costi Stan.

Şi-o luam iar din loc. Cu o gaşcă de vise, fiecare, sub îndemnul "Once more, with feeling!".

Ne luptam des cu "Nu se poate", şi mai des ne lăsam ignorate, dar continuam să credem că putem deschide drumuri.





Ilustraţia de modă nu-i încă o meserie în România. Cine să te îndrume, aşadar, ca să ajungi s-o stăpâneşti up-to-date, dacă eşti pasionat şi-ţi doreşti să obţii colaborări pe "felia" asta?

Răspunsul: cartea "Fashion Illustration Exposed", în care ilustratori brici din toată lumea îţi dau sfaturi despre cum să-ţi creşti talentul după cum "se caută".

Cartea asta e rezultatul muncii serioase de documentare a Iuliei Stănescu. Şi-a puterii antreprenoriale a iubitului ei, Octav Druţă, în faţa căruia mă înclin pentru că i-a fost atât de aproape ambiţioasei.


Mai rar aşa echipă, bravou!

Lady GAGA poartă Ingrid VLASOV

Ingrid Vlasov n-a comunicat mai deloc în România, în ultimii ani. Şi mărturisesc că pe mine tocmai asta m-a făcut să mă îndoiesc mult de ea. Copleşită de atâta "zgomot", am ajuns să nu mai cred în "discreţie"... Voi?

La rece, pot să înţeleg de ce a ales să tacă pentru români sau, mai bine zis, să nu strângă în portofoliu mondenităţi. Designerul român şi-a concentrat toate eforturile astfel încât să fie isteţ prezentă şi să se vândă acolo unde chiar contează. În străinătate.





A ajuns pe podiumul Paris Fashion Week, a început să vândă în buticurile Maria Luisa iar acum Lady Gaga îi poartă piesele.

Restul ar trebui să fie "istorie", pentru că purtătoarea spectacol de haine Gaga are o forţă incredibilă de atracţie şi conversie anii ăştia. Bravou, Ingrid Vlasov!

Să nu uităm de Rozalb de Mura şi de Corina Vlădescu, alte două branduri româneşti al naibii de curajoase, purtate de un alt icon fab al anilor ăstora: Roisin Murphy. Bravou din nou!





Moda noastră chiar începe să conteze, între toate. Eu sunt tare mândră. Voi?

Voi purtaţi NISSA?

M-am tot gândit la Nissa.

Şi-am întors brandul ăsta românesc de îmbrăcăminte pe toate părţile: creaţie, producţie, marketare, distribuţie, comunicare. Şi, ca să mă conving că-mi place, m-am căutat şi-n dulap.

Eu îl port, uneori. Voi?





Puţine, câte sunt, brandurile româneşti de confecţii se zbuciumă de... chiar nu mai ştiu între ce-om mai avea noi de ales anul viitor, ladies.

De TinaR şi de PNK Casual am mai auzit în criză.

De primul brand, printr-un eveniment curajos de magazin, anul trecut; gherila de dinaintea insolvenţei, oare? De al doilea, la deschiderea Sun Plaza, anul ăsta; prin cel mai fantezie magazin din tot mallul. De altele, nicidecum.

Nissa, în schimb, a "răsunat".

Şi-a construit gaşcă de tineri la creaţie, printre ei şi unul dintre designerii lansaţi de Inspired, finalist Pasarela.

N-are tocmai un public ţintă, dar să zicem că e mai business-optimist să creeze pentru 15-50, în vremurile astea, de la piese navy, prea în trend, la Balmain ori Givenchy wanna-be, de-un club sau de-o romanţă, la corporate-smart şi ce-o mai fi.

Cel mai important e că împrospătează săptămânal oferta cu câte 15 piese noi.

Are producţie locală, cu peste o sută de oameni, magazine armonios amenajate, prin punctele esenţiale ale ţării, shop online, prezenţă isteaţă în social media şi un lookbook de invidiat.





Vineri, la inaugurarea magazinului din Piaţa Romană, foarte dichisit - mai că flatează produsele, cu outlet la subsol, echipa Nissa şi-a primit invitaţii îmbrăcată toată în haine Nissa. Ceea ce m-a bucurat de numa-numa!

Povestea de brand cu un reason-to-believe a la 2010, vitrinele cu scenariu şi mesajele mai puţin blazate îi mai lipsesc.

70% LIKE, pe de-a-ntregul. Cu multe şanse de bine, în criză, după politeţea la preţuri, ăfcors.

ROMÂNISME

Să poposim niţel pe Calea Victoriei, peste drum de Max Mara, în spaţiul acela de lăfăială pe două etaje.

Un magazin luminos, curat şi politicos al unui, atenţiune, producător român. Un localnic ce vinde nişte rochii incredibile, şi după croiuri, şi după materiale, pentru dame fine.

Piese de poveste, poate mai ceva ca la Max Mara. Păcat că magazinul îşi zice Cori. Şi nu Suzi...

O altă patroană româncă a sărit lecţia BRANDING, că ştie ea mai bine, aşa-i?

H&M vine. Şi calcă totul în picioare?

Ieri vă scriam că H&M vine în România. Azi a scris şi presa online cum că sosirea ar fi oficială, dintr-un raport al companiei suedeze. Dar fără să ne dea linkul. Nu cumva să parcurgem şi noi, internauţii, raportul, nu...

De dimineaţă, presa online de business se scălda în speculaţii, întrebându-se boem în ce mall bucureştean vor deschide, oare, suedezii prima dată?


Cert e că un singur jurnalist român (unul) le-a scris oficialilor suedezi, care au confirmat, după-amiază, că prima deschidere va fi într-un centru comercial din vestul Capitalei.

Seara a adus cea mai de bun simţ şi oportună comunicare, de la o agenţie jos pălăria, care se îngrijeşte de "ieşirile" Băneasa Shopping City. Jurnaliştii erau anunţaţi că H&M deschide şi în mallul din nord, în primăvara lui 2011.


Mai că aş paria că informaţia asta nu-i încă pe toate site-urile de ştiri, chiar dacă a fost dată "la nas". În schimb, la ora asta pot citi pe un site ce-mi va cere bani, în curând, ca să-i accesez conţinutul, despre o aiureală cu H&M în Bangladesh...

Păi, dragă presă online, de business sau nu, pentru ce naiba să te mai citesc?

Eu nu-nţeleg cum nu poţi să vezi dincolo de o ştire pe care o tot draft-uieşti de doi ani... Aşa că mai bine mă prind eu cu cititorii mei aleşi la discuţii pe subiectul H&M în România. Şi mă bucur că sunt blogger.





No, deci ce credeţi, dragii mei:

Dacă vine H&M, cu piesele lui supertrendy, multe şi de designer, la preţuri-minune, Zara, mult mai scumpă şi cu prea multe "reproduceri" după designeri, cât va pierde?

Oare spaniolii vor reacţiona cumva, strategic, la venirea suedezilor? Deja îşi construiesc un "bloc" la Unirea: pregătesc, chiar lângă Zara, lansarea Bershka, pe două etaje.

Ce şansă mai au brandurile româneşti să intre în mintea românilor, după H&M?

Vom mai avea bani de dat pe haine, oare, anul viitor, după reducerile de salarii şi creşterile la întreţinere?

Cum vom alege să-i cheltuim, cu atâtea nume mari la dispoziţie?

Cine "face curent" în România lui 2010

O relatare despre cine intră şi cine iese, deci cine "face curent" în România lui 2010. Că tot nu mă lasă pe mine să dorm retailerii ăştia de modă...





Mă plimb prin străinătate. Şi verific peste tot preţul la Coca Cola, ca indice al nivelului de trai, respectiv preţurile la Zara, ca indice al nivelului de manipulare vestimentară (sic!).

Şi recunosc: un magazin H&M face un pic mai atractivă orice destinaţie. Aşa că mărturisesc: îmi doresc ca România să devină mai atractivă, pentru români şi bulgari, nu alţii, măcar prin intrarea H&M din 2010...





Mă plimb pe Calea Victoriei. Şi mă dor ochii când văd că s-au reumplut mai toate spaţiile cu branduri pretenţioase, 'nafară de ăl esenţial, din faţă de la Continental şi Novotel, care-i tot în paragină.

Dar aflu că nu mai e mult şi oaspeţii vor putea ieşi din hoteluri fix într-un Armani Store. Doamne-ajută, cu piese impecabil vândute!





Mă plimb prin Dorobanţi. După pită bună, nu altceva. Şi aflu de-un monobrand Moschino, până de Crăciun, din grija familiei Şeitan, proprietara Canali şi Distinto în România.

Eu, una, numai în cele două magazine am dat de politeţea şi dedicarea de care ar fi trebuit să mă izbesc în fiecare butic bucureştean premium căruia i-am dăruit din curiozitatea, atenţia şi banii mei, o dată ce-am intrat. Voi?





Mă plimb şi prin gândurile Cristinei Bâtlan, proprietara magazinelor Musette. Şi mai că înţeleg de ce era saună în septembrie, anul trecut, în spaţiul de brand din Braşov, care am impresia că "merge" şi-n ziua de azi fără aer condiţionat...

Femeia de afaceri strângea bani să iasă din România, de fapt. "E vremea extinderii în sistem de franciză. Nu e suficient să fii cel mai bun de la tine din curte, e momentul să vedem dacă suntem competitivi și pe alte piețe", zice ea. Şi deschide buticuri în Israel şi în New York.


No, hai noroc, cu tot cu ieşiri şi intrări!

Noua încercare de "BUYER"

Prima generaţie de buyeri a fost una ratată. Cum despre ce rataţi vorbesc? Despre acei proprietari români care şi-au ţinut magazinele de haine prin consignaţie.

Carevasăzică: iei haine mijtou, la o adică, da' nu "te" rişti. Deci le iei cu împrumut, nu le cumperi.

Şi le păstrezi pe unde se poate în magazin, nu le "scoţi ochii" clienţilor cu ele, căci ei ştiu cel mai bine ce vor. Poate i-ai speria cu idei noi...

Iar dacă hainele nu se vând şi nu se vând, le dai 'napoi. Cu rugină, praf ori fond de ten de-nsoţitor, facă ce-o vrea cu ele designerul!





A doua generaţie de buyeri români dă din coate să arate profesionist. Adică face scouting pe la prezentări şi târguri de modă ori pe internetul ăsta lung şi lat.

Cu lehamite de idei vechi şi foame mare de idei noi pentru clienţi. Cu dorinţă de a investi în talent cu banii jos. Fără magazine în mall. Dar cu câteva magazine stradale şi, cele mai multe, online sau pop-up.

Încet-încet, această nouă generaţie îi ia la rost şi pe tinerii designeri români. Culmea, unora, merituoşi, le şi gândeşte contexte isteţe ca să crească în ochii lumii.

Că tot sunt ei, destui, tolomaci, şi nici blog nu-şi fac, chiar dacă le e la degetul mic...


Şi-acum, că tot v-am făcut teoria, să vă dau şi o veste.

Pentru că de haine care-mai-de-care am tot avut parte, în ultimii ani, în Bucureşti, Adriana Ancuţa, buyer pentru Tuxedo Confessions, a pus la cale în wknd, la Cărtureşti, un târg de pantofi şi genţi cu piese alese ale tinerilor creatori români.

Principiul târgului? PE ÎNDELETE.

BLOGGERII, în primul rând

Din ambiţie şi cu multe bartere, femeia frumoasă (moda românească) a ieşit din casă, în 2010, în două locuri ce-i merită prezenţa: Clujul şi Iaşiul. Iar păcatul n-a mai fost că n-o vede nimeni. Ci că n-o vede cine trebuie.

Dar de asta se vor îngriji atent, din toamnă, Laszlo Forray şi Ovidiu Buta, nici nu mă îndoiesc.











Cine a văzut-o a vorbit-o nu pentru cum ar fi de purtat cu mândrie pe stradă, ci pentru cum a „scăpat” de pe tocuri sau pentru cum s-a trezit goală, „apucată” de-o criză morală, sau pentru cum o Amalia, în lipsă de Năstase, şi-a refuzat-o vehement, din neştiinţă, pentru ca apoi să se sucească-n sentimente...

Sau cam pe astea i le zice Google oricărui curios.

Apropou, Google ăsta nu prea îi place încă pe bloggerii de modă. Ca urmare, omul de rând, poate doritor să afle ce se mai poartă şi cine i-ar mai merita atenţia, în afară de Botezatu şi Ciobanu, ajunge mai tot timpul în bălăriile unor site-uri de femei sau cotidiene online care relatează să n-adoarmă... nimic nou. Din lipsă de oameni de teren sau de oameni curioşi pe teren (jurnalişti le zice).

Şi câte noutăţi ar fi de împărtăşit, numai bloggerii de modă ştiu. Sau... ei, în primul rând.











„Să ajungă şi moda să conteze, între toate”. Mă ţineţi minte cu miza asta, doar v-am supărat şi pus pe gânduri, la începutul anului. Şi-o să vă pun iar, dragi bloggeri de modă.

Vă scriu, acum, trecută prin jurnalism de business, prin comunicare, prin blogging, şi, cel mai relevant, prin management de cotidian online. Şi vă scriu aşa: aţi stat în primele rânduri ale show-urilor de modă din Cluj şi din Iaşi pentru că mişcarea asta e pe val „’n-afară”.

Din poziţia voastră puteţi insinua cel mai natural decizii de cumpărare. Din poziţia voastră puteţi să creşteţi pofta pentru anumite piese, chiar să-i ajutaţi pe unii creativi să facă business.

Numai că, spre deosebire de cum e „’n-afară”, voi nu aveţi încă nici un public restrâns, dar premium, cu superputere de achiziţie, nici un public numeros, cu superputere de gălăgie. Trebuie să asudaţi încă vreo cinci ani ca să vi-l construiţi.








De fapt, să luptaţi pentru ca tot mai mulţi români să ajungă să ştie mai mult de două sau trei nume de designeri români, respectiv mărci locale de modă cu adevărat merituoase. Să afle pe ce-ar merita să-şi cheltuiască mai isteţ banii şi să ajungă să poarte piese locale cu mândrie.

Asta dacă vă propuneţi ca blogurile voastre de modă să aibă un rost în modă.

Sigur, vă veţi lupta supranatural cu bună parte din media ca să ajungeţi să aveţi asemenea putere de conversie şi să treceţi, de fapt, podul, cu moda, spre stradă, traducând fandoselile şi inaccesibilul de la teve în ceva foarte uman, chiar gospodăresc.

Dar nu mai bine vă văd eu, din toamnă, în primul rând al show-urilor ca bloggeri de modă ce relatează pentru cotidiene online sau pentru site-uri de femei?

Lupta de care am amintit ar fi mai uşoară, lucrând deja pe publicuri de zeci de mii de internauţi. Dar în cunoştinţă de cauză, spre deosebire de cine lucrează acum pe aceste publicuri.














Dacă vreţi să luptaţi, vă îndemn, deci, să încercaţi colaborări punctuale în presa mare. Şi... da, e de luptat pentru moda românească la ea acasă.


GUEST POST CAROLA'S MUSINGS

Citeşte şi Fashion Week, ziceţi? SAU Fashion Week, post-factum

Oare bărbaţii chiar ghicesc în genţi?

Păşim elegant şi subjugăm cu gleznele fine. Dar pantofii ne "ţin" nouă, de fapt, toată încrederea. Nu gleznele subţiri, nici coapsele generoase atent, nici talia mlădioasă. Nici chiar sânii frumoşi-de-le-surâzi.





"Îi spăl, îi periez, îi cremuiesc după fiecare purtare. Am o trusă speciala pentru ei, ca o trusă cosmetică, cu spray, perie, cârpa, cremă, loţiune. Îmi sunt bijuterii vii", îi mărturisea una dintre noi lui Brăduţ Ulmanu.

Iar el ne scria 'napoi tuturor, foarte sănătos la cap, că bărbaţii nu ne judecă mai niciodată după cât ne sunt de frumoşi sau de urâţi pantofii. Să fie clar.


Cum nu ne merită, bărbaţii ăştia ignoranţi, gândindu-ne la toată străduinţa de a face slalom impecabil pe tocuri de 12, zilnic, printre ei...

Totuşi, trebuie să vă mărturisesc, ladies, că eu nu-i cred chiar neatenţi. Ba, dimpotrivă, îi bănuiesc de-un alt focus pe bărbaţi. Un focus cu rezultat mult mai pertinent în ceea ce ne priveşte pe noi femeile.

Ei nu se mai uită de mult la pantofi, pentru că ne ghicesc bine de tot în geantă.





Şi pentru că am adus vorba: oare chiar suntem după cum, uneori, alegem mâinile în buzunar în locul genţii? Sau după cum, alteori, ne adăpostim cu totul în ea? Sau după cum, rar, geanta e frumoasă, fără să fie exagerat de scumpă? Sau...

Ce-i doresc românului de modă nouă

Să fi ajuns românul un consumator fără niciun fel de aşteptări de bine în ţara lui?

Eu, una, am ajuns să cred că românul a fost privat "la greu" de multe experienţe isteţ-creative, jucăuşe, fantezoase, în toată halca de capitalism pe care a avut-o de înfulecat în ultimii douăj de ani.

Vorbesc de experienţe terapeutice la vremea lor. Pe care, din neobişnuinţă, pariez că se simte obligat să dea bani, în 2010...





Şi pentru că am adus vorba de privaţiunea asta dubioasă, hai să-i doresc ceva anume românului de modă nouă, azi: să fie copleşit de experienţe din neamul celor de mai sus, chiar anul ăsta.

Prin surprize care-mai-de-care. De la, aţi ghicit, brandurile şi magazinele de modă.

Experienţe pentru care să nu plătească în plus, nu. Experienţe în care să se simtă agăţat, în care să flirteze.

Experienţe care să-şi propună să-l seducă şi să-i întărească ataşamentul faţă de valorile (aţi citit bine) unui tricou, unor blugi ori pantofi, unei genţi ori bentiţe.

Să ţină românul minte de ce cumpără, când cumpără.





Să se trezească în mijlocul unui flash-mob într-o piaţă cu sute de oameni încălţaţi Ecco sau al unui pop-up store pe-un acoperiş de vilă interbelică împânzit cu rochii Manoush.

Să-şi facă fotografii în tot felul de outfituri, în cabina Zara, şi să le poată pune ţac-pac pe Facebook, ca să-şi decidă supercomod achiziţiile cu ajutorul prietenilor.

Să plece în Gaia mândru îmbrăcat în haine ro-mâ-neşti, pentru că ăsta e dress-code-ul de week-end al clubului.

Să surâdă şi să vibreze la nişte reclame ca "pozele" astea presărate în text, de sănătos la cap şi educat ce e!





VOI CE-I DORIŢI ROMÂNULUI DE MODĂ NOUĂ? CUMVA, TOT BRAND EXPERIENCE?

Sunt o Lady, ce principiile mele!

Elful, straşnic căpătâi al Sindicatului Fiinţelor de Basm, face serial de dezvăluiri cu Zânele. Şi m-am trezit şi eu, de Lady, că tre' să-mi "dau" reţeta de viaţă bună. Într-o listă scurtă cu "principii", cum le zice el...





Eu le zic SĂ CE-uri:

1. 2. 3. 4. Să am grijă. Să fac să fie simplu. Să simt tot ce fac. Să pun punct când nu mai simt.

5. Să-L spăl pe cap, apoi să-L ţin cu capul ud în poala mea şi să creştem sau să desfiinţăm din toate puterile o idee.

6. Să dau de mâncare şi de gândit, cât să-mi asigur veşnică pomenire.

7. Să aflu ce iubesc cu adevărat. Să transform "ce-ul" într-un produs sau într-un serviciu pe care să-l ofer celor din juru-mi. Iar ei să-l primească respectuos, călduros, fericit.

8. Să răspund mereu bună, blândă şi foarte stăpână la orice răutate. Dă sigur peste cap toate socotelile!


Titico, Irenule, Şutule, Chinezule, aveţi o leapşă de onorat: PRINCIPII DE VIAŢĂ BUNĂ. În România lui 2010, ăfcors.

Tu ce neam de victimă a modei eşti?

Pun pariu că o să mă satur vara asta de colanţi şi că n-o să-mi doresc să-i mai văd nici acolo unde s-ar potrivi de minune. Să mă explic. Dar prin învăluire, că nu ştiu altfel.

de Ileana Ilie


Ar trebui să recunoaştem, nu-i aşa, că "Totul despre Sex" ne-a plăcut şi ne place: Carrie Bradshaw, jurnalista new yorkeză obsedată de modă, e întruchiparea femeii moderne, puternice, îndrăzneţe şi cu o carieră de succes, care nu se fereşte să-şi recunoască şi să-şi analizeze defectele sau eşecurile în dragoste.

Dar cine este, totuşi, această Carrie Bradshaw?

Poate fi, fără îndoială, oricare dintre noi. Dincolo de ambalaj – haine şi pantofi scumpi, genţi sau alte accesorii în trend -, personal îmi place actriţa.





Sarah Jessica Parker nu e nici de departe una dintre frumoasele lumii (e mică de statură, are nasul mare, nu prea are sâni) şi totuşi le-a făcut pe multe femei să-şi dorească să fie ca ea.

Graţie rolului din "Totul despre Sex", Parker a declanşat o obsesie internaţională pentru stilul ei vestimentar, obsesie care a transformat-o într-o "Icoană a Modei", dacă ţinem cont de premiul pe care i l-a acordat Consiliul Designerilor Americani de Modă.

Ca o paranteză... pun pariu şi că n-am fi ispitiţi să tot revedem filmul ăsta dacă nu s-ar fi străduit atât de mult să ne câştige simpatia.

SJP a intrat atât de bine în pielea lui Carrie, încat "Moda a devenit defectul meu fatal. Slăbiciunea mea", vedeta lăsând să se înţeleagă faptul că este exemplificarea perfectă pentru ceea ce se numeşte "fashion victim". Dar în sensul bun al cuvântului.

Adică ce înseamnă să fii o "victimă a modei"? Şi care e sensul rău al cuvântului?






"Să te îmbraci după ultimele tendinţe, indiferent dacă hainele respective ţi se potrivesc sau nu. Cam aşa ca Britney Spears sau Paris Hilton", dă o definiţie scurtă o colegă.

Un coleg se gândeşte la prietena lui pe care o consideră "fashion victim" pentru că "umblă toata ziua prin magazine să îşi cumpere haine la modă".

Perfect de acord cu ambele variante. Până la urmă nu e nimic rău în a-ţi dori să fii ca şi Carrie Bradshaw.

Problema este atunci când, din dorinţa de a fi "trendy", devii penibil prin excesul de haine şi accesorii "de firmă" pe care le porţi nu pe rând, ci pe toate odată, doar ca să arăţi lumii că nu te interesează nimic cu titlul de "no name".

Iar "lumea bună" a Bucureştiului e plină de astfel de personaje.

E imposibil să nu-ţi sară în ochi pe la televizor sau prin reviste tricourile lor pe care scrie mare Versace, Armani sau Dolce&Gabbana. Dacă ai ghinionul (aţi citit bine) să calci printr-un club de fiţe, se lovesc de tine din cauza ochelarilor de pe ochi gravaţi cu logoul firmei de la care au fost cumpăraţi care îi feresc de lumina orbitoare a refectoarelor de... nu mai văd pe unde calcă.

Şi uite aşa mă descopăr gândindu-mă de câte ori, privind în jurul meu, nu mi-am zis: "Of... fata asta s-a uitat în oglindă înainte să iasă din casă?".





Dar în fond şi la urma urmei nu mai contează că ai 40 sau 80 de kilograme, colanţii sunt la modă şi e musai să ai o pereche, dacă vrei să fii în trend.

Am găsit pe Wikipedia.org o definiţie scurtă, dar la obiect: cad victime modei acele persoane care sunt atât de nesigure pe ele, încât sunt incapabile să-şi dezvolte un stil propriu şi preferă să ia ca literă de lege propunerile făcute în magazinele pe care le frecventează.

De această nesiguranţă profită din plin producătorii şi retailerii din domeniu. Mie mi se întâmplă des să-mi spun: "Dacă şi asta e rochie..." În fine, poveste lungă.

Înapoi la exemplul bun de fashion victim: de la pantofii ei cu toc stiletto şi până la părul ei în continuă schimbare, Sarah Jessica Parker ne aminteşte tuturor cât de bine e să fii femeie şi să te poţi "juca" cu moda. Să fie ea simbolul femeii contemporane?






Înapoi şi la "Dar cine este această Carrie Bradshaw?": Carrie la care mă gândesc eu nu e neapărat o femeie de carieră şi nici nu reprezintă "eternul feminin" sau prototipul femeii "la 30 şi ceva de ani".

Ştie însă că poate cuceri, indiferent de statutul social, prin imaginea impecabilă şi risipa de bun gust. Nu ajunge niciodată să poarte haine nepotrivite, doar de dragul de a fi "în pas cu moda". Şi nici nu sare în cap, doar pentru că se poartă.


TU ÎN CE CATEGORIE DE "FASHION VICTIM" TE ÎNCADREZI?

Dilemă de domnişoară

Nu, n-o să m-apuc să-mi împrăştii dubiile apropou de viaţa în doi în postarea asta. Dacă aveam vreunele, aflaţi că le-am limpezit, ca niciodată, az, în douăj' de secunde, la un semafor, pe Victoriei.

El spre Ea: "Sunt gelos, să mă ia naiba". Ea spre El: "Dau banii numai pe prostii, să mă ia naiba şi pe mine". Pentru lipsa de frământări pe subiectul 'NOI', aş înrăma aceste doo replici în fiecare adăpost din lume.

Nu, dilema mea de domnişoară face mult mai mult de atât: cât un păr de 70 de centimetri, care îmi tot încurcă viaţa de vreun an. Ea sună cam aşa...





Să mă tund sau nu la "IGIENA"? Şi, dacă mă tund acolo, ca să împlinesc istoric povestea podoabei mele însoţitoare pe toate drumurile, de peste zece ani, cu ce "poză" de revistă să mă duc?

Şanse ca mulţi alţii să ne poarte moda

V-am zis că, în sfârşit, ne iese moda bună în lume, consistent, cu rost isteţ de awareness şi chiar de business?


Asociaţia Future in Textiles are liber şi chiar sprjin de la Ministerele de Comerţ şi de Externe ca să gestioneze cât mai inspirat o săptămână a modei româneşti în mărul ăl verde de la EXPO Shanghai.

Astfel că, între 9 şi 15 iulie, designerii selectaţi să-şi prezinte colecţiile la Iaşi Fashion Week 2010 vor putea să-şi arate piesele şi celor câtorva milioane de vizitatori educaţi într-ale frumosului, mult aşteptaţi la Shanghai.









Adelina Ivan, Alina Botea, Alina Lăţan, Andra Cliţan, Andreea Muşat, Andreea Tincu, Cristina Nichita, George Hojbotă, Irina Marinescu, Irina Schrotter, Jolidon, Kinga Varga, Lena Criveanu, Lucian Broscăţean, Lucian Pop, Mihaela Glăvan, Mircea Bărbulescu, Mirela Diaconu, Răzvan Ciobanu, Stephan Pelger, Violeta Gaburici.


Ei sunt cei care, în gaşcă, vor da peste cap impresia multor străini cum că românii sunt doar nişte lohnişti. Ei sunt şi cei care, o dată cu acest eveniment, vor avea şansa să înceapă să facă şi business, ăfcors.

De Rozalb de Mura, shortlistat de Marie Amelie Sauve, de curând, pentru Vogue.it, aţi aflat?

ASTEA DA VEŞTI CARE SĂ-ŢI BUCURE ROMÂNEŞTE VARA!


FOTO: Alexandru Burunţia

Afacerea TURBANUL, acum şi-n RO

Vineri mergem la premiera Sex and The City 2, aşa că nu po să nu mă întreb dacă, după ce-om vedea iar cum "joacă" al cincilea personaj - la modă mă refer, ăfcors - vom năvăli pe ebay pentru "a avea" turbanul.


SATC a ajuns să dicteze ce-i must-have cum nu mi-aş fi imaginat vreodat': vânzările online la pantofii Manolo Blahnik au crescut cu 500% în perioada lansării celui de-al doilea film Totul despre Sex în SUA, de exemplu.

Stadioane de femei au ajuns să-i poarte, imaginându-şi că, la pachet, o dată cu ei, vine şi mixul-minune de fantezie, fler, zăpăceală, forţă a la Carrie Bradshaw. Poate chiar o evadare în stilul ei boem-burghez de viaţă!





Cât o fi de bine sau de rău că marele rost al modei e să ne mai mintă un pic, poate cel mai sexy? Iar turbanul acela e de luat sau...?

Un latex care a mers la sigur

Paula Seling a ales să se îmbrace de la producător (Inedit), şi nu de la designer (poate Lena Criveanu), în finala Eurovision. E ca şi cum s-ar fi spălat cu sare pe dinţi, şi nu cu Sensodyne.


Să fie limpede: sarea e o reţetă-minune dintotdeauna, dacă nu vrei să-ţi baţi capul şi să-ţi goleşti buzunarele pentru o albire.

Aşa şi latexul de Baia Mare în care a fo învăluită vocea feminină a României: cu el s-a mers, ieftin, la sigur.

Dacă e să citez dintr-un brief primit acum vreo două luni, de la ANT, pentru promovarea României ca destinaţie turistică în rândul străinilor: "Puncte tari: 1 - Natura nealterată 2 - Istoria vie 3 - Ospitalitatea 4 - Frumuseţea femeilor".

Păi dacă Paula Seling n-ar fi fost o cărnoasă, cu voce brici, în finala Eurovision, cum altfel ar mai fi împlinit ea clişeul câştigător de... investitori pentru România lui 2010?





Repet: latexul a mers la sigur, apropou de turismul de "şarm"!

Consemnez o singură reacţie din sutele adunate în #eurovision, pe Twitter, în favoarea lui: "Blue eyes, brunette, double perspex piano, high-heels and latex catsuit?! See you later, I'm moving to Romania" (Phil Davis, Birmingham).

Că melodia a fo de o forţă ohohoho şi că nici Paula, cu tot latexul şi cu toată vocea, nu i-a făcut faţă cum se cuvine ca putere de expresie... păi nu ne-am fi permis nicicum să organizăm Eurovisionul la anul, deci nu ne-am dus în finală ca să fim perfecţi.

Judecând p-a dreaptă, anul ăsta a câştigat o fâţă care-şi va permite: Germania.

Bravou, România, pentru mai mult ca perfectul loc trei! Dragi cititori, ne vedem în vacanţe prin Portugalia, Cipru şi Norvegia, că tot i-au votat ţările astea bine pe-ai noştri Paula şi Ovi.

Iubire cu discount în vremea mallerei

Că plouă sau nu infernal, de iubit nu ne mai iubim nici prin mansarde, nici prin iarbă, ci prin malluri.


Malul ăsta e boală grea la români. Iar cei care se îngrijesc de relaţia românilor cu boala ştiu bine cum şi când să crească febra.

Dacă n-aţi auzit încă, în Plaza şi în Vitan e cu pâna la 50% mai ieftin totul, de două ori pe lună, în 1 şi 16, din aprilie. Verificat!

Turcii de la Anchor Grup au pregătit şi un card de discount de până la 20% pentru plimbările de zi cu zi pe la ei prin malluri, din mai. Verificat!

Sunt şi eu curioasă, apropou: v-au luat "căldurile" o dată cu veştile astea şi daţi sigur o fugă în mall, în cuplu, în wknd? Sau chiar vă lasă "rece" veştile şi o să ieşiţi să faceţi cunoştinţă cu ţara?












FOTO: La Vila Fetei de Blănar